Postat de: Teofil Stanciu | 07/05/2012

Sfaturi pentru părinți (1)

Din „bogata” mea experiență în domeniu, nu sunt în stare să storc decât – cel mult – niște observații cu caracter general și, eventual, retrospectiv. Adică, mă uit în jur, mă uit în urmă și, potrivit cu acuitatea (atâta câtă e) percepției mele, notez câteva gânduri care m-au pus… pe gânduri.

Așadar, șansele ca eu să ofer în mod direct vreun sfat cu adevărat util, în această serie de postări, sunt destul de mici. Mai degrabă am în plan să conturez niște scenarii mai ample, cu cât mai multe rădăcini posibile în realitate, și să ridic niște întrebări la care sper că oameni mai pățiți decât mine să vină cu răspunsuri sau măcar cu propuneri de răspunsuri. Dacă se va dovedi folositor, voi sintetiza răspunsurile în postări de sine stătătoare. Precizez, prin urmare, că nu am de gând să dau sfaturi, ci să cer.

Firește că mai sunt și zone în care am anumite păreri, dar e greu de spus că am dreptate câtă vreme nu le-am încercat și, mai ales, nu mi-au fost atestate prin experiență. Mizez în această serie de postări pe interacțiunea cu cititorii interesați de subiect.

Educația copiilor e un domeniu în care experții vin cu tot felul de inovații, propunând adesea soluții contradictorii. Însă aici și „profanii” – nu doar specialiștii – trebuie să se pronunțe și o fac implicit, în măsura în care sunt părinți. Că adoptă un model în mod activ, voluntar, sau pasiv, indiferent, contează mai puțin, cert e că fiecare părinte are o părere despre creșterea propriilor copii, fie că o formulează, fie că nu.

În ce mă privește, am conflicte mai vechi cu anumite idei, puncte de vedere și practici încetățenite sau sugerate de unii lideri de opinie. Nu mă voi feri să-mi manifest dezacordul cu ceea ce socot că trebuie sancționat sau nuanțat.

Când predam la clasă, aveam pentru fiecare lecție și pentru fiecare „unitate de învățare” niște obiective. Nu erau prea multe, nici nu aveau cum să fie. De pildă, la literatură, aceste declarații de scop vizau exprimarea coerentă, logică și nuanțată a ideilor, cunoașterea literaturii naționale și stăpânirea unor noțiuni specifice de către elev.

Mă gândesc că tot cam așa trebuie să stea lucrurile și în cazul educării copiilor. Ce ar trebui să știe atunci un tânăr care iese de sub tutela părinților la sfârșitul celor X ani de educație? Care sunt liniile de forță pe care considerați că trebuie să le urmărească educația dacă vorbim despre o familie ce împărtășește valorile spirituale și morale creștine?

Un astfel de obiectiv, pe care nu l-am formulat, dar mi l-am însușit îndată ce l-am auzit, e că orice copil ar trebui să știe că e iubit necondiționat. Am auzit tot felul de admonestări care, în esență, îi transmiteau copilului următorul mesaj: dacă faci cutare lucru, nu te mai iubește mama/tata. Sau și mai grav: Domnul Isus nu-i iubește pe cei care fac cutare boacănă. (Am discutat aici mai pe larg o chestie similară).

Revin și îi rog pe cei dispuși să intre în acest dialog să numească trei (cifra e orientativă) lucruri pe care consideră că e necesar să le știe copiii lor când pleacă de acasă.


Responses

  1. Hmm, e adevarat ca nu am incercat pana acum sa pun obiective in scris cu privire la educatia copilului… dar daca as sta acum sa sumarizez rapid in 3 obiective directia care incerc sa i-o ofer in viata, acestea ar fi:
    1. Trebuie sa stie ca e liber(a), dar nu orice ii este de folos
    2. Orice alegere are consecinte
    3. Oricand are un tata (pentru o vreme chiar doi) care il(o) iubeste si il(o) asteapta sa ii ofere iertarea, trebuie doar sa o ceara.

    • Cristi, ai spart gheața. Să vedem ce urmează.

