Străinii din mașini

news.uk.msn.com

In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you.In L.A., nobody touches you. We’re always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something. (Filmul Crash, 2004)

De ceva vreme umblu mai mult cu mașina. Așa s-a întâmplat. Nu-i, în sine, nici bine, nici rău. Sau, dacă e să fiu mai riguros, e în sine și bine, și rău. E bine că reduc semnificativ timpii în care parcurg distanța dintre două puncte din oraș. E bine iarna, că nu trebuie să stau în frigul din stația de tramvai.

Dar e și rău. Dacă ar fi să menționez numai motorina consumată în ultimele 6 luni – deși e o mașină cu consum mic –, plus reparațiile (minore, dar necesare), plus banii de parcări… se adună. Ecologiștii mi-ar aminti și că poluez atmosfera, iar asta e rău.

Când vine vorba de confort însă, nu prea mă pot decide dacă e bine sau e rău. Într-adevăr, e mult mai confortabil îndeobște să ai o mașină la dispoziție. Dar o fi bine, o fi rău? Confortul în sine nu-i o valoare decât pentru epoca noastră fără orizont și văduvită de idealuri mai acătării.

De pildă, pentru sănătatea trupească, confortul e mai degrabă negativ decât pozitiv. Sedentarismul este răspunzător de favorizarea unor boli cronice, n-are rost să intru în detalii, că știți despre ce vorbesc.

Explorând și alte zone ale existenței, mașina devine și mai problematică. Nu degeaba am început cu citatul din Crash. În mașină, șoferul e izolat de ceilalți colegi de trafic. Cei care conduc mult zilnic știu că se întâmplă frecvent să fii singur în mașină.

Fiecare e doar cu sine însuși, cu gândurile, cu ispitele sale, cu slăbiciunile și cu virtuțile sale. E mult mai simplu să-ți dai drumul la gură, de exemplu, când stai singur în mașină și un nesimțit – întotdeauna sunt nesimțiți d-ăștia, nu-i așa? – îți taie prostește calea.

Manifestarea indignării are toate șansele să-și găsească o cu totul altă expresie decât dacă, să zicem, doi pedeștri ar avea un incident în tramvai sau pe trotuar. Există adesea ispita ca atunci când celălalt nu aude și, mai ales, nu poate riposta, ocara să fie mai aspră și mai intensă.

În acest conflict la distanță, arareori ai răgazul să-ți privești adversarul în ochi, să-i vezi trăsăturile feței, să-i străvezi umanitatea dincolo furia momentului. De obicei, ai în față o mașină – adesea una luxoasă – care te sfidează tocmai acolo unde ai prioritate. N-apuci să vezi omul, iar dacă apuci, riști să te înfurii și mai și.

Mașina ne privează și de nesuferitul contact fizic cu alte făpturi umane. Ne suprimă posibilitatea de a simți mirosul de navetiști din tramvai. De a ne înghionti reciproc, de a auzi discuții amicale și a observa tot felul de ticuri și năravuri. Din mașină, nu ești nevoit să privești în ochi un cerșetor când îl refuzi, e destul să ridici geamul și să te uiți în altă parte. Mașina de alimentează impresia că lumea arată altfel, că ne putem feri de miasmele insuportabile.

Aș putea spune că, în ultimă instanță, habitaclul mașinii ne distorsionează realitatea, fiindcă realitatea în toată nuditatea ei apăsătoare sau veselă se găsește acolo unde se află majoritatea populației. Or, majoritatea umblă pe jos.

Ca de fiecare dată când fac asemenea afirmații, știu că e riscant, dar zic totuși că pentru un individ care se pretinde creștin și vrea să-și asume tot ce presupune asta, e obligatoriu să nu piardă contactul cu realitatea. (Tocmai de aceea viața în ghetouri confesionale reprezintă un pericol.)

Cum poți să aduci un mesaj relevant – folosesc acest cuvânt obosit cu prudență – dacă habar nu ai cum stă treaba pe la ăia cărora li te adresezi. Nu, Biblia nu e atât de universal valabilă încât să nu aibă nevoie de adaptări. Ea trebuie mereu „tradusă” cultural. Iar dacă așa stau lucrurile, e bine să fie tradusă pe limba cât mai multora.

Și această limbă se vorbește în strada pedeștrilor. Acolo unde mașinile nu ne mai îngăduie să ajungem. Cred că în mașină stăm sub semnul lui „nu este bine ca omul să fie singur”. Toate gadget-urile și toată tehnologia susțin impresia unor contacte personale, dar majoritatea pot fi întrerupte într-o clipă de o pană de curent.

Apogeul acestei înstrăinări de lume și al alienări dintre oameni se regăsește în ceea ce foarte pătrunzător remarcă personajul din Crash. Spre asta ne îndreptăm, iar mașina nu mai e doar un mijloc de transport la îndemână, ci și o mică citadelă în care se închid indivizi și familii, ca într-un simbol al înstrăinării și însingurării.

Exagerând puțin, e posibil să avem un șoc cultural următoarea dată când luăm tramvaiul și ne îmbulzim în mulțimea care viermuiește pe străzile orașului de reședință.

Nu-mi plac nici casale suprapuse din blocuri, nici înghesuiala din mijloacele de transport în comun. Dar dacă, date fiind condițiile noastre de viață moderne, neajunsurile astea sunt necesare sufletelor noastre?

Reclame

3 gânduri despre “Străinii din mașini

  1. După o vreme îndelungată reținută acasă cu prichindeaua mea, o plimbare cu tramvaiul a fost înviorătoare. Mi-a plăcut să mă uit la fețele oamenilor și să le ghicesc gândurile, sau cel puțin să încerc.

    Cât despre dilema utilizării mașinii, apreciez regula soțului meu:
    – e foarte frig sau e departe – cu mașina
    – e cu familia – cu mașina
    – e frumos afară – cu bicicleta
    – facem economie de benzină – cu autobuzul.
    🙂

  2. Nu ar fi nimic ce să mă deranjeze în răspunsul tău decât cuvântul „numai” bată-l vina… Că dacă ar mai pune lumea mașina în cui și ar merge cu bicicleta ar avea mai mult respect din partea mea. 🙂

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s