Metehne ale Bisericii occidentale sancționate de un oriental

Am mai citat și cu altă ocazie câteva paragrafe din cartea Râuri de apă vie (scrisă de fratele Yun în colaborare cu Paul Hattaway). Nu susțin că are întru totul dreptate, însă, venind dintr-o biserică în plină efervescență, în care lucrurile se întâmplă la altă temperatură, poate că are ochiul ceva mai limpede decât noi, cei care stăm aici și ne-am cam obișnuit cu apele în care ne scăldăm. Am putea cel puțin să evaluăm cu onestitate avertismentele pe care le punctează. Plus că anumite observații tare iute te fac să te gândești la un exemplu concret, cunoscut.

Probabil că soluțiile propuse de el nu sunt nici infailibile, nici universale. Însă trebuie ținut cont că le-a văzut funcționând și dând roade în Biserica chineză, care își desfășoară activitatea în semiclandestinitate. Măcar nu-s din teorii, ci au fost încercate pe oameni.

Dacă tot vin sărbătorile, avem cel puțin un subiect de meditație care să coboare într-un concret acut și imediat tot ceea ce s-a întâmplat de Paște.

În unele biserici pe care le-am vizitat pe tot globul, pastorii şi liderii au fost înşelaţi să creadă că rolul lor este să controleze şi să domine turma. Ei se tem de orice eventuală pierdere a autorităţii şi a puterii şi se împotrivesc prompt oricărei activităţi sau iniţiative care nu vine de la ei.

De asemenea, am văzut multe lucrări desfăşurate de organizaţii creştine, unde preşedintele acţionează exact ca un gardian de închisoare. El exercită controlul şi se asigură că toată lumea face ce i se spune. Aceste biserici şi organizaţii au devenit asemeni unor închisori imense, care îi iau prizonieri pe oameni şi îi ţin închişi, departe de libertatea pe care o au în Cristos. Nimănui nu i se îngăduie să acţioneze în afara regulilor stabilite, întocmai cum, în cazul puşcăriilor, gardienii veghează ca fiecare deţinut să respecte regulile închisorii şi să nu părăsească incinta. Aceste organizaţii folosesc diferite metode pentru a-i atrage pe oameni în bisericile, denominaţiile şi organizaţiile lor şi inventează apoi strategii ingenioase pentru a-i ţine departe de restul lumii. Din acel moment, în loc să fie creştini „cu perspectiva Împărăţiei în minte”, care caută întâi Împărăţia lui Dumnezeu, aceşti prizonieri sunt forţaţi să-şi cheltuiască toate energiile pentru slujirea infrastructurii acelei organizaţii, pentru a-i asigura supravieţuirea. […]Citește mai mult »

Reclame