Postat de: Teofil Stanciu | 08/05/2012

Prozeliți-trofee

airantwerpen.be

Ideea textului de față am cules-o dintr-un schimb de emailuri și am considerat că ar merita puțin dezvoltată. Cred că nu există evanghelic care să nu fi auzit de vreun preot ori călugăr convertit la baptiști sau penticostali. Nu arareori, acești proaspăt convertiți devin mici vedete locale sau naționale grație și mijloacelor audio-vizuale de care dispun confesiunile (neo)protestante.

Ar trebui să precizez însă, înainte să trec mai departe, că nu contest autenticitatea convertirilor, nici fermitatea noilor convingeri pe care le împărtășesc cei care-și schimbă confesiunea. Sunt prea multe elemente personale în joc și prea multe necunoscute în asemenea ecuații sufletești, ca să-mi permit să contest validitatea acestei transformări.

Găsesc însă destul de riscant și nelalocul lui entuziasmul cu care sunt purtați acești prozeliți precum niște trofee ale evanghelicilor (sau ortodocșilor) și expuși în toate vitrinele disponibile. Sunt prezentați ca niște achiziții la echipele de fotbal, cu același fast și aceeași atitudine triumfătoare (tot așa procedează și ortodocșii cu adepții veniți din rândurile protestanților). Cu deosebirea că, de obicei, la fotbal nu se întâmplă prea frecvent ca jucătorul cel nou să-și denigreze sistematic echipa anterioară.

În creștinism însă, da. E o practică chiar comună. De altfel, acesta și este unul dintre motivele pentru care se face atâta publicitate în jurul prozelitului și pentru care este solicitat să vorbească la tot felul de întruniri. El are misiunea să înfățișeze în culori cât mai sumbre locul din care a plecat, ca să poată străluci cât mai luminos noul cămin.

Am remarcat că există o puternică tendință negatoare a preoților și monahilor care se convertesc față de confesiunea lor anterioară. E de înțeles, fiindcă trebuie să taie cumva cordonul ombilical. Întocmai au procedat și cei care au făcut pasul dinspre evanghelici spre ortodocși. Au devenit vajnici apologeți ai Ortodoxiei și contestatari neînduplecați ai fostei denominații.

Am citit mărturii și de o parte și de cealaltă. Nu foarte numeroase, e drept. Însă nu m-au convins definitiv nici cei care au găsit adevărul baptist, nici cei care l-au găsit pe cel ortodox. Mi-e limpede că există un ceva ce ei n-au putut să exprime care i-a determinat să facă acea alegere foarte dificilă. Argumentele cu care și-au înconjurat decizia sunt uneori extrem de șubrede.

De pildă, mi se pare straniu să susții că n-ai avut acces la Biblie sau că nimeni nu ți-a explicat-o, deși ai fost preot, ai trecut printr-o școală teologică și ai aflat cel puțin de existența Părinților Bisericii, care nu s-au preocupat de nimic altceva decât de aprofundarea textelor Scripturii.

Nu pot nega că, sub raport teologic, Ortodoxia are dreptul să se fălească nițel, fiindcă se sprijină pe cea mai curată și mai temeinică bază dogmatică, fără adăugiri de circumstanță. Probabil că doar protestanții mainstream îi pot „concura” întrucâtva.

Revin însă la tratamentul aplicat acestor oameni pe care i-am numit prozeliți-trofee. Cunosc cât de cât cazul unui fost preot care era foarte popular în zona Oradiei la cumpăna dintre milenii. Dar popularitatea lui s-a stins și odată cu ea și interesul „fraților” săi pentru el. Probabil că era mai bine să nu fie scos mereu în față și cu mare fast. Tocmai pentru a evita dezamăgirile ulterioare – care se poate se manifeste atât la omul în cauză, cât și la cei care-l promovau.

Felul în care sunt purtați ca la paradă trădează mai degrabă un spirit concurențial, străin de creștinism. Asta pe lângă lipsa de înțelegere elementară pentru confesiunea din care provine „trofeul”. Faptul că un asemenea om (învestit ca preot, călugăr sau lider protestant) ajunge în conflict cu biserica sa e mai degrabă un prilej de întristare și de meditație. O dramă personală.

