Caz suprinzător de cavalerism precoce

Raportez că în data de… ieri, la scara blocului înalt în care locuiesc, vrând să pătrund în incintă cu una bucată cărucior de copil mic, care conținea un exemplar minor din categoria sugar, am fost interpelat de către doi copii de vârstă preșcolară, având asupra lor intenții necunoscute (care, ulterior, s-au dovedit surprinzătoare).

Văzându-mă că mă pregătesc să urc treptele, în număr de 5, de la intrarea în imobilul de domiciliu, cei doi minori cunoscuți doar din vedere s-au consfătuit în vederea săvârșirii unui gest politicos. Dată fiind apropierea de cei doi subiecți, am reușit să înțeleg câteva cuvinte cheie precum „să-l ajutăm”, „să fim politicoși”.

Din pricini de masă excesivă a atelajului din dotare, am fost nevoit să refuz oferta celor doi minori, care s-au arătat impresionați de forța mea de a căra sigur toată povara. În cele din urmă, intențiile celor doi s-au soldat doar cu deschiderea ușii din termopan, prevăzută cu sistem de închidere prin interfon, respectiv pe bază de cartelă magnetică.

Gestul a fost tratat cu politețea cuvenită de ambele părți: și de către prestatori, și de către beneficiar, încheind un ciclu suprinzător de acțiuni benevole de neașteptată cumsecădenie.

Persoane demne de toată încrederea au raportat incidente similare cu aceiași doi minori în prim-plan. Suntem nevoiți, așadar, să suspectăm un caz de cavalerism precoce la doi preșcolari, fapt destul de neobișnuit în peisajul vieții cotidiene. Bun-simțul la asemenea vârste este, în context, un element suspec în cel mai înalt grad.

Date fiind condițiile de mai sus, anunțăm că vom manifesta maximum de vigilență și pe viitor în scopul surprinderii în flagrant a unor acțiuni similare.

Întocmit azi… 2012                                                        Semnătură indescifrabilă

Anunțuri

De ce nu pot scrie evanghelicii literatură de calitate – posibilă explicație

yellowbay.co.uk

Că titlul e destul de pretențios (și oleacă pompos), recunosc fără ezitări. Însă o să vă rog să-mi demonstrați contrariul. S-o luăm foarte simplu: enumerați 3 autori evanghelici de literatură – în sens tare, nu ne referim aici la literatura de consum gen Francine Rivers sau Lynn Austin. Sau 3 autori de scrieri evanghelice de referință.

Lăsați-l afară pe C.S. Lewis că-i anglican. Și încercați să nu mergeți în istorie dincolo de granița secolelor XIX și XX. De ce impun aceste restricții? Păi, pentru că se scrie într-o veselie, într-o destrăbălare, de-a dreptul.

Când mă refer la autori de referință, înțeleg prin asta personalități literare sau teologice comparabile cu un Tolkien (catolic), cu un Bernanos (tot catolic), cu un Unamuno (tot… catolic), cu un Chesterton (iarăși catolic), cu un Eliot (iar anglican), cu P.D. James (o anglicană), Mauriac (încă un catolic). M-am ferit să invoc nume cu rezonanțe universale precum Dante, Dostoievski, Tolstoi, Pascal, Augustin, Dietrech Bonhoefer.

Singurii care pot fi trecuți în rândul scriitorilor importanți ar fi cei de la începuturile puritanismului: John Bunyan, George Herbert, John Donne, John Milton. Apoi… un gol istoric se întinde. Nu zic, vor fi existând și conspirații care vor să submineze credibilitatea culturală a evanghelicilor, dar, să fim sinceri, nici noi între noi nu prea avem autori pe care să-i considerăm serioși, de referință, grei. Cu câteva mici excepții.Citește mai mult »

Declarație de avere pentru pastori

cartoonstock.com

Ideea asta mi-a dat recent prin minte. Nu cred că fac nicio dezvăluire senzațională spunând că pe la colțuri și prin unghere se vorbește în șoaptă și printre dinți despre averea pastorului. Cum că, vezi tu, el n-a stat degeaba în parohia noastră, ci „s-a ajuns”. Cei mai binevoitori zic, mai degrabă, că a fost binecuvântat de Dumnezeu pe motiv de cucernicie.

În orice caz, subiectul vine din când în când în discuție și nu este niciodată tratat foarte confortabil. Însuși faptul că unii au simțit nevoia să catalogheze îmbogățirea ca binecuvântare divină vorbește despre o anumită jenă legată de subiectul ca atare. Adică, pentru a-l putea pune pe tapet fără stânjeneală, musai să capete un nume înduhovnicit.

Așa că, pentru a evita stânjeneala tuturor, ce-ar fi dacă pastorii ar depune anual o declarație de avere. Undeva unde să poată fi consultată de către oricine dorește. În felul acesta, enoriașii ar putea să vadă că suspiciunile lor sunt neîntemeiate sau dimpotrivă. S-ar vedea evoluția… financiară a pastorului de-a lungul anilor.

Și-ar putea da seama și ei în ce fel li s-a schimbat situația în timpul mandatului. S-ar vedea limpede cine a avut de câștigat și cine a avut de pierdut de pe urma pastorației. Iar comunitățile ar putea trage concluziile în ce privește legătura dintre starea economică a pastorului și teologia lui.Citește mai mult »

Balance – film de animație

Cu minim de mijloace, o parabolă excelentă.

Un film de Wolfgang și Christoph Lauenstein, 1989.

Sfaturi pentru părinți (3) – Povești de adormit copiii

uncyclopedia.wikia.com

Era de așteptat ca nici poveștile să nu rămână necontestate și nechestionate. Așa se face că, într-un demers ironic ce sancționează această pornire deconstructivă, autorul James Finn Garner a scris o carte cu Povești corecte politic de adormit copiii. Inițial am crezut că e vorba despre un volum scris la modul serios, dar bine că n-a fost așa.

Totuși, direcția există. Știu despre existența volumului de povești întitulat König und König (în traducere liberă: Prințișorul și prințișorul) menit să-i deprindă pe copii cu un noi tip de „familie”, cea homosexuală. Așadar, miza poveștilor este cu adevărat importantă. Iar ceea ce se seamănă în copil în primii ani știm cu toții că lasă urme adânci.

Așadar, probabil că de aici vine îngrijorarea unor părinți care consideră că poveștile tradiționale sunt prea „violente”. La fel sunt considerate și multe dintre denesele animate la care noi privim cu multă nostalgie.

Firește că există o discrepanță revoltătoare între preocuparea unor militanți față violența din desene animate și indiferența acelorași față de violența și sexualizarea programelor de televiziune în general. Însă asta e altă poveste. Nasoală și sinistră…

Să ne întoarcem la ideea că poveștile copilăriei noastre și a multor altor generații, precum și mai recentele desene animate (Popeye, Tom și Jerry, toată colecția Looney Tunes) sunt mult prea violente pentru copiii noștri.Citește mai mult »

Viața condusă de… sloganuri

Mă declar surprins de felurite sloganuri „creștine” pe care le pun în circulație utilizatori – ce se declară creștini – ai rețelei sociale Facebook (mă leg de asta că e cea mai populară pe la noi). Că ele circulă printre tineri și adolescenți – unde toate lucrurile sunt resimțite mai intens și mai dureros – e oarecum firesc. Trebuie să defuleze și ei cumva. E greu până înveți să-ți gestionezi cât de cât furiile, dezamăgirile, frustrările etc (unii nici la bătrânețe nu prea izbutesc). Dar când apar la oameni trecuți de prima tinerețe și de năbădăile specifice, e de mirare.

Mai întâi însă, poate ar fi util să precizez la ce anume mă refer, că prea am fost vag în primul paragraf. Mă gândesc la acele citate și mesaje care instigă la suspiciune, asprime, judecată, intransigență, răzbunare, măsuri drastice aplicate altora ca răspuns la acțiunile lor contondente.

Rezum ideea câtorva, pentru a o mai mare limpezime: „te iert, dar nu te uit”, „mi-ai greșit o dată, a doua oară nu mai ai ocazia”, „prietenul adevărat nu te rănește niciodată” (sau reciproca acestuia: „cine te rănește nu te iubește”), „cel de care te-ai despărțit era cu siguranță un individ rău de care te-a ferit Cel de Sus” (poate l-a ferit pe el de tine, nu?), „nu acorda încredere și nu recurge la ajutorul altuia” etc.

Toate acestea popularizează un soi de „înțelepciune” ce izvorăște din experiențe incontestabil dureroase, dar care sunt ridicate la rang de principiu sau reper comportamental, fără să aibă legitimitatea necesară să devină normative. E un abuz să fie transformate în adevărate „învățături teologice”.

E drept că aceste inevitabile (dar nu lăudabile) reacții ale „firii” sunt sprijinite adesea pe tot felul temelii biblice aberante. Din versetul care sancționează pe oricine „se încrede în om”, se extrage obligativitatea de a trata oricând cu maximă suspiciune pe toată lumea (unii aplică regula inclusiv la propria familie, la soți și copii). Dacă asta nu-i diabolic, atunci sigur nu înțeleg nimic din ce se întâmplă aici.

Să luăm, de pildă, cazul unui slogan recent care clama vârtos că: „sunt un om destul de bun să te iert, dar nu într-atât de prost încât să mai am iarăși încredere în tine”. Trec peste îndreptățirea de sine și lipsa completă de modestie a celui care a debitat zicerea. Nu mă interesează nici cine o propagă (poate o face cu scopul să stârnească reacții). E mult mai interesant să vezi că oamenii dau „like” într-o veselie la această (ne)cugetare.Citește mai mult »

In Facebook veritas!

taringa.net

Oricât de „virtuală” (iar aici, cel mai adesea, mulți subînțelegem imediat și „falsă” sau „iluzorie” sau „înșelătoare”) ar fi lumea virtuală, ea are doza ei de adevăr. Care e cu mult mai mare pe Facebook decât oriunde altundeva.

Orice s-ar spune, există la FB (și probabil că așa stau lucrurile și în cazul altor rețele de socializare) niște calități incontestabile. Utilizatorii foarte prezenți – ceilalți oricum nu contează pentru această discuție – furnizează o serie întreagă de informații despre ei înșiși într-un mod absolut neprovocat și gratuit.

Am acces la panoul de adminstrare a două conturi de persoane juridice cu câteva mii de „friends” fiecare. Acolo, update-urile „prietenilor” curg cu nemiluita. Există adevărați „spameri” care postează necontenit imagini, citate, citate făcute imagine, invitații, horoscoape, reclame, aplicații, jocuri, invitații etc.

Dacă aș vrea să conturez, fără efort financiar, un profil al clienților unei companii, mi-aș face câteva conturi de Facebook, iar în câteva luni cred că aș reuși să strâng informații deosebit de prețioase. Nu mă refer la date de contact, care pot fi adesea fictive, ci la informații mult mai prețioase privitoare la persoana ca atare.

La urma urmei, nu mă interesează să aflu ce adresă de email aveți sau ce număr de telefon, ci care vă sunt interesele, ce site-uri promovați cu regularitate (deci vă identificați cu valorile lor), ce citați/citiți, ce tip de reacții aveți, cât de frecvent vă vizitați contul, ce gusturi aveți în materie de culori, muzică, cât de receptivi sunteți la „capcane” și multe altele.Citește mai mult »

Vama – Scrisoare către Făt-Frumos

L-am văzut pe Tudor Chirilă în seara asta pe Antena 3. Încă o prestație care mi-a plăcut. Și mi-a amintit de piesa asta.

Am crezut că într-o zi buzduganul va lovi în ușa mea și am să ies să te îmbrățisez,
Vroiam să-ți revăd calul alb,
Mi-ai promis că-l voi călări cândva
Și acum când, în sfârșit, aș fi putut,
Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de mașini.
Trebuia să creștem mari și să luptăm cu toți zmeii din lume,
Nimeni nu mai vrea să lupte, Făt-Frumos,
Oamenii n-au timp să fie viteji,
Unii spun ca viața e o lupta, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur ca a câștigat sau a pierdut.

Mi-ai promis ca o să mă înveți ce-i onoarea, Făt-Frumos,
Dar nimeni nu mai folosește cuvântul ăsta,
Nici în reclame nu l-am auzit, foarte rar în filme,
Dar mereu apare unu care spune ca ești prost dacă ai onoare.
Ai plecat… și nu m-ai lamurit.

În fiecare seara ajungem în același loc, Făt-Frumos, niște case mici,
Iar eu știu sigur ca am fost în castelul tău.
Mi-ai spus ca nu pot să stau mult,
Venea zmeul și trebuia să vă luptați.
Și toti oamenii fac aceleași lucruri
Cei singuri, intra-n casă, aruncă niște chei pe masă, se duc la frigider, scot o sticla, beau și privesc în gol,
Apoi se trezesc ca din vis,
Se duc în alta cameră, se așaza pe canapea și dau drumul la televizor,
În fiecare seara, mii de oameni fac aceleași lucruri, în același timp, în aceleași case mici, Făt-Frumos.

Am fi putut fi singuri, Făt-Frumos,
Mi-ai promis că n-o să dormim două nopți în același loc, Făt-Frumos,
Că o să zburam peste munți călare pe caii noștri albi
Și-o să călătorim în același timp cu stelele,
Și unde vom vedea o luminiță cât de mica, acolo vom coborî și vom înnopta.
M-am gândit ca n-o să pot, zbura Făt-Frumos ,
Dar eram sigur ca voi călători,
Și luminite sunt peste tot, Făt-Frumos, asta mă doare,
Nici măcar n-ar fi trebuit să le căutăm,
E mult mai simplu decât pe vremea ta, și tu nu ești aici…
Spuneai să-nconjuram pământul
Și să răspândim binele în lume,
Dar nu mi-ai spus niciodata ce înseamnă binele,
N-ai apucat!

De ce m-ai lăsat, Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de mașini,
Nu știu drumul spre castel,
Și acasă doare .
De ce m-ai tradat, Făt-Frumos, de ce?
Treci încoace să lupți,
Să m-ajuti să câștig,
Nu mai știu să iubesc,
Fără tine mi-e frig.

Știi cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele?
Mă enervezi, Făt-Frumos, că ești iresponsabil,
M-ai lăsat cu ochii-n soare,
Vreau să fac tot ce faceai tu,
Și să traiesc cum trăiai tu, Făt-Frumos,
Și să-i învăț și pe alții.
Prietenii trebuiau să mă ajute, nu, Făt-Frumos?
Trebuia să plecăm împreună la drum,
Trebuia să știu să-i aleg, nu, Făt-Frumos?
Ei bine, află că sunt singur!

De ce m-ai lăsat, Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de mașini.
Nu știu drumul spre castel
Și acasă doare.

Sunt singur și tu nu ești aici.
Fomilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă,
Sunt înconjurat de niște idioți în costume gri
Cu care mă vad miercurea la Mall
Și care cântă cântece despre bere
Și nici măcar nu-și mai amintesc de tine.
Îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosânzeana,
Dar că de tine nu-și aduc aminte
Și râd Făt-Frumos, râd de tine, râd de mine.
Trebuia să fii aici, lașule, să ne-nveți să luptăm,
Să ne vorbești despre onoare și prietenie,
Să ne spui despre sacrificiu,
Trebuia să rămâi aici, să te aperi, Făt-Frumos,
Pentru că eu n-o pot face în locul tău,
Că nu m-ai învățat, Făt-Frumos.

Ai plecat ca un laș, Făt-Frumos,
Și nu ne-ai învățat nimic,
Ai fi putut măcar să-mi spui
Cum ai făcut s-o iubești doar pe ea, Făt-Frumos,
Pentru ca eu știu că ea te-a ajutat mult.
Cum ai reusit să iubești o singură fată?

Te urăsc, Făt-Frumos,
Te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume,
Tastez numele tău și mii de pagini îmi vorbesc despre tine,
Și tu nu ești nicăieri, Făt-Frumos,
Și nici zmeul nu mai e printre noi,
Așa aș fi fost sigur că ai existat…
Ai plecat, Făt-Frumos, și ai luat cu tine și binele și răul.

Te urăsc, Făt-Frumos
Te urăsc.

Marea șmechereală – sau despre cel mai talentat român al anului

Mă gândesc că știe toată lumea cine a fost câștigător la „Românii au talent”. Un „mentalist”. Văd că a intrat acest cuvânt și în vocabularul autohton. De la Mudava încoace n-am mai avut parte de așa ceva.

Cu „talentul” omului nu am nimic. Nu sunt în măsură să-l discut. Însă merită observat că cel mai tare din parcare a fost un ins care a reușit să facă o șmecherie. Publicul votant nu a avut ochi pentru cei care au asudat în fel și chip, ci pentru cel care a reușit să scurtcircuiteze firescul existenței, să evite norma, să se fofileze.

Un băiat „descurcăreț”, am zice, mai ales după ce a început să se zvonească prin târg că omul avea un complice care l-a ajutat. Păi, de ce nu? Că doar erau 120.000 Euro la mijloc. Poate că toate nu-s decât niște bârfe lansate de invidioși. Nu mă interesează aceste detalii.

Dacă anul trecut consideram că alegerea publicului e un gest bovaric, acum mi se pare că opțiunea pentru acest candidat reprezintă un fel de confesiune aproape agresivă.Citește mai mult »

Sfaturi pentru părinți (2) – Sursele de autoritate

cartoonaday.com

Se spune adesea că devenim, fără să vrem, copiile părinților noștri. Nu e greu de înțeles de ce. În momentul în care fostul copil se trezește la rândul său în postura de părinte, sunt o mulțime de elemente inedite cu care trebuie să se confrunte zi de zi. Iar atunci, cele mai adânc înrădăcinate rezolvări și comportamente sunt cele la care recurseseră odinioară părinții săi. Asta a văzut, a cunoscut pe propria piele, și asta îi vine cel mai la îndemână.

Dintr-odată, securea războiului dintre generații se îngroapă subit și parcă nu-i chiar așa de sumbru și traumatizant tratamentul pe care părinții ni l-au administrat în vremea copilăriei noastre. Dacă ne gândim mai bine, chiar am ieșit binișor, suntem indivizi onorabili în societate. Rezonabil de normali.

Iată, așadar, un prim pol de autoritate la care apelează părinții tineri în virtutea inerției. Analizată la rece, situația e puțin bizară, având în vedere intensitatea conflictului dintre generații și vehemența cu care adolescentul și tânărul adult reneagă validitatea metodelor de educație care i s-au aplicat doar ca la urmă să se întoarcă el însuși la aceleași practici.

Totuși, dincolo de ironia sorții care ne lovește ca spectatori, trebuie să admitem că nu e de ici de colo să schimbi fundamental un model atât de bine împământenit cu unul nou. Căci trebuie găsită o variantă alternativă și însușită pas cu pas, exersată decizie cu decizie.

Toți creștinii practicanți și interesați de relația creștinismului lor cu viața cotidiană vor susține că ei, de fapt, își educă odraslele potrivit Bibliei. Deși adesea nu vor face decât să ia niște decizii pe care să le justifice ulterior cu versete. Mi-a fost dat să aud foarte frecvent, copil fiind, versetul ăla cu nuiaua. Dar extrem de rar am auzit menționat (și niciodată explicat mai pe îndelete) versetul care îndeamnă părinții să nu-și întărâte copiii la mânie. La subiectul pedepsei voi reveni cu altă ocazie.Citește mai mult »

D-l Mihai Maci despre „Premisa imposturii universitare”

Ar părea un cinism ieftin ca un om suspectat el însuşi de lucruri nelalocul lor să le ceară deplină onestitate elevilor la examene şi cadrelor la concursuri şi să afirme, de la înălţimea condiţiei sale nebuloase, deplina transparenţă a sistemului.

În ciuda declaraţiilor şi dezminţirilor împricinaţilor (altminteri destul de dezlânate), lucrurile par suficient de clare, astfel că D-lui Prim Ministru nu-i mai rămâne decât să-şi facă – pentru a doua oară – datoria (pe care singur şi-a impus-o). Nouă, celorlalţi, ne rămâne în schimb să medităm asupra unei probleme încă mai grave: sunt aceste fapte – pe care doar întâmplarea expunerii mediatice le-a scos la lumină – simple accidente sau, dimpotrivă, sunt manifestarea unui fenomen mult mai răspândit în mediul academic. În mod cert, dacă presa, în căutare de subiecte – după răcirea subiectului dosarelor de colaborare – îşi va îndrepta atenţia asupra CV-urilor postate pe site-urile universităţilor vom avea o vară deosebit de caldă. La fel ca şi practica acordării diplomelor fără acoperire şi aceea a “amenajării” CV-urilor va surprinde – în mod cert – prin amploarea răspândirii ei.

CV-urile, dimpreună cu “fişele de autoevaluare” sunt simptomatice pentru starea învăţământului universitar românesc din ziua de azi. Într-un anume fel, ele reprezintă nu doar “cartea de vizită” a oricărui cadru universitar, ci – cel mai adesea – singura modalitate prin care acesta se face cunoscut atât în interiorul universităţii în care profesează (structurată în nenumărate departamente cu o destul de slabă interacţiune între ele, consecinţă atât a jocurilor interne, cât şi a succesivelor “reforme”), cât mai ales în afara acesteia (CV-ul, cu lista de publicaţii inclusă sau separată, se anexează dosarelor de acreditare, solicitărilor de proiecte, concursurilor pe posturi, etc.). Astfel, fie că s-a urmărit, fie că nu acest lucru, CV-ul a ajuns a fi pentru universitari ceea ce e diploma pentru studenţi: lucrul cel mai important şi cel mai vânat. Normal ar fi fost ca lucrurile să stea altfel: lucrul cel mai important să fie conţinutul publicaţiilor, care să potenţeze notorietatea autorului lor, iar CV-ul să servească mai curând ca un aide-mémoire menit a restitui întregul preocupărilor unui autor. Din păcate, lucrurile nu stau aşa: în loc ca CV-ul să fie o anexă a lucrărilor (şi, în primul rând, al ideilor acestora), lucrurile stau invers – lucrările au statutul unei anexe a CV-ului. […]

Premisa pe care se sprijină deopotrivă “Introducerile”, “Testele” şi cele mai multe BDI-uri autohtone (plus actele diverselor conferinţe şi colocvii, neapărat internaţionale) e una simplă, dar eficientă: aceea că nu sunt citite. Că nimeni din lumea serioasă nu-şi pierde timpul citind cu creionul în mână producţia supraabundentă a universităţilor româneşti. Iar universitarii noştri se cunosc prea bine între ei ca să nu ştie ce, cum (şi de ce) citesc. Şi, de vreme ce nu sunt citite (cu atât mai mult cu cât majoritatea doar scriu în engleză, nu şi citesc), ce mai contează ce conţin? În egală măsură e greu de crezut că cei ce fabrică asemenea “opere” citesc ISI-urile adevărate altfel decât prin interpuşi sau, în cel mai bun caz, pentru a culege din ele citate (mai ales în bibliografii) şi pentru a fi up to date cu trendul din lumea bună. Cine să-i verifice dacă umplu pagini întregi cu banalităţi indigeste într-o engleză aproximativă, ori, dimpotrivă, dacă iau mot-à-mot un text publicat într-un ISI domenial de care colegii lor de disciplină nici n-au auzit? Lucrările lor sunt “contribuţii majore”; din păcate doar la CV-urile în care prezenţa lor la un simpozion intră la n rubrici (participare, “key speaker”, revistă locală, volum al conferinţei, culegere de articole proprii, etc.) şi la valul de maculatură ce inundă universităţile româneşti. Sunt convins că pe acest principiu fundamental se va fi bazat şi Domnul Ministru când îşi va rostit public textele pe care azi le reneagă. Şi pot să bănuiesc că marea surpriză a dânsului nu va fi fiind doar dezvăluirea cacealmalei, ci şi faptul că un evreu, un japonez şi un taiwanez chiar le-au citit. […]

De altfel, fapt simptomatic, nici o televiziune nu s-a gândit la un lucru simplu şi banal: să întrebe un coleg de domeniu de la Bucureşti sau de la Iaşi ce părere are despre contribuuţia de o viaţă a D-lui Mang la dezvoltarea domeniului comun. Poate atunci s-ar fi văzut mai bine ca oricând autismul în care se închid specialiştii noştri (unii oripilaţi de hărmălaia ISI-urilor de provincie, alţii lăsându-se seduşi de muzica ei atonală), lipsa de dialog dintre oamenii aceluiaşi domeniu, absenţa unui comunităţi de vocaţie şi a unui proiect împărtăşit contre tout espoir. Din toate aceste absenţe şi-a brodat D-l Mang (şi probabil mulţi alţii) textura delicată a imposturii universitare, singura contribuţie a Domniei Sale la propăşirea învăţământului românesc.

Întregul articol îl găsiți aici.

 

Fler politic evanghelic

Multă vreme am fost traumatizat pentru că, în 2000, am mers la vot, în turul II, să-l votez pe Iliescu numai ca să nu iasă Vadim. Știu că i-am mărturisit atunci unui prieten că, dacă se întâmplă nenorocirea să câștige tartorul PRM-ului, mă gândesc foarte serios să-mi iau tălpășița și să-mi caut altă țară.

Această ipostază – de care unii au scăpat refuzând pur și simplu să participe la vot – mi-a fost „facilitată”, printre altele, și de curentul care tulbura pe atunci mintea multor evanghelici. Iată o scenă grăitoare. Ieșind din secția de votare, după primul tur de scrutin, mă întâlnesc aci cu o fată din cartier, care-și manifesta pentru întâia oară dreptul electiv (eu aveam deja încă un scrutin bifat, în 1996).

Din una într-alta, mă pune păcatu’ s-o trag de limbă, să aflu cu cine a votat. „Păi, cu Vadim”, răspunde ea surâzând senin. Iar din spatele ei, pășind greu și apăsat, mama fetei completează cu aplomb că „asta e voia Domnului” – să iasă câștigător individul care, de câte ori apărea la televizor, profera numai gogomănii, tartorul unei tagme de foști securiști.

După care, cu o slugarnică și inexplicabilă (pentru mine) resemnare, măicuța bătrână adăugă oftând că acum a sosit vremea să ne pedepsească Dumnezeu pentru… nu mai țin minte exact pentru ce. Așa că a contribuit și ea cu ce a putut la planul divin care, culmea!, nu s-a mai îndeplinit până la urmă.

Cele două femei care l-au propulsat cu bună știință pe Vadim frecventau o biserică evanghelică din Oradea – confesiunea importă mai puțin – unde fuseseră îndemnate mai explicit sau mai implicit spre această opțiune politică. Oricum, se vedea că făceau parte dintr-un „curent” de opinie, că prea erau toate explicațiile puse la punct.Citește mai mult »

Prozeliți-trofee

airantwerpen.be

Ideea textului de față am cules-o dintr-un schimb de emailuri și am considerat că ar merita puțin dezvoltată. Cred că nu există evanghelic care să nu fi auzit de vreun preot ori călugăr convertit la baptiști sau penticostali. Nu arareori, acești proaspăt convertiți devin mici vedete locale sau naționale grație și mijloacelor audio-vizuale de care dispun confesiunile (neo)protestante.

Ar trebui să precizez însă, înainte să trec mai departe, că nu contest autenticitatea convertirilor, nici fermitatea noilor convingeri pe care le împărtășesc cei care-și schimbă confesiunea. Sunt prea multe elemente personale în joc și prea multe necunoscute în asemenea ecuații sufletești, ca să-mi permit să contest validitatea acestei transformări.

Găsesc însă destul de riscant și nelalocul lui entuziasmul cu care sunt purtați acești prozeliți precum niște trofee ale evanghelicilor (sau ortodocșilor) și expuși în toate vitrinele disponibile. Sunt prezentați ca niște achiziții la echipele de fotbal, cu același fast și aceeași atitudine triumfătoare (tot așa procedează și ortodocșii cu adepții veniți din rândurile protestanților). Cu deosebirea că, de obicei, la fotbal nu se întâmplă prea frecvent ca jucătorul cel nou să-și denigreze sistematic echipa anterioară.

În creștinism însă, da. E o practică chiar comună. De altfel, acesta și este unul dintre motivele pentru care se face atâta publicitate în jurul prozelitului și pentru care este solicitat să vorbească la tot felul de întruniri. El are misiunea să înfățișeze în culori cât mai sumbre locul din care a plecat, ca să poată străluci cât mai luminos noul cămin.Citește mai mult »

Sfaturi pentru părinți (1)

http://www.marketplace.org

Din „bogata” mea experiență în domeniu, nu sunt în stare să storc decât – cel mult – niște observații cu caracter general și, eventual, retrospectiv. Adică, mă uit în jur, mă uit în urmă și, potrivit cu acuitatea (atâta câtă e) percepției mele, notez câteva gânduri care m-au pus… pe gânduri.

Așadar, șansele ca eu să ofer în mod direct vreun sfat cu adevărat util, în această serie de postări, sunt destul de mici. Mai degrabă am în plan să conturez niște scenarii mai ample, cu cât mai multe rădăcini posibile în realitate, și să ridic niște întrebări la care sper că oameni mai pățiți decât mine să vină cu răspunsuri sau măcar cu propuneri de răspunsuri. Dacă se va dovedi folositor, voi sintetiza răspunsurile în postări de sine stătătoare. Precizez, prin urmare, că nu am de gând să dau sfaturi, ci să cer.

Firește că mai sunt și zone în care am anumite păreri, dar e greu de spus că am dreptate câtă vreme nu le-am încercat și, mai ales, nu mi-au fost atestate prin experiență. Mizez în această serie de postări pe interacțiunea cu cititorii interesați de subiect.Citește mai mult »

4 sfaturi pentru un CV reușit

grads.ece.mcmaster.ca

 Ori de câte ori a trebuit să-mi scriu vreun CV sau să-l ajut pe vreun cunoscut să și-l scrie, am încercat să mizez pe onestitate și pe acuratețea informației. Totuși, nu cred că am procedat cum trebuia. Iar dacă tot m-am luminat eu nițel, am zis în sinea mea că ar fi și păcat să nu împărtășesc cu alții ce am descoperit.

 1. CV-ul trebuie să fie lung

Orice ați face, nu vă zgârciți la dimensiunea CV-ului. Dacă-i necesar, treceți și activitățile patriotice de pe vremea când erați șoimul patriei. Meționați portofoliul de diplome obținute la concursurile dintre clase în școala primară. Important e să fie material cât mai mult. În felul acesta, împușcați simultan doi iepuri.

În primul rând, aveți mari șanse să impresionați angajatorul sau cine o fi cel care are nevoie de CV-ul dumneavoastră. Orice om reacționează când vede o mică revistă care conține activitățile pe care susțineți că le-ați prestat până în prezent. Al doilea obiectiv atins ar fi acela că sunt mari șanse ca nimeni să nu citească în întregime CV-ul și să nu vă ia prea tare la puricat pentru ceea ce… veți vedea la punctele următoare.

 2. Folosiți cuvinte cu rezonanță în contexte cât mai vagi

După modelul recent descoperit, nu vă feriți să folosiți cuvinte cu care să impresionați. De pildă, dacă dumneavoastră v-ați petrecut o săptămână din concediu la Oxford, treceți în CV doar Oxford. Nu vă deranjați să dați detalii suplimentare, fiindcă cine le va dori le va cere la momentul potrivit. Iar atunci nu trebuie decât, cu toată nonșalanța, să explicați că, de fapt, era vorba de un curs de cosmetică canină organizat de un departament din vreun colegiu în colaborare cu un ONG.Citește mai mult »