      Observ doar că în primul punct se observă niște urme de traume ale unui sistem destul de opresiv prin care ai trecut. Sau mi se pare mie?😉

      • Mda… a fost un sistem interesant… in care nu ti se dadeau prea multe argumente in afara de clasicele: ca asa zic io, si cureaua din cui daca mai ai curajul si pentru al doilea „de ce?”

        Ca unul care am fost un rebel, si multa vreme am considerat ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, consider ca o alta abordare ar fi fost mai potrivita… o abordare a stilului de educatie oferit de Dumnezeu… El nu ne da peste mana cand vrem sa facem ceva rau… cum nu le-a dat peste mana nici lui Adam si Eva in momentul neascultarii lor… evident ca nu iti lasi copilul sa se arunce in foc ca sa inteleaga ca focul arde… dar sunt adeptul unei educatii active, in care copilul sa fie confruntat cat mai devreme cu propriile alegeri si consecintele acestora si apoi sa discut cu el sa vad ce a invatat din decizia respectiva.

        Stiu ca sunt multi care inca isi forteaza copiii sa mearga la biserica caci li se pare ca asa vor sadi in inima lor pe Dumnezeu, dar acasa parintii nu studiaza Scriptura, nu discuta Scriptura, nu traiesc Scriptura, mint, barfesc, santajeaza, se cearta, compromisul este un mod de viata (asta ca sa nu mai pomenesc bautura, curvia si alte cele, care copiii le vad foarte bine)… si copiii vad doua perechi de parinti: parintii de duminica si parintii de restul saptamanii. Ca si copil nu mi-am dorit un dumnezeu care sa ma faca bun doar duminica! Cand le-am spus la parinti ca nu vreau sa mai merg la biserica (pe la vreo 12 ani) au trecut la santaj emotional si daca nu a tinut au aplicat cureaua si dus-ul cu forta.

        Cred ca daca Dumnezeu avea nevoie de slujitori prin natura creatiei ne facea copaci. Dar nu, El ne-a facut oameni, ca sa decidem singuri daca vrem sa il iubim sau nu. Si apoi dupa ce ne-a dat capacitatea de a alege, a mai si lasat gloria Lui si a venit sa ne curteze, sa ne seduca… caci dragostea cu forta nu e dragoste ci narcisism.

        Deci, da, metoda mea e pornita dintr-o oarecare revolta fata de sistem si fata de o evanghelie prost inteleasa si prost predicata, dar cele 3 puncte enumerate de mine sunt legate unul de altul si impreuna formeaza filosofia mea cu privire la educatia copiilor mei.

        • Constat că mai sunt și alții care constată niște deficiențe sistemice. E greu de argumentat, în aceste condiții și acestor oameni, că ar fi indicat să recurgă la izvorul de înțelepciune al bătrinilor evanghelici (români).

          Deci, ca să revin la subiectul textului, e greu de invocat autoritatea moșilor și strămoșilor. Înseamnă că pericolele noastre vor fi în cealaltă parte. Păcat că nu avem prea multe repere echilibarate, ci, cel mai adesea, interesate într-un fel sau într-altul.

  2. […] (bycrestintotal) 52. În aşteptarea inimii de carne. Partea a patra. (crestintotal.ro) 58. Sfaturi pentru părinți (1) (drezina) 68. Accident în Arizona (lascaupetru) 86. Iosif Ton la biserica baptista Renasterea […]

  3. As vrea sa stie ca:
    1. Dumnezeu si noi (parintii) il iubim neconditionat
    2. Emotiile ingropate nu mor niciodata
    3. Dumnezeu l-a inzestrat cu tot ce are nevoie pentru a implini lucrarea la care a fost chemat.

