Postat de: Teofil Stanciu | 03/05/2012

Hai să ne prefacem – Ziua Mondială a Libertății Presei

newsguild.org

Am primit în mai multe rânduri, în preajma alegerilor, sfatul de a mă prezenta la vot și de a vota în cunoștință de cauză. Pe unii dintre sfătuitori i-am suspectat că, în realitate, vor să mă determine să votez cu candidatul pe care-l preferau ei și atunci, în mod subtil, încercau să sugereze că a vota cu altcineva denotă o lipsă de preocupare civică.

Când întrebam cum să mă informez despre un candidat aflat la mare depărtare socio-economică de mine, eram îndrumat să consult presa. Insistam atunci să aflu care ziare, posturi TV sau site-uri ar fi de urmărit. Nu de alta, dar toate sunt finanțate dintr-o sursă sau alta, care, mai totdeauna, are niște relații privilegiate cu anumite zone ale politicului. Mi se cerea să citesc, să mă informez, să nu citesc un singur ziar bla-bla-bla.

Asta înseamnă, după mintea mea, următorul lucru: dacă vrei să fii un cetățean responsabil, civismul tău riscă să te coste măcar cât o slujbă cu jumătate de normă. Fiindcă trebuie să faci slalom printre știrile din vreo 3-4 ziare, să urmărești nu știu câte posturi de radio și televiziune, să răscolești internetul după date privind proprietarii și eventualel suspiciuni ce planează asupra lor etc. Adică, tot timpul care-ți mai rămâne după ce muncești pentru subzistența zilnică să-l aloci tentativei – că sorții de izbândă nu se știe cât sunt de mari – de a fi un individ mai aproape de un adevăr teribil de alunecos.

Sarcina aceasta e atât de dificilă mai ales pentru că, de multă vreme, presa își revendică un iluzoriu statut de obiectivitate. Nu știu dacă v-a fi fost vreodată pe aproape măcar de imparțialitate, însă, în zilele noastre, presa nici nu cred că își mai propune să fie obiectivă, ci să facă bani. Iar „ochiul dracului” sigur îi înmoaie orice elanuri idealiste.

Ar fi mult mai simplu pentru toată lumea ca mass-media să-și declare fără conjur aderențele politice. Dar nu! E mult mai mișto să lași fraierii să creadă că Cutărescu chiar e implicat în cine știe ce matrapazlâcuri decât să se știe de la bun început că ziarul tău e pur și simplu anti Cutărescu, așa că mai scoate câte-un material critic de la naftalină.

Bănuiala mea e că se fac șantajuri foarte reușite cu știrile de la ziar și de la televizor. Se obțin finanțări prin publicitate, se obțin exclusivități. În esență, tot ce se întâmplă se concretizează în bani și influență.

Presa este actualmente unul dintre cele mai eficiente și sigure mijloace de a cumpăra bunăvoință populației (vezi Dan Diaconescu) și de a distruge adversari. Niciun cetățean obișnuit nu are capacitatea logistică necesară decantării adevărului din ciorba minciunii de la TV.

Experiența personală m-a lăsat cu constatarea destul de amară că aproape niciun eveniment semnificativ (dintre puținele) la care am participat nu a fost reflectat în presă potrivit cu realitatea. Nume încurcate, personaje inexistente introduse, date de identificare eronate, descrieri complet aiuristice, estimări greșite ale numărului de participanți, răutăți intenționate etc. Toate transformau știrea în asemenea măsură încât nu mai recunoșteam ceea ce văzusem cu ochii mei.

Dacă ar fi doar subiectivismul jurnalistului din teren și deja ar fi de ajuns. Însă mai sunt o grămadă de interese mult mai culpabile și cu totul voluntare care gravitează în jurul fiecărei instituții media.

Cred că, în mod normal, presa ar trebui să fie cât de cât imparțială politic și eventual mereu puțin împotriva Puterii. E bine ca cei ce conduc țara la un moment dat să aibă un adversar onest în presă, ca să evite derapajele grosolane. Aș putea accepta și varianta ca ziarul sau televiziunea să-și declare public susținerea sau opoziția pentru un partid, un candidat etc. Deci totul la vedere…

Însă nu e posibil. Orice politician mai potent are posibilitatea oricând să-și cumpere, personal sau prin intermediari, acțiuni, posturi de radio, trusturi întregi și să le folosească exact cum vrea mușchiul lui. Așa face Voiculescu. Cei ce lucrează în ograda lui sunt lachei, care îi lustruiesc cizmele și îi cântă după cum îi place mogulului. În astfel de instituții, coloana vertebrală e mai degrabă un impediment. Sunt destui foști securiști care dețin organe de presă sau sunt prezentați ca autorități și lideri de opinie…

Toată pălăvrăgeala despre „deontologia jurnalistică” e apă de ploaie în fața punctelor de rating. Nimic nu se compară cu situarea în topul audiențelor pe segmentele de prime-time. Nici Dumnezeu, nici dracul nu sunt decât niște subiecte care merită atenție dacă aduc oamenii în fața ecranului. Dacă nu… nu. Ce conștiință? Ce morală? Ce obiectivitate?

În esență, totul nu e decât o imensă prefăcătorie. Presa se preface că urmărește interesul cetățeanului. Cetățenul de obicei crede asta. Politicienii se prefac că vin în fața presei ca să dea socoteală, ca să răspundă la întrebări, dar jocurile sunt infinit mai complicate. Ar fi de menționat, de pildă, că mulți dintre cei ce par preocupați de soarta țării primesc onorarii grase de la televiziuni ca să se arate indignați, îngrijorați, siderați, emoționați etc.

În această mascaradă de proporții, presa pretinde că vrea libertate de exprimare (poate că așa o fi în țările Lumii a Treia, sub regimuri dictatoriale și absolutiste… dar nu și în rest). De fapt, în Apus și la noi, cred nu vrea decât să-și poată face regulile după bunul plac, încât să atingă maximul de profit posibil. Bănuiala mea e că sunt extrem de puțini cei care fac jurnalism pentru că chiar cred în menirea jurnalistului. Oricum, mai trebuie și din ăia, căci sunt esențiali pentru salvarea aparențelor. Oricând e bun un Adelin Petrișor care să facă reportaje în zone de mare interes și mare risc.

Pentru a câștiga o imagine bună în Occident, e suficient să-ți cumperi un ziar. Și, discret, din umbra lui să îți reconstruiești un chip mult mai simpatic (mai ales dacă ești vreun dictator sau vreun oligarh controversat). Important e să fii puțin anticorporatist, antiimperialist, anticapitalist. E plin de indivizi care vor sorbi cu nesaț orice are iz de anti-establishment și nimeni nu-i poate avertiza, fiindcă ei se socot extrem de inteligenți când fac asta.

La cum arată lumea noastră în prezent, nici măcar organizațiile care măsoară libertatea presei nu mai sunt credibile, căci se întâmplă să propage idei politice de o culoare sau alta. Prin urmare, maxima libertate a presei tind să cred că înseamnă mai degrabă maximă securziare a filierelor pe care circulă banii. Dacă nu știm, atunci probabil că nu există legături oneroase între jurnalism și mediul economic sau politic.

Altfel nu văd cum, deși, în România, orice televiziune are posibilitatea să critice pe oricine îi vine la gură, se consideră că nu e încă destulă libertate. Dacă va fi trecut la secret numele proprietarilor și acționarilor, vom putea trăi cu impresia că presa e foarte liberă. Mai rămâne doar să fie desființate CNA-ul și CRP-ul. Ca să nu-i mai „cenzureze” pe bieții ziariști…


Responses

  1. Bine zis! Sunteţi combativ!🙂.

    Vin alegerile! Iar ziarele îşi deschid conturi la toate băncile. Să curgă gologanii că de nu dăm print la scrisorile de amor pe care le-am găsit!!!

    Spectacolul va fi grobian, plin de mârâituri şi de încăierări.
    – Daţi banii sau public scrisoarea!
    – Uite banii dar va ca nu mai ai scrisoarea!
    – Nu mai am scrisoarea! Aoleo ce mă fac?
    + Staţi pussin. Am eu altă scrisoare şi îmi daţi voi mie toţi banii.

    Spectacolul va putea fi urmărit doar dacă nu vom fi suficient de turtiţi la minte.

    • Apropo de dezvăluiri, îmi aduc aminte cu multă scârbă cum PNL-ul și Patriciu și-au amintit de copilul lovit de Băsescu abia după ce s-a stricat cârdășia politică D.A. Până atunci, conștiința lor de oameni nu s-a mișcat. Dă-l încolo de țânc nenorocit! E de compătimit doar dacă folosește interesului politic…

      • Să vedem căţeii tineri în scenă acum. Se vor arunca unul asupra altuia cu elan, în uralele caselor de pariuri (TV) şi aplauzele spectatorilor (votacii). Spre final în timpul numărării KO când audienţa este anesteziată şi dementă va fi scos buletinul de analiză prin care se dovedeşte că este vorba de dopaj. Imediat trupele de şoc vor intra în scenă. Spectacolul real va deveni kafkian. Iar spectatorii vor tăbărî între ei să îşi care pumni unii altora. Toţi vor fi condamnaţi şi executaţi.

        Ce am învăţat din ultimele alegeri?
        – parlamentul are prea multe camere
        – parlamentul are prea mulţi parlamentari
        – preşedintele a dat o palmă unui copil
        – preşedintele partidului din opoziţie s-a dus în vizită la un dubios să ceară ajutor
        – preşedintele în exerciţiu ştia de la SRI ce a făcut acesta
        – fata preşedintelui este cu Becali şi Vadim în parlamentul european.
        – în parlament, 80 de oameni au fost număraţi de şapte ori ca să dea numărul necesar pentru legile necesare.
        etc

        Unde este libertatea ziarelor dacă subiectele de mai sus sunt folosite doar ca monede de schimb? (Dai banul sau interesul pentru ca să nu bag în prime-time una din cele de mai sus?)

        Unde este libertatea ziarelor dacă un subiect care ar face să cadă un guvern este tratat doar în băşcălie, ca la uşa cortului. Şi nu jurnalistic ci caţavencesc.

        Unde este libertatea ziarelor dacă se poate ajunge în aşa hal, încât să se inoculeze populaţiei superstiţia că unul a pierdut alegerile că nu a purtat ceva asortat cu flacără violet.

        Unde este libertatea ziarelor, dacă o ştire reală, importantă cultural, nu apare pentru că sinuciderile în direct sau descarcerările în direct trebuie neapărat difuzate.

        Deci unde este libertatea ziarelor? În seif în Elveţia.

        • Mă scuzați, dar spectacolul este deja de o vreme kafkian. Se poate să faceți asemenea eroare?😉

          Da, libertatea presei își face veacul prin seifuri.

  2. Eu am mai scris pe marginea unui articol anterior al dv. legat de asa-zisa idee de democratie care ni se vantura prin fata ochilor pentru a ne responsabiliza de alegerea vreunui politruc in fruntea bucatelor. Fiecare tabara ne propune cate o ,,varianta” dar pe cei care propun nu i-a ales nimeni. Ei s-au ,,insinuat” acolo unde sunt pe alte cai. Ei, cei care ne fac propunerile, sunt de fapt adevaratii conducatori. Ei cei din umbra, care nu-si asuma deschis nicio sarcina politica dar vor sa ne faca pe noi responsabili de propunerile lor. Cine sunt cei ce ne propun pe unul sau pe altul din viitorii alesi ?

    Cred ca e de cautat aici mult in lumea presei scrise dar mai ales in zona audio-vizualului. Stiti … sintagma aceea cu presa ,,a patra putere in stat”… Cred ca aceasta a cucerit si primele trei locuri … Nu poti fi de succes intr-o societate, cel putin nu pentru multa vreme (a se exclude exceptiile) daca nu ai de partea ta un canal de propaganda, un jurnal dar in cel mai fericit caz un post de televiziune … Cel putin, in Romania post-decembrista nimeni nu a castigat alegerile neavand in prealabil o ,,majoritate” in ,,sfera” presei. Politica nu o fac politicienii, ci presa. Primii cauta mai tot timpul sa intre in ,,gratiile” ultimei. Altii, precum Basescu, au mereu de cautat un conflict cu presa, dar marinarul si-a facut din asta un obicei care nu este deloc benefic pentru ca pare a nu avea alt resort decat dorinta ,, de a-si arata muschii” in fata unui adversar de temut. Prin conflictele marunte si permanente cu presa, Basescu ,,lucreaza” de fapt la marirea importantei acesteia din urma, urmarind sa-si ,,intareasca” propria imagine. Este un fel de ,,Vedeti ba, pe mine nici presa nu ma poate dobori. Eu sunt mai tare pana si decat aceasta”. Bine tata Base, fii mai tare, dar nu ostentativ. Si fa-o in avantajul nostru, nu al presei. Luptandu-te atat de mult cu ea ii arati si mai abitir puterea.

    Dar presa aceasta a ajuns treptat sa-si ,,erodeze” popularitatea. Nu mai este vazuta de marele public cum era prin anii ’90. Se poate spune ca ,,si-a dat cu stangu-n dreptu'” singura. Asta pentru ca nu sunt posturi care sa supravietuiasca fara un patronaj. Iar fiecare patron face politica unuia sau altuia dintre candidati.

    In aceste conditii, idei de genul ,,deontologie profesionala”, ,,libertatea de exprimare” sunt utopii din start. Se poate spune cel mult ,,libertatea mea personala de ziarist de a-mi alege patronul”. Dar din moment ce ti-ai ales unul atunci singura libertate de care te mai poti bucura ca ziarist este aceea a patronului tau.

    Unii jurnalisti mascheaza decent acest lucru. Altii, si acestia sunt din ce in ce mai multi, se comporta, dupa cum ati spus, ca devarati lachei. Nici macar nu mai au sfiala de a ,,se acoperi”. Sau poate nici abilitatea.

    Si totusi, ca ziarist mai ai o sansa – de a fonda un ziar si de ati face propria politica. Iar daca esti foarte bogat, ceea ce in Romania nu s-a intamplat inca, poti sa-ti fondezi si un post de televiziune. Asta nu te-ar face neaparat mai credibil, dar cel putin ,,libertatea de exprimare” in cazul tau ar avea acoperire.

    O societate fara presa nu e posibila. Cel putin nu una moderna. Dar parca simtim din ce in ce mai mult nevoia unei prese care sa ,,formeze” publicul, nu sa-l ,,deformeze”. Nu sunt primul care foloseste sintagma ,,presa deformatoare”. Am introdus-o in text pentru ca mi se pare foarte plastica si exprima succint situatia ,,celei de-a patra putere in stat” … ba nu, celei care ocupa primele patru locuri in stat. Din pacate pentru noi.

  3. Nu vreau sa acuz toata presa. Sunt si jurnalisti onesti. Pe unii ii ascult si ii citesc cu placere. Acestia pot forma si nu ,,deforma”. Dar sunt din ce in ce mai putini. Si mai pe la varsta a doua. Ce vine din urma … dar sa nu ne enervam.
    Si mai e un aspect, apropo de jurnalisti. Cati dintre ziaristii consacrati din presa noastra sunt absolventi ai facultatii de jurnalism ?

    • Răspund aici și la mesajul anterior. La care… nu prea mai am nimic de adăugat. Decât că mi se pare cumva frustrant să fiu confirmat de cineva care n-are niciun interes s-o facă, deci nu-mi rămâne decât să cred că vede cam tot așa lucrurile. Și tare mă tem că nu suntem numai noi doi…

      Iată însă și ceva bun: blogurile. Unde oamenii își mai pot (încă) manifesta libertatea de exprimare și de conștiință. Și pot informa în chip dezinteresat. Deși, am văzut și aici, bloggerii din prima linie, cei pe care-i vede toată țara, s-au cam discreditat cu tot felul de mișmașuri la care s-au făcut părtași. Însă blogul în sine e o variantă ce lasă loc de libertate.

      Ultima observație e interesantă. Mulți dintre ziariștii vechi nu provin din zona jurnalismului cu atestat. Ei au venit spre ziar mânați, aș zice, de o vocație anume (sau de aspirații la glorie ori de cine știe ce alte interese), însă sigur nu au venit ca niște meseriași. Acum, după ce s-a inventat jurnalismul cu diplomă, e mai ușor să fii doar prestator de servicii, fiindcă te interesează numai locul de muncă, nu neapărat și moralitatea lui.

  4. Deci nici presa nu câştigă la fel de mult decât în sezoanele sau în mandatele în care conduc lăudaţii lor…

    Cred că ar trebui să li se recomande votanţilor să vadă filmul The Insider; ar înţelege ce înseamnă jocurile din presă şi politică.

    • Asta daca nu cumva trustul de presa respectiv ,,se suceste” dupa ce laudatii lui castiga alegerile. Imi amintesc de cazul Conventiei Democrate si de Emil Constantinescu in toamna lui ’96. Multi ziaristi care il sustinusera pana atunci pe profesor ,,au intors-o” la scurta vreme dupa ce acesta a castigat alegerile. Si asta nu neaparat pt. ca au fost, chipurile, dezamagiti de prestatia politica a noilor alesi. Constantinescu, in patru ani, si-a diminuat constant popularitatea, in timp ce ziaristii care-l sustinusera pt. castigarea presedentiei au ,,ramas in picioare”. Intre timp o mare parte a publicului pare a se fi saturat si de acestia. Uneori si a avea permanent atitudinea de Gica contra e o optiune. Dar asta nu te face mai credibil.

      Presa are capacitatea sa cada totdeauna in picioare.Nu pare a fi departe insa vremea cand cei mai multi cetateni vor ,,intoarce spatele” presei in general. Cand se va intampla asta … nu stiu ce sa zic … o fi bine? O fi rau ?

    • Cami, mult mai elocvent mi se pare Wag the Dog (Înscenarea). Merită văzut și revăzut. Se poate adăugă, complementar, și Truman Show.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: