Multă vreme am fost traumatizat pentru că, în 2000, am mers la vot, în turul II, să-l votez pe Iliescu numai ca să nu iasă Vadim. Știu că i-am mărturisit atunci unui prieten că, dacă se întâmplă nenorocirea să câștige tartorul PRM-ului, mă gândesc foarte serios să-mi iau tălpășița și să-mi caut altă țară.
Această ipostază – de care unii au scăpat refuzând pur și simplu să participe la vot – mi-a fost „facilitată”, printre altele, și de curentul care tulbura pe atunci mintea multor evanghelici. Iată o scenă grăitoare. Ieșind din secția de votare, după primul tur de scrutin, mă întâlnesc aci cu o fată din cartier, care-și manifesta pentru întâia oară dreptul electiv (eu aveam deja încă un scrutin bifat, în 1996).
Din una într-alta, mă pune păcatu’ s-o trag de limbă, să aflu cu cine a votat. „Păi, cu Vadim”, răspunde ea surâzând senin. Iar din spatele ei, pășind greu și apăsat, mama fetei completează cu aplomb că „asta e voia Domnului” – să iasă câștigător individul care, de câte ori apărea la televizor, profera numai gogomănii, tartorul unei tagme de foști securiști.
După care, cu o slugarnică și inexplicabilă (pentru mine) resemnare, măicuța bătrână adăugă oftând că acum a sosit vremea să ne pedepsească Dumnezeu pentru… nu mai țin minte exact pentru ce. Așa că a contribuit și ea cu ce a putut la planul divin care, culmea!, nu s-a mai îndeplinit până la urmă.
Cele două femei care l-au propulsat cu bună știință pe Vadim frecventau o biserică evanghelică din Oradea – confesiunea importă mai puțin – unde fuseseră îndemnate mai explicit sau mai implicit spre această opțiune politică. Oricum, se vedea că făceau parte dintr-un „curent” de opinie, că prea erau toate explicațiile puse la punct.Citește mai mult »
Cu drezina 