Cei care asistă la acest gest de criză (trecerea dintr-o confesiune într-alta) ar trebui să își tempereze jubilația, căci există riscul ca reacția lor să nu fie una întru totul duhovnicească. Dumnezeu n-a anunțat încă public că renunță să mai mântuiască oamenii de o anumită confesiune. Trecerea unui preot sau a unui monah la baptiști/penticostali nu dovedește cât de buni sunt baptiștii/penticostalii și cât de odioși sunt ortodocșii. Fiecare convertire e, la evanghelici, o experiență pur individuală, fundamentală în perspectiva mântuirii.

Prin urmare, ea nu atestă decât că acel om specific, care întâmplător e cleric, avea o problemă de natură spirituală. Soluția pe care o găsește fiecare ține de specificul său sufletesc și mental, de cine știe ce resorturi lăuntrice și, cu siguranță, de providența divină.

S-ar putea ca unora să le lipsească „organul” pentru mistică și să se simtă mult mai în largul lor printre dogmele raționale și mai seci ale baptiștilor. Bănuiesc că există și un interes personal în faptul că gândesc astfel, însă chiar nu pot gândi confesiunile în raporturi de superioritate și inferioritate, ci mai degrabă în modele complementare. Înțeleg puzderia de grupări creștine ca un fel de concesie pe care Dumnezeu o face vremurilor și oamenilor foarte dezorientați și lipsiți de discernământ.

Dacă așa stau lucrurile, atunci prozeliții-trofee sunt niște victime ale orgoliilor sectare. Sper să depășească cu bine această etapă a existenței lor și să se cufunde într-un binecuvântat anonimat. Căci, la urma urmei, mântuirea e de obște.


Responses

  1. un subiect care poate fi tratat intr o carte. Exista fenomenul dar si fiecare caz in parte are particularitatile lui. In general ortodocsii care au trecut la evanghelici nu prea au cunoscut invatatura ortodoxa. Cei care au trecut de la evanghelici la ortodocsi sunt in general oameni care sunt dezamagiti de invatatura si practica evanghelica si de limitarile acesteia in cunoasterea lui Dumnezeu. Evanghelici veniti de la ortodocsi au fost nemultumiti de viata personala imorala care de fapt nu avea nimic cu invatatura ascetica a ortodoxiei. Trairea vietii lui Isus poate sa i duca si pe uni si pe ceilalti la a judeca corect si a elimina formalului omenesc. Ecumenismul este oferta celui rau. Am citit cartile si unor si a celorlalti. este o mare deosebire de abordare. articolul a prins bine aceasta realitate, a fost o placere sa il citesc

    • una de psihologie…

      • intr un fel una de psihologie… crestinismul are in componenta sa partea de traire urmata de dogmatica si de liturgica. dogmatica si liturgica sunt argumente ale trairi si componenta a acesteia. Am asistat la botezul unui baptist matur la ortodoxie nu a fost filmat sau postat pe internet. nu a fost prezentat ca un trofeu. acel baptist facea parte dintr o familie de pastori baptisti. inainte de a face trecerea a citit scrierile patristice. pana acum 20 de ani un prozelit evangelic era botezat relativ destul de greu. trecerea de la neoprotestanti la ortodoxie o gasiti relatata in „cum n oi mai fi pribeag” de mihai hora ginerele cunoscutului pastor baptist aurel popescu, „dans de unul singur de frank schaffer fiul cunoscutului teolog evanghelic, „calea” de clark carlton s.a.

        • E vorba de Mihai Oara, nu Hora.

        • da este vorba de oara.

    • Eu am citit „Cum am devenit ortodox”. Interesantă povestea de viață a grupului de la Campus Crusade… Din asta am văzut mai degrabă – din felul în care a fost prezentată și comentată – acel spirit despre care vorbeam și la ortodocși.

  2. Excelenta postare, Teofil.

  3. Reblogged this on Persona and commented:
    Teofil pune punctul pe i intr-o chestiune care tine, sub raport psihologic, de exhibitionism, si de care se fac vinovate mai toate traditiile eclesiale de la noi, dar mai ales evanghelicii si ortodocsii.

  4. Tema poate genera polemici.

    Căci este vorba despre prozelitism aici. Este bun sau nu prozelitismul? Cei convertiţi şi purtaţi ca şi trofee sunt victime ale prozelitismului. Iar cei care adulmecă cu plăcere spre podium sunt adepţi ai prozelitismului.

    Nu prea am văzut însă cazuri în care cei convertiţi la ortodoxie să „scuipe” pe neoprotestantism sau catolicism (doar la convertirea propriuzisă din biserică). Fie că sunt poate subiectiv fie poate că nu citesc nişte site-uri extremiste. Nici măcar ortodocşii nepracticanţi care au trecut la NP şi ulterior s-au întors nu aruncă cu noroi în voi. Un cunoscut îmi spunea că era chiar mai bine. Tabere, viaţă socială etc. Însă nu Îl găsea pe Dumnezeu. Cum să îţi uiţi prietenii şi rudele? Mulţi vin la ortodoxie din Germania, Franţa, Ungaria etc. Nu pot să cred că după ce se convertesc încep să înjure pe cei care l-au creştinat.

    (În acest sens, dacă aveţi exemple de persoane care îşi varsă năduful pe fosta denominaţie după ce au trecut la ortodoxie aş dori să îmi daţi nişte linkuri. Asta fac şi eu aici. Vreau să înţeleg mai bine creştinismul. Iar cei care trec de la unii la alţii au ceva de zis.)

    Trecerea la ortodoxie este mai dificilă. Trebuie în public, cu mâna pe Biblie să te lepezi de multe multe lucruri. Care definesc un protestant. Ataşez linkul de mai jos pentru că se încadrează în înţelegerea comportamentului după convertire. Este o altă discuţie dacă persoana care se converteşte pentru crede cu adevărat sau doar din răzbunare. Sunt km întregi de conversaţii pe net despre faptul că David Lucian de fapt nu a fost pastor şi că ar fi trecut la ortodoxie doar de formă ca să se răzbune pe fosta sa soţie. Dar fără acest ritual nu eşti în Biserica Orotodoxă ci doar ca vizitator de clădire.

    • Am văzut că Mihai Oară, despre care s-a vorbit mai sus, e destul de vehement. Mai știu despre Frank Schaffer, fiu de mare gânditor evanghelic, care e cam înverșunat. L-am citit și pe Gilquist, el e mai temperat, dar are destul de reproșat. Cum spuneam, mi se pare firesc. Nefiresc mi se pare să se facă paradă cu ei. Iar aici, o recunosc, evanghelicii sunt mult mai avântați. Orice convertit mai de soi devine vedetă aproape instantaneu.

      Cât despre prozelitism, nu mă plâng de el atâta vreme cât nu apelează la manipulare și la minciună. Și cât nu e agresiv. Omul e bine să cunoască și alte confesiuni cât mai bine, ca să știe de ce rămâne în a lui sau de ce nu trebuie s-o disprețuiască pe a celuilalt. Asta încerc să fac pe blogul ăsta (e unul dintre scopurile care s-a coagulat cumva de la sine).

      • corect spus ganditor si nu teolog. cu permisiunea ta am vrut sa extind analiza „trecerilor” si cauzelor care le decanseaza. dincolo de acest circ mediatic gen toflea sau a acestei convertiri a adventistului sunt cauze si cauze si treceri si treceri. de la trecerea din lume la monahism a lui antonie cel mare la trecerea de la ortodoxism netrait la curatenia morala evanghelica. de la simplitatea si curatenia unei vieti crestine evanghelice la „intelectualismul” de doua parale a „invatatilor” evanghelicilor care descopera patristica si cultura. de la filozofie generata de o maladie la sminteala amestecului teologic. de la credinta la instrainare. este babilonia colorata a aglomeratii de pe o artera principala din bucuresti la o ora de trafic maxim. facem afirmatii unii despre altii fara sa cunoastem credinta celorlanti si nici pe a noastra. ortododocsi spun despre noi ca suntem din lume noi spunem despre ei ca sunt la fel… fara sa altora si uneori nici pe a

      • Poate nu m-am exprimat corect. Sau poate fiind stufos în postare nu aţi înţeles ce vă ceream. Este evident că dacă cineva ajunge la o concluzie să o şi poată demonstra. Mai mult sau mai puţin vehement. Eu mă refeream la vedetism. Eu nu consider că aceste persoane sunt vedete de biserici, purtate de preoţi sau de episcopi cu fast. Că li se oferă mese şi li se dă cuvântul. Ba într-un fel să ştiţi că tradiţionalismul nostru este o piatră de moară pentru ai înţelege. (Este un tip Klaus Keneth ( http://www.klauskenneth.com/index.html ). Care se declară ortodox. La o conferinţă a fost făcut la secţiunea cu întrebări cu ou şi cu oţet)

        De ex. De ce domnul Oara se adresează în continuare protestanţilor? Nu îi este suficientă încrederea în Dumnezeu? De ce să explicăm NP că nu suntem păgâni. Lasă-i să creadă aşa. E voia Lui Dumnezeu. Oricum vom fi din ce în ce mai puţini şi apoi o să vină Judecata.

        Cât despre prozelitism pot să spun că vă cred că un evanghelist nu poate să vadă ceva rău în asta. Pentru că face parte din evanghelizare nu? Eu văd ceva rău în asta pentru că neagă creştinătatea celuilalt.

        Acum 100 de ani NP a venit în România. Acum românii duc ortodoxia în vest. Are Dumnezeu căile lui. Noi să ne vedem de bârnele personale căci aici cădem cu toţii.

        Recapitulare.🙂

        Mă interesează de cazurile de paradă cu convertiţi în ortodoxie.

        • domnul oara este convins ca ortodoxia este singura biserica adevarata si vrea sa spuna si altora ce a descoperit el. k.k. a ramas un ciudat cu pareri ortodoxe, asa cum i a spus duhovnicul lui ii trebuie 20 de ani ca sa devina ortodocs, este pur si simplu o persoana controversata in toate mediile confesionale. ortodocsi practicanti nu isi schimba confesiunea.

        • Eu apreciez munca pe care o desfăşoară domnul Oara pentru un dialog creştin între ortodocşi şi evanghelici. Muncă sintetizată în:

          http://ortho-logia.com/?page_id=53

          Este o muncă pentru că ortodoxismul este înţeles doar ca formă şi ca şi fond de către NP.

          Poate ar trebui şi din partea să zicem baptiştilor un site asemănător, care să explice pentru ortodocşi că şi ei sunt creştini (eu am crezut despre ei că sunt nişte ciudaţi, de ex)

          Din păcate dialogul este greu datorită enclavizărilor interconfesionale. Toţi creştinii uităm că suntem mai întâi creştini şi apoi ortodocşi, catolici, evanghelici, baptişti etc. Dacă cineva mă întreabă pe stradă ce credinţă am, voi răspunde din păcate ortodox şi nu creştin. Ceea ce înseamnă că această enclavizare duce la crearea unui idol care se pune în faţa Lui Hristos.

        • Eu văd posibil un site pentru uzul ortodocșilor doar în măsura în care e făcut de un ortodox ce privește cu bunăvoință spre baptiști/penticostali. Altminteri, va fi considerat un site de propagandă și prozelitism. Părerea mea…

          Inver, tot așa, un site făcut de un baptist deschis la minte și la inimă.

        • Păi pentru o cunoaştere sinceră e bine ca noi să vă citim pe voi şi voi pe noi. (Se presupune că fiecare în parte ne-am răscitit deja).
          🙂

  5. …excelete postari .”…mai lasa-l …poate ca de acum inainte va face rod…”

    • Nu cred că am înțeles cimilitura dvs.

      • multumesc, ma gandeam ca planul initial…”sa facem om dupa chipul Nostru…”din Genesa, e continuat cu fertilizarea smochinului neroditor si cu saparea… la radacina doar, doar va aduce roada…daca nu intr-un loc poate-ntr-altul… va capata chipul…Hesed si Emed ( Bun si Drept) ca taticul…

  6. Daca ar fi sa fim sinceri, asta nu este o caracteristica doar a confesiunilor crestine. Ci este o caracteristica a multora dintre convertiri: citind „Moartea unui guru” vezi cum acesta pune in contrapunct ura din sufletul hindusilor si dragoastea crestinilor.

    Motivul pentru care convertitii la ortodocsii sunt mediatizati mai putin sta in modul de gandire si de formare duhovniceasca ortodoxa, care are la baza smerenia.
    Nu zic ca in evanghelism nu se gaseste, dar de cele mai multe ori atitudinea in mediul evanghelic este de genul: „noi suntem alesii Domnului, restul sunt niste sarmani nenorociti care nu stiu nimic de Hristos. DOmnul face mari lucrari in lume azi etc etc”.

    Eu sunt un convertit la ortodoxie si vreau sa zic ca numai de doua ori am vorbit de convertirea mea, cu 2 ocazii diferite. Iar la finalul prezentarii mele m-a luat duhovnicul de la aceea vreme si mi-a zis: „vezi ca esti prins de un duh de superioritate, de mandrie. Nu ai voie sa te lasi dus de acest duh, ca nu ai facut nimic”.
    Una din probleme este ca acesti prozeliti vor sa se integreze in noul mediu rapid si sa recapete vechile „grade” care le-au avut in celalalt mediu si ofera auditoriului ceea ce doreste sa auda.
    Uita ca noua credinta si la urma urmei, noul stil de viata inseamna un „shift” serios in viata lor, ca trebuie sa treaca de la teoria patristica la practica patristica.

    • Nu pot decât să-l felicit (tocmai pentru că știu că n-o să mă audă) pe duhovnicul dvs. În ce vă privește, mai bine să nu vă felicit, ca să nu vă ispite.

      S-ar putea să aveți dreptate în observațiile dvs. Cu mențiunea că această dorință de a recăpăta „grade” e alimentată și de cei din jurul respectivului. Știu că sunt încurajați aproape toți bărbații să predice, să zică ceva, să activeze. Într-un mediu în care principala activitate (cea mai vizibilă și mai ușor de validat) este predicarea, pentru niște oameni care deja au un exercițiu în acest domeniu, e relativ simplu să cadă în capcana asta.

      De altă parte, da, recunosc că există o legitimă dorință de a spune și altora minunea pe care ai trăit-o. E normal să existe un contrast între starea veche și cea nouă. Tocmai de aceea a și ales omul să o dea pe una pentru cealaltă. Deci nu cred că e cazul să tacă. Ci doar acest soi de vedetism mi se pare periculos. Și mi se mai pare contraproductivă instigarea confesiunilor una împotriva alteia. Căci, oricum am lua-o, Cristos nu i-a pus pe creștini să se căsăpească între ei din pricina Scripturii.

  7. pentru krabul
    in cazul pe care il sesizezi situatia este mult mai buna, NP isi iau doctoratele la facultatile de teologie ortodocse, au descoperit patericu,l filocalia… crestinii care isi cunosc credinta la nivel de lucrare a poruncilor pot sa aiba o discutie civilizata despre crestinism. exista similitudini si negative si pozitive in toate confesiunile institutionalizate. din pacate impartirea intre secularizati si religiosi este in prezent mult mai evidenta.

    • Dacă privim echidistant, nici de la mine nici de la dvs, este o căutare a identităţii creştine. Sau a lui Dumnezeu. Şi imamul româniei a făcut teologia ortodoxă la Constanţa, cu doctorat.

      Şi mă bucur că am găsit un loc, găzduit de dl Teofil, în care să găsesc fraţi creştini care dialoghează dincolo de enclavele religioase. Şi probabil că şi-ar găsi locul în discuţie şi un mozaic sau un mahomedan aici.

      Dar să ştiţi că deşi sunt eforturi la vârf, jos la bază, între noi enoriaşi, nu există o bună comunicare. Experienţa mea de până acum de dialog cu NP s-a rezumat la o apărare continuă contra atacurilor: sunt idolatru, nu am har, nu mă închid în duh, dau mâncare la morţi, nu respect sabatul etc. Şi sunt absolut convins că şi experienţa dvs cu ortodocşii este la fel de negativă pe cât este a mea cu NP. Şi vinovat este doar diavolul pentru asta, nu noi oamenii. Diavolul necunoaşteri. Care la urmat pe cel al uitării. Şi dacă noi nu facem de aici de jos eforturi de iubire unii către alţi în Hristos, atunci creştinismul ar putea fi o deznădejde pe viitor.

  8. in majoritatea cazurilor situatia descrisa asa este dar mai sunt crestini ca mine si dumneavoastra care pot sa se asculte si sa dialogheze. personal am prieteni preoti si calugari ortodocsi.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: