Postat de: Teofil Stanciu | 28/03/2012

Care au fost mai întâi: mărgăritarele sau porcii?

kingsenglish.info

Citim în Pateric, în povestirile inițiatice, în basme etc. despre oameni dispuși să călătorească peste nouă mări și nouă țări, să înfrunte vitregiile naturii, să-și depășească limitele și să petreacă ani întregi pe drum sau în supunere oarbă – am zice noi – doar pentru a dobândi un cuvânt de învățătură, o vorbă plină de înțelepciune.

După care, din acea zicere cu tâlc, omul poate trăi o viață sau își găsește împlinirea destinului în ea. Pentru unii, acele câteva cuvinte puteau însemna diferența dintre viață și moarte, dintre fericire și disperare, dintre rai și iad.

Noi însă le avem pe toate de-a gata. Internetul e doldora de înțelepciuni. Ceea ce mă face, fără să vreau, să mă gândesc la spusa Scripturii: „nu aruncați mărgăritare la porci”. Căci tocmai așa îmi pare – no offense – situția de față.

O sumedenie de gânduri profunde stau risipite te miri pe unde, așteptând practic să fie luate în seamă, să fie înțelese, să fie asimilate și – mai rău – să fie trăite. Zilnic văd pe facebook hectare întregi (că acum e la modă să transformi orice în poză, altfel nu mai citește aproape nimeni) de înțelepciune aruncată în wall-ăul (a se citi cu „v”) nimănui.

Puse doar pentru farmecul lor, aceste citatate care reprezintă – în unele cazuri – sinteza experienței de o viață, care vor fi costat enorm pe cel care a ajuns să le rostească, se scurg azi pe gârla indiferentă a internetului așteptând un „like” care să le prețuiască valoarea.

Chiar dacă ești bine intenționat, ai mici șanse să izbutești să aloci unui gând măreț mai mult de câteva ore. Pe de o parte, avem limitele strâmte de timp. Pe de alta, aveam limitele impuse de prejudecățile penibile ale epocii noastre. Și, ca și când nu ar fi de ajuns astea, mai vine și inflația de înțelepciuni propagate cu – bănuiesc eu – cele mai bune intenții.

Dacă ar fi să preiau moda de pe facebook, poate că ar trebui să dau „unfriend” la toți cei care fac exces de citate și maxime (glumesc, desigur). Nu de alta, dar încep să mă simt porc în fața atâtor mărgăritare. Și nu-mi stătea în intenție. Dar iată că asta devin și nu știu dacă-i vina mea sau nu.

În această ecuație, nu pot să nu mă întreb dacă ajungem porci pentru că ni se oferă giuvaere pe care nu le-am căutat niciodată sau aceste maxime devin prețioase din pricina atitudinii noastre porcine?

Așa cum puteți constata și domniile voastre, nu prea avem șansa să fim altfel. Cuvintele înțelepte zac pe fundul wall-aielor noastre. Nu e vreme să le digerăm, darămite să le metabolizăm cum s-ar cuveni.

Și chiar de nu împărtășiți perspectiva mea mai contondentă, afluxul uriaș de vorbe de duh/zi/capita rămâne un simptom al epocii în care trăim. În țările așa-zis civilizate, avem timp foarte puțin să mai căutăm, să mai aprofundăm. Astfel că preferăm produse „concentrate”. Un citat esențial și gata. Confortabil, rapid și… era să zic eficient, dar nu mai zic.

Și ne mai place să avem din abundență de toate. Să putem alege. Ca la supermarket, să fie oferta cât mai variată. Înțelepciuni scoase la tarabă, să putem selecta, după preferință, ce ni se potrivește. În funcție de gust, de afinități, de dispoziție, de vârstă, de vremea de afară, de horoscop, de prejudecăți etc. Cam fel cu purceii sătui😉 .


Responses

  1. Reblogged this on cornelilioi.

  2. Unii risipesc citate iar alţii se risipesc citindu-le.

    Fiind un pic mai bătrân, nu folosesc FB. Sunt anti-curent.

    • Merită să încercați. Măcar vedeți ce flux poate crea un astfel de spațiu. E aproape incredibil, dacă îl raportezi la ceea ce știam cu 20 de ani în urmă sau chiar cu 10.

      • Mă lupt cu risipirea. Aşa că pun stavilă la net. (plus că am văzut noua generaţie. sunt nişte beţivi de FB)

        • E un întreg univers. Ce mi se pare mie interesant e felul în care se trădează oamenii pe FB, exact ca în viață, atunci când slăbesc cenzura și își dau drumul sau își dau în petec… Însă distanțele sunt colosale. Distanțele mici de pe internet nu reușesc să-i apropie pe oameni și în viața reală decât arareori – părerea mea…

        • Sunt lumi diferite. Poate că aşa, pe net, ne înţelegem. Dar viaţa reală dă cu bâta în fantasmagoria asta. Mirosul, forma, trupul, ambianţa, îmbrăcatul, băutul, fumatul, dinţii lipsă, barba sau pleata, şapca sau costumul etc. O grămadă de realităţi care ne învelesc şi care ne pot face ca o varză plină de foi dar fără de substanţă în ochii celuilalt, deşi poate suntem un dovleac gras.

          Nu ştiu dacă aici sau altundeva am citit de un domn care băuse o bere şi s-a ferit de alte enoriaşe luate la ocazie. Deci dacă miros a bere (nu îmi place că e prea slabă :)) este posibil să avem o prăpastie de comunicare.

          În lumea reală e greu să treci de haină. Dar aici poţi da de om sau de dracul său.

        • De acord.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: