Postat de: Teofil Stanciu | 08/03/2012

Secretul rușinos al corectitudinii politice

libel.com

Știm cu toții cât de locvace sunt – în ultima vreme și la noi – portavocile nediscriminării. Chiar și CNCD-ul românesc și-a zburlit destul de frecvent coama în anii din urmă. Numai Becali a încasat nu știu câte amenzi. Dar, vorba lui, „să îmi dea amendă și 50 de milioane”.

Nu e chiar întâmplător faptul că am adus vorba despre acest incident, fiindcă el ilustrează foarte bine neputința CNCD-ului. Și merge taman la una dintre rădăcinile secretului rușinos ascuns sub tot felul de denumiri, măști și atitudini anti-discriminare.

Corectitudinea politică, sub toate formele mai agresive sau mai diluate, mărturisește prin însăși existența sa eșecul umanismului – generic vorbind. Care umanism credea în valoarea omului, în capacitatea lui de a face binele, în dorința și capacitatea lui de a progresa, de a deveni din ce în ce mai bun – pe toate planurile.

Or, dacă așa ar fi stat lucrurile, de ce ar mai fi nevoie azi de CNCD-uri și alte asemenea sperietori? Se pare că omul lăsat liber, să se dezvolte așa cum îi vine lui – doar libertatea era una dintre marile cuceriri ale rațiunii umaniste, nu? Nu așa am scăpat de „obscurantismul” religiei? – nu se dezvoltă neapărat în sus.

Eșecul este recunoscut însă mai abitir (și mai penibil totodată) prin instituirea cuvintelor tabu. Sunt tot mai multe cuvinte considerate „ofensatoare” sau „discriminatoare” sau „sexiste”. Așa că nu mai e voie să le rostești. Însă asta e tot ce se (mai) poate face: să fie interzise cuvintele. Fiindcă nimeni nu te oprește, în rest, să gândești acele cuvinte și să macini ideile din spatele lor. Importan e să nu spui.

Recurgând la acest subterfugiu perfid al cuvintelor interzise, corectitudinea politică recunoaște deschis că umanismul mult clamat și toate –ismele care i-au urmat în aceeași idee au abdicat de la idealul transformării omului, mulțumindu-se cu extrem de puțin: statutul de gardian al limbajului. E un fel de a trăi cu degetele în urechi.

În sine, nu e puțin lucru, firește, însă e foarte puțin pe lângă țelurile înalte de a crea un om nou, mai bun, mai luminat, mai dezghețat la minte și o umanitate mai armonioasă, mai dornică de pace și de nobilă înfrățire.

Vor spune militanții corectitudinii politice că ei în continuare vizează îndeplinirea acestui vis măreț: o omenire mai „tolerantă”, mai lipsită de războaie, căci, vedeți „dumevoastre”, numai fundamentaliștii ăștia habotnici produc tot răul în lume.

Dar tare mă tem că aceste măsuri la nivelul limbajului nu fac decât să mute problema mai în profunzime. De fapt, nu mă tem, sunt sigur că așa stau lucrurile și asta îmi dă bătăi de cap. Pentru că, în esență, intoleranța față de intoleranți (cam așa se manifestă imperativul toleranței) poate canaliza resurse de răutate la fel de otrăvitoare ca intoleranța în sine, aia pe care toleranții zic că vor s-o combată.

Plus că vocabularul cu interdicții se îngroașă pe zi ce trece. Tot mai mulți oropsiți ai vieții își revendică – prin grupuri de presiune – dreptul de a nu mai fi numiți pe numele lor de rușine. Vor, adică, să-și cosmetizeze imaginea folosindu-se de pârghia nediscriminării sau a pluralismului.

Presupunând însă că aceste demersuri nu sunt exclusiv rodul unor frustrări defulate și că au un scop mai înalt, mai nobil, ar trebui să le acordăm o atenție pe măsură. S-ar putea argumenta de pildă, dacă e să-i luăm în serios, că aceste intervenții în limbaj vor produce și o mutație la nivel de mentalități, fiindcă gândim în cuvinte.

Hai să admitem și asta. Însă „what’s the point”? La urma urmei, aceste cuvinte suprimate nu reușesc să suprime și ura ce (se presupune că) le-a generat. Ea poate exista și își poate găsi forme de exprimare mai rafinate și mai subtile. Ba sunt încă șanse mari ca tocmai suprimarea cuvintelor respective să atragă spiritele curioase tocmai în zona de care ar fi vrut să le ferească.

Duse până la ultimele lor consecințe, aceste interdicții devin, practic, un fel de zid între oameni, impunând un vocabular dezirabil. Însă doar o elită militantă (sau credulă) folosește acest limbaj amputat fără ezitări. Restul – retrograzii, prostimea, fundamentaliștii, bigoții – își văd mai departe de idiosincraziile lor.

Se obține deci o lume mai curată fonică – ceea ce nu-i rău –, dar la fel de divizată și mult mai ipocrită. Iar ipocrizia nu vine doar din evitarea unor cuvinte și subiecte sensibile, ci și din teama insuflată de militanții toleranței care au ajuns să dețină mijloace de… coerciție (sic!).

Cireașa de pe tort o constituie așadar tocmai această capacitate a corectitudinii politice de a se impune ca o dictatură, prin măsuri legislative extrem de agresive. Vor fi existând destui care să considere că e mare câștig și o izbândă colosală că se poate recurge la justiție pentru a tranșa derapajele de limbaj sau comportament. O fi, nu zic, însă tot aici se trădează și marele eșec al corectitudinii politice și a ideologiilor ce o înconjoară: fără acest braț armat, e, practic, inutilă, frecție la picior de lemn.

În chiar momentul în care-și urlă triumful își exhibă dizgrațios și eșecul. În esență, corectitudinea politică nu are de-a face cu toleranța, ci este o formă de intoleranță la modă. E masca ideologică a intereselor unor grupuri de „emancipate”, care vor să afirme identitatea unor grupuri trendy în detrimentul altor grupuri, considerate retrograde și uncool.

Toleranța e doar o vorbă „de dânșii inventată” pentru a-și face loc cu ea în conștiința publică, culpabilizând în dreapta și în stânga, dar care e funcțională numai în măsura în care slujește interesele corecte.

Rezumând, în esență, corectitudinea politică trădează o atitudine disprețuitoare față de om, atât prin faptul că îi suprimă libertatea de exprimare (abia câștigată), cât și prin felul în care i se impune, cu agresivitate. Cele mai multe religii și ideologii aveau ambițul să producă un om mai bun. Corectitudinea politică însă vrea doar un om mai tăcut și mai obedient. Întocmai ca orice dictatură abjectă.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2012/03/08/secretul-rusinos-al-corectitudinii-politice Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  2. ce parere ai de discriminarea pozitiva?

    • Contra. Prefer, dacă-i vorba, un set de măsuri compensatorii, dar nu o stupidă discriminare pozitivă a unor grupuri întregi. Cică să ajungi să ocupi un post doar pentru că ești singura lesbiană de culoare, nu pentru că ai fi cea mai competentă. E, indiscutabil, o formă de îndobitocire și, subtil, o formă de dispreț: nu ne interesează ce știi, poți, ci doar de unde te revendici.

      Discriminarea pozitivă înseamnă, de fapt, discriminarea negativă a unei majorități. Prefer egalitatea de șanse.

  3. Draga frate-miu,

    Cu parere de rau, dar cred ca ai gresi foarte tare in analiza dumitale.

    Mi se pare mie ca vii din unghiul unui conservatorism prost inteles, la confluenta cu crestinismul care se simte asaltat in piata publica.

    Daca te-ai mai uita si din perspectiva crestinismului umil, care intoarce obrazul si isi cere iertare de o mie de ori, poate s-ar vedeaq lucrurile si altfel.

    Limbajul, si alegerile de cuvinte (tigan sau rom, jidan sau evreu ca sa dau doar cateva exemple bine-cunoscute), au consecinte. Au avut consecinte in trecut si vor avea consecinte in viitor. Ca iti place sau nu, o societate responsabila ia seama de asta si reactioneaza. „Corectitudinea politica” – o sintagma aleasa de criticii ei, dovada ca ei se razboiesc pe acelasi taram al limbajului, e o forma de contract social care a rezultat de aici. Ca se poate face si mai mult, e adevarat. Hai sa facem cu totii macar asta, si aia mai vrednici care si pot (cum ai fi matale), sa faca si mai mult ca nu ne suparam.

    Daca nu iti place, contractul asta social poate fi incalcat – in general nu e impus prin lege, si iti asumi consecintele de rigoare, mai mult sau mai putin indirecte cum ar fi izolarea sociala. Dupa fapta si rasplata. Ca te plangi ca e impus de sus de la elite si nu te-a intrebat pe matale nimeni daca iti place. Te inteleg, dar nu iti dau dreptate. Matale folosesti moneda (leul in particular) si habar n-ai ce contract social imens de complicat inseamna asta, si cum e impus doar de o elita extrem de restransa – dar nu te-am auzit burzuluindu-te .

    Ca si slujitori ai lui Hristos, eu cred ca trebuie sa ne gandim mai bine la ce facem si pentru ce motive. Intelepciunea a last-o bunul Dumnezeu