    • 1. Cred ca mai corect era: Dumnezeu il iubeste neconditionat si noi (parintii) incercam sa facem la fel… sau cine stie, poate unii ajung la desavarsire de pe pamant🙂
      2. Corect, dar lipseste continuarea: emotiile trebuie sa fie sub stapanirea ratiunii.
      3. Asta am auzit-o de multe ori, dar niciodata nu am inteles lucrarea aia speciala la care Dumnezeu m-a chemat. Si daca totusi as afla care e acea lucrare la care sunt chemat, daca Dumnezeu m-a inzestrat cu tot ce am nevoie… inseamna ca nu mai am nevoie de frati, de biserica, nu?

      • 1.Da, asa e, incerc sa il iubesc neconditionat, dar nu ma definesc prin exceptii ci prin principii, nu?
        2.Nu emotiile conduc, ci ratiunea, dar cati oare nu isi folosesc ratiunea sa le ingroape pt a rabufni candva?
        3.Nu ma refeream neaparat la o chemare foarte specifica, ci mai degraba la viata pe care o are de trait. Sa inteleaga ca nu e mai prejos decat cel care e in fata, sau mai putin inzestrat decat tanarul X. Ca are tot ce ii trebuieste pentru a fi biruitor impreuna cu Hristos. Fie ca e vorba de o chemare specifica pe care el a inteles-o/asumat-o, fie ca e vorba de a trai pentru Hristos

        • 1. Pai daca e vorba de principii, atunci mie imi e imposibil sa il iubesc neconditionat, doar daca e Dumnezeu in mine atunci pot.
          2. Nu stiu… eu as considera lipsa de ratiune ingroparea emotiilor. Eu am spus doar ca acestea trebuie sa fie supuse ratiunii, poate trebuia sa spun: controlate (verificate) de ratiune…
          3. Cred ca este o diferenta intre a fi inzestrat (a fi prevazut cu cele necesare – DEX) si a putea totul prin Hristos. Al doilea termen presupune a fi deja in Hristos… a fi inzestrat nu presupune neaparat acest lucru.

    • Miriam,
      Răspunsul meu se referă în special la prima ta intervenție și găsesc interesante mai ales ultimele două puncte (asta fiindcă pe primul îl menționasem deja și eu).

      Aș vrea, dacă ai răgazul, să dezvolți puțin subiectul cu emoțiile. În ce mă privește, nu mă interesează prea mult subordonarea în fața rațiunii – ca miză în această discuție. Da, e ok, dar știm cu toții că deciziile importante nu prea sunt luate cu rațiunea, ci justificate de ea. Există resorturi care transcend raționalul în chestiunii ce țin de viață și de moarte, de pildă. Scuzați divagația.

      În privința ultimului punct, din câte înțeleg eu, tu vizezi un fel de pregătire a copilului pentru vocația lui, ca să zic așa. Ceea ce găsesc că e foarte interesant. Ar merita detaliat (poate într-un text de sine stătător) care sunt direcțiile de urmat aici, dar și prețul de plătit într-o vreme ca a noastră.

      • 2. Cred ca incercam sa spun ca eu vreau sa am copii care sa ajunga adulti sanatosi emotionali. Sa stie ce simt, de ce si ce sa faca cu acele emotii. Sa stie ca e normal sa plangi, indiferent ca esti baiat sau fata, ca e firesc sa simti tristete, respingere, bucurie, dragoste… Dar sa nu ramana acolo, sa le poata procesa. Sa stie sa isi exprime emotiile/sentimentele iar daca nu se simt in siguranta cu cei care au cauzat acele stari sa stie ca intotdeauna pot sa ni le spuna.
        Vreau sa imi spuna copilul in fata ca ma uraste fiindca nu l-am lasat sa stea pana la ora x, decat sa adune si sa adune si sa clocoteasca in el aceste sentimente.
        Vreau sa stie sa se bucure!!! Sa poata striga de bucurie. Sa nu fie inghetat in starea in care e, incercand sa afiseze o aparenta acceptata de catre societate.
        Citeam recent despre un stomatolog care afirmase ca toate trairile noastre neexprimate ajung sa fie vazute in starea noastra fizica (dr se referea specific la dantura).
        Cred ca nu ai scapat de emotii pana nu le-ai recunoscut si „rezolvat”.

        3. Aici cred ca e mult de spus si mi-ar trebui putina liniste si cugetare ca sa pot transmite bine. Chiar mi-ar place sa scriu despre aceasta, sper sa si ajung.

        • Da, m-am gândit și eu adesea la igiena emoțională. Cred că mediul nostru confesional nu prea o deține decât ca excepție. Prin urmare, găsesc că e un lucru de dorit și bun de dobândit. Părerea mea e că ceea ce spui tu ține de o sănătoasă maturizare afectivă. Probabil că nu e ușor de dobândit, dar e cu atât mai de căutat.

  4. Încă îi am mici. Dar discutând de ei ca şi cum ar fi maturi, deci să zicem că în mod ideal au 18 ani şi vor să plece de la mine de acasă pe drumul lor (măcar şi la 23 de ani şi tot aş zice că au prins ideea) atunci discuţia poate conţine vectori dogmatici:
    1. Să înţeleagă cele 10 porunci şi să le respecte, pe cât se poate mai devreme.
    2. Să îşi iubească aproapele
    3. Scopul vieţii este găsirea şi menţinerea pe Calea Împărătească.
    4. Împărtăşanie deasă.

    Hai că sunt bigot şi o să mă bată soţia!🙂

    Dacă vor crede în Dumnezeu şi I se vor ruga, eu mă declar depăşit de mulţumit. La 18 ani treceam de la antiteism la ateism.

    Mie mi-au lipsit cele 4 de mai sus.
    1. Poruncile erau pentru proşti. Eu făceam legea pentru mine. Şi legea era anarhia.
    2. Eu eram făcut să îmi asupresc aproapele. Iar el să mă iubească.
    3. Mergeam pe calea rockotecii
    4. …

    Chiar zilele acestea m-am întâlnit cu unii asemeni mie. Tot cu copii. Spaimele noastre sunt visele cu noi în locul părinţilor noştri. Ca eu să trăiesc ce au trăit ai mei, înseamnă că ai mei trebuie să împingă căruţa mult peste imaginaţia mea. Şi atunci mi-e frică.

    Am de luptat. Lupta cea bună însă. zi de zi.🙂

    • 1. Nu cred ca asta asteapta Dumnezeu de la noi: sa implinim cele 10 porunci… cred ca asteptarea Lui e ceva… altfel…
      2. Cine e aproapele? Cine a fost aproapele tau azi? Cine a fost aproapele tau ieri? Dar alaltaieri? Daca nu o sa vada aproapele tau, nu o sa stie sa il gaseasca pe al lui niciodata!
      3. Frumos spus… dar stii pe ce cale va merge? Pe cea trasata de urmele pasilor tai. Tu pe ce cale ai mers ieri?
      4. Superb. Amin. Daca e inteleasa impartasania si nu devine un ritual.

      • punctele 1-4, în fapt sunt cele ce mi-au lipsit mie la tinereţe. Şi pe care le-aşi dori să le aibă copii mei. Aşa că cred sincer în ele. Părerile evident fiind subiective nu doresc să le generalizez pentru alţii.

        Pentru că unii sunt blânzi şi fac legile din fire. Alţii sunt aprigi şi trebuie să aibă zăbala Legii ca să nu răstoarne căruţa vieţii.

        (Aproapele de acum sunteţi dvs. :))

        • De multe ori parintii mei au spus ca am fost cel mai cuminte copil al lor si ca foarte rar ieseam din cuvantul lor… eram un model de ascultare pentru fratii mei… dar nu stiu ei cat ii injuram si ii blestemam in gandul meu… ascultarea mea era una de frica nu din respect… de dragoste nici nu mai vorbim😀

          Asa ceva vrei de la copiii tai? O ascultare de frica?

        • Sunt câini şi lupi. Nu îmi e frică de căţei.

          „Asa ceva vrei de la copiii tai? O ascultare de frica?”

          Nu înţeleg de unde provine ideea expusă de dvs. Pentru că am vorbit doar de mine şi de familia mea. Nu de ceva ipotetic. Vă dau puiul meu de lup de acasă şi o să vedeţi că vă mănâncă urechile iar dvs o să înjuraţi în continuare în gând.

        • Vorba încerc să o fac ca da să fie da iar nu să fie nu.

          Exemplul că unii copii sunt blânzi iar alţii nu, focalizează discuţia înspre cele două extreme. Bine şi rău. Faptul că dvs vreţi să îmi spuneţi că există gri nu duce nicăieri. Pentru că defocalizări vă mai spune şi eu câteva: de unde ştie dl Teofil că o să trăim noi să ne apucăm copii maturi? De unde ştie că nu se vor îmbolnăvii de moarte şi nu vor face nici 14 ani? De unde ştie că nu vom fi în puşcărie? De unde ştie că nu vom cădea în patimile cele mai negre ale păcatelor?….

          Nu pot fi copii buni care sunt răi. Dacă dvs spuneţi că părinţii vă considerau bun, înseamnă că aşa era. Chiar dacă dvs ştiaţi că aveţi şi ceva rău în inimă. Eraţi cel mai bun pentru ei. Şi ar trebui să vă bucure că i-aţi mulţumit. Poate după etalonul pastorului sau să zicem după etalonul prietenului dvs care nu crâcnea nici din inimă nu eraţi.

          Însă discuţia este fixată cu referinţa în părinte. Mai precis în noi care citim blogul acesta. Eu cu copii dvs aş fi un satrap iar dvs cu copii mei veţi fi dus de nas.

    • Intervin doar să punctez că și experiența proprie se poate constitui ca reper, în ultimă instanță. Deși, cum subliniam și într-un comentariu anterior, propriile deviații se pot constitui ca sursă pentru deviații în cealaltă extreme cu copiii.

      Una dintre întrebările cheie mi se pare a fi: cum ne păzim de umbrele trecului, ca să nu le proiectăm asupra copiilor încât să le întunece viitorul? Chiar și visele noastre pot deveni o povară a urmașilor noștri. Dar despre asta am de gând să vorbesc într-o postare viitoare.

      • Eu constat aici că lucrurile sunt tratate teoretic. Deşi fiecare are acasă cazuri foarte particulare.

        De asemenea, personal am văzut că mulţi din prietenii mei văd lucrurile cam la fel, după cum urmează. (poate că m-am adunat cu cine am semănat):
        1 cine a mâncat aguridă şi s-a trezit, acum se roagă pentru copii. Iar aceştia văd cel mai bine că ce naşte din pisică şoareci mănâncă. Şi este grea evanghelizarea unui „pisoi”
        2 cine a mâncat aguridă şi nu s-a trezit îşi pregăteşte pedeapsa.

        Acum, cei din primul caz, luând aminte la cei din al doilea caz, suntem în Voia Lui Dumnezeu. Cum ne depărtăm puţin de pe Cale, cum pe copii îi dor dinţii.

        Şi atunci eu nu pot teoretiza ce vreau de la copii la maturizarea lor. Ci concret doresc să fie buni creştini, din credinţă şi convingere, cu toată tăria lor, cât pot de mult.

        • Bine ați venit printre protestanți😀 . E greu să scapi de această deprindere odată ce ai deprins-o dimpreună cu laptele matern… E inevitabil pentru un protestan să teoretizeze, uneori chiar inutil, dar nu prea are cum să scape de acest nărav. Și-l poate însă tempera.

          Să știți că uneori, această perdea teoretică ascunde niște experiențe foarte dureroase despre care oamenii nu se încumetă să vorbească . Iar motivul e tot o tară de prin confesiunile noastre: am fost învățați să ținem foarte mult la imagine, pe de o parte, și să nu avem încredere în nimeni (dar asta cred că-i treabă românească mai generală). Așa că, dă-i cu teorie, că-i mai simplu.

          Sper să n-o luați ca pe-o ofensă. Tocmai am ajuns într-un mic impas generat de moștenirile confesionale diferite pe care le împărtășim. Problema pe care o vizăm este tot practică, dar mergem pe căi olecuță diferite. Veți avea ocazia să vedeți asta pe parcursul postărilor pe această temă (toate subiectele le-am extras din viață, din pățaniile mele sau ale altora).

        • 🙂 Despre bine am venit, vă mulţumesc, dar parcă ne cunoaştem de ceva vreme.🙂

          Când se termină oare protestul?

          Matematic vorbind, minus şi cu minus fac totdeauna minus. Dar minus înmulţit cu minus face întotdeauna plus.

          Şi aici este o discuţie despre fondul operatorului. Să zicem că doi protestanţi generează o mişcare teologică. Aceasta va fi un nou protest sau va finaliza un protest?

          Mi-ar face plăcere să ştiu părerea dvs cu privire la operatorul teoretic şi cel real din lumea actuală.
          🙂

      • EU zic ca ne pazim de umbre prin aducerea lor la lumina, intelegand care au fost toate resorturile care au creat acele umbre, ca mai apoi sa ne vindecam de ele.
        Si cred ca pericolul sa ducem umbrele cu noi si sa le perpetuam in viata copiilor nostri e la fel de mare.

  5. 1. Sa-L iubeasca, sa doreasca sa-L iubeasca pe Dumnezeu!( sa-si raporteze intraga viata la El, in orice imprejurare ar fi.) Am fost nedesavarsit in calitatea de parinte, dar, daca i-am aratat ce conteaza cu adevarat, i-am aratat cea mai nemarginita perspectiva!

    • Frumos spus… dar stii ce? Copilul se uita la tine nu la Dumnezeu. Vede la tine iubire de Dumnezeu si dorinta dupa El? Atunci e ok, caci va stii unde sa se uite cand va veni vremea alegerii lui.

  6. Nu sunt parinte dar am experienta bogata cu copiii asa ca pentru mine cele 3 lucruri ar fi
    1.Sa citeasca biblia si sa incerce singur sa o inteleaga.
    2.Fiecare alegere,fiecare lucru,are un cost care poate fi mic daca faci fapte bune si enorm daca faci prostii.
    3.Sa nu aiba incredere in nimeni si totdeauna sa cerceteze ce i se ofera si sa puna totul la indoiala(exceptie scriptura).

    • Mărturisesc că nici eu nu prea cred în citirea Bibliei în sine. Există mare pericol să devină ritual sau pretext de poante. Deși, pe termen lung, n-aș băga mâna în foc că nu rămâne o sămânță bună în mintea omului. Nu cred că e rău, așadar, să citească, dar nu consider că ar fi o virtute.

      Mă tem tare de tot de punctul 3. Cred că ar trebui făcute niște nuanțări absolut necesare.

      • Domnele Stanciu.Am observat ,ca dumneavoastra,in articolele publicate ati semnalat o serie de erezii mai mult sau mai putin vizibile in cadrul unei biserici.Totodata ,dupa cum ati spus mai sus,propriile deviatii pot constituii deviatii pentru copiii nostri.In astfel de cazuri consider ca un copil care pune la indoiala anumite aspecte din comportamentul parintilor ,pastorilor , fratilor este un copil care nu va copia acele deviatii.

        • Dacă va avea la îndemână un model alternativ, atunci nu le va copia, dar dacă nu (iar minte nu-l va ajuta să încropească unul – fapt ce nu-i poate fi imputat), atunci tot acolo va ajunge, cred eu, căci crizele te trimit la ceea ce a devenit reflex, normă de comportament, fie el oricât de odios. E destul de frecventă situația în care copii care-și sancționau aspru părinții pentru erorile lor să ajungă să le comită ei înșiși când ajung să fie, la rândul lor, părinți.

        • Pai tocmai asta inseamna punctul 3.Sa ai modele alternative.Sa ai de unde alege.Ca daca e monopol,e de rau pentru toti.De exemplu,cititndu-va comentariile il vad pe tatal meu.El e mai „socialist” nu capitalist ca si mine.Ori comportamentul socialisto milos al tatalui meu l-a transformat pe fratele meu intr-o beizedea(ca tot ati vorbit odata de beizedele).Asa ca am hotarat,ca lectie de viata, sa adopt modelul capitalist(adaptat la biblie desigur) pentru a contracara efectele negative ale socialismului.

  7. 1. Trecand peste faptul ca e imposibil sa intelegi de unul singur Biblia, cum il vei convinge sa o citeasca? In loc sa citeasca alte chestii mai interesante pentru varsta lui…
    2. Sa inteleg ca ar trebui sa aleaga lucrurile bune pentru a minimiza costurile? Suna ciudat, dar hai sa o acceptam si sa vedem cum diferentiem cele bune de cele rele… caci bine zice Scriptura: multe cai par bune omului…
    3. Sa nu aiba incredere in nimeni… hmm, cum vei reusi asta? Orice copil are incredere deplina in parintii lui pana la o anumita varsta… cum il vei face sa nu mai aiba incredere nici in tine?

    • 1.Daca vrea sa o citeasca o va citii.Altfel,daca il oblig sa o citeasca o va citii cu scarba si o sa fie mai rau pentru el.Asta e o decizie pe care el trebuie sa o faca singur.Si eu am citit singur biblia(ca si fost ateu iti dai seama ca nici nu putea fi altfel)
      2.Da.Totdeauna lucrul bun are costul mic.Ispitele si pacatele insa totdeauna costa mult.Tigara costa(200 ron-luna),distractiile costa(50 ron biletul la disco),dulciurile si mancarea in exces costa.Impopotonarea pentru a atrage privirile asupra sexului opus costa(ruj,parfum,haine,pantofi),prostia de a te da mare(sa vezi numai cati bani scot parintii din buzunare pentru a satisface aceasta mandrie a copilului)Sa stiti ca e usor de vazut care cai sunt bune si care nu prin costurile aferente.Caile bune totdeauna au costuri mici.Exceptie alimentele ECO.:)Dar daca ai gradina la casa ca si mine atunci tot e ieftin.
      3.Punandu-l sa cerceteze totul si sa ceara explicatii pentru totul(ceea ce nu o sa fie greu intrucat copiii tot timpul spun de ce? de ce? de ce?).Daca eu o sa-i spun ca farfuria e neagra,el va cere farfuria ca sa vada culoarea.Daca eu o sa zic ca Dumnezeu e bun,el va cere demonstratie.Daca eu o sa spun ca nu am bani,el va invata sa se uite pe extrasele de cont.Deci exista metode.

  8. 1. Da, poti sa o citesti si sa ii (iti) pui intrebari… dar raspunsurile nu ai cum sa le afli singur, altfel nu ai nevoie de biserica.
    2. Astea sunt niste extreme, dar hai sa mergem pe ideea asta:
    – ce e mai ieftin sa iei un film piratat de pe net sau sa cumperi dvd-ul?
    – ce e mai ieftin sa dai o spaga de 50 lei sau sa platesti o amenda de 500 lei?… vrei sa mai continui? mai stiu multe din astea🙂

    • 1.Eu le-am aflat din experienta si din cercetare.E drept ca fiind ateu,am citit biblia la 24 si era oarecum mai usor pentru mine sa inteleg singur.Dar daca copilul pune intrebari eu pot sa raspund.Biserica e doar loc de adunare pentru mine.
      2.Nu ati ales bine exemplu. Sa stiti ca e mult mai ieftin sa cumperi dvdul si sa platesti amenda deoarece pirateria si spaga sunt ilegale iar o condamnare penala te marcheaza toata viata(ca sa nu mai vorbesc ca pe perioada condamnarii nu incasezi nic un venit iar un venit pierdut egal cost) si atunci sa vezi tu costuri:) insa acesta este ceea ce se numeste in economie cost ascuns.Face parte din mana invizibila.Multi nu-l vad.

      • Cand sistemul juridic este perfect, ai dreptate, dar eu inca nu am vazut sistemul ala perfect… Dar vad coruptie nesanctionata cu carul… asa ca e mai scump sa traiesti drept… de multe ori… dar asta deja e of-topic si intrebarile vi le pun nu ca sa imi raspundeti mie.. ci voua. Caci e usor sa formulezi enunturi cand nu ti le chestioneaza nimeni🙂

        • Asa au zis si anul trecut elevii cand au dat BACul.O sa fie usor,o sa copiem.Dar Funeriu i-a pus la respect.Iar noul ministru a declarat ca nu schimba nimic.Asa ca nu te poti culca pe ureche ca poate scapi nepedepsit.E ca si cand ai trai cu frica toata viata.Ori nu cred ca doresti asta.:) Si la fel nu vor dorii nici copiii.Asa ca fara griji.

  9. 1.Sa stie ca oriunde e ,nu e singur ,ci Tatal din cer e cu el…
    2.Sa nu aiba frica de oameni ci doar de Domnul
    3.Sa iubeasca si sa respecte aproapele in orice imprejurare
    4.Sa citeasca zilnic Cuvantul si sa se roage
    5.In orice imprejurare parintii vor fi la dispozitia lui ca cei mai buni consilieri

    • Miza e, în mod clar, viața spirituală. Mărturiesc că mi s-a trezit curiozitatea să aflu ce ar vrea un părinte care nu crede în nimic (sau măcar pretinde că nu crede). Nu de dragul diversității, ci pentru că mă întreb ce primează în astfel de cazuri. Noi ne-am cam adunat aici oameni care suntem de acord în esență, măcar asupra unor lucruri. Ceea ce nu-i rău…

      • Vă răspund eu aici, pentru că acum 10 ani aş fi avut această părere:
        – să poată să bea o tărie cap coadă fără să se clatine.
        – să calce pe cadavrele, dacă este în stare şi pe ale prietenilor, ca să îşi atingă scopul de a fi cel mai tare din parcare (muşchi, sarcasm, impertineţă, golăneală)
        – să facă doar ce vrea el.
        – însurătoarea şi copiii să fie nişte probleme opţionale.
        – muzică satanistă, rock şi punk
        – anti Biserică, anti popă/pastor, etc
        – all in all un neconformist fără limite, care să ducă mai departe ştacheta dusă de mine în familia mea (vai mie pentru asta!).

        Acestea le gândeam, pentru că eram oricum convins că aş avea un băiat, şi atât. Problema unei fetiţă nu mă interesa.

  10. Reblogged this on dincolo….

  11. Eu as porni discutia de la premisa ca personalitatea omului este rezultatul a 50% nature si 50% nurture. Procentele sunt discutabile, important e sa nu uiti ca ceea ce poti oferi este totdeauna limitat de propria personalitate care nu poate fi falsificata ca sa fie oferita drept model copilului..
    Tema deschisa ar avea sens in portiunea cu nurture (crestere/educare) cu un ochi permanent la nature (mostenire genetica). Ignorand una din ele ai sanse sa ajungi un parinte schizofrenic cu efecte greu de prevazut asupra educatiei copiilor.

    Partea cu cititul, rugatul si frceventatul o las specialistilor🙂

    • Firește că trebuie ținut cont de genetică. Ba chiar aș insista că e un mare câștig pentru un copil să-și cunoască atât cât se poate de repede punctele tari și cele slabe ale moștenirii ereditar-familiale.

      Alături de chestinea igienei afective, mi se pare unul dintre cele mai neglijate aspecte într-un mediu care adoptă explicit valori de rang superior și insistă pentru aplicarea lor în viața de fiecare zi. Or, necunoscând zestrea genetică, neavând o disciplină a gestionării simțămintelor, slabe șanse să ieși bine din asemenea încercare temerară (cu atât mai mult cu cât convertirea e esențială și survine, în mod providențial, într-un moment imposibil de anticipat). Copilul e în bună măsură pe cont propriu, i se cere să se poarte ca un convertit, însă nu i se furnizează mai nimic drept unelte de lucru…

  12. […] de așteptat ca, în funcție de ce ne-am propus să obținem, să ne selectăm și reperele. Chiar sunt curios să aflu ce folosiți și de ce. Rate this: […]

  13. […] Sfaturi pentru părinți (1) […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: