„Samaritenii” mei de ocazie

ehow.co.uk

Pilda samariteanului actualizată în stil Alex Nădăban m-a făcut să mă gândesc la o pățanie personală care vine să confirme faptul că „samariteanul” sare de unde te aștepți mai puțin.

Săptămâna trecută rămân – din pricini pe care nu mai vreau să le mărturisesc, căci destul au râs prietenii și neamurile care au aflat – cu mașina într-o intersecție. Dar nu în orice intersecție, ci în Centrul Civic din Oradea – cine știe cunoaște. Dau de zor „la automat”, încercând să-mi conving vehiculul să iasă din pasa proastă în care intrase. Însă nici pomeneală. Motorul tușea, grohăia, măcăia, chițcăia, dar, de pornit, nu pornea.

Din spate năvăliră numaidecât mașini de se umplură toate cele 3 benzi ale drumului. Cum era de așteptat, au început claxoanele, atenționările cu farurile. Cu semnalele de avarie pornite, ședeam neputincios în mașină și răsuceam periodic cheia în contact, așteptând o minune… mecanică. În intersecție nu puteam să intru că, pe lângă aglomerație, mai aveam și de împins mașina pe o pantă ușor ascendentă. Înapoi nu era loc de tovarășii de trafic.

Mă treceau nădușelile văzând că, în loc să dispară, coloana din spatele meu creștea și descreștea ciclic ca un izbuc. La un moment dat, postată în coasta mea, o duduie țipa de zor prin glasul claxonului din dotare. Exasperat, ies din mașină și strig și eu, în speranța că m-o auzi: „Vă ajută dacă claxonați? Că pe mine nu mă ajută deloc!” Cu un gest de iritare, duduia și-a văzut de drum pufnind nemulțumită.Citește mai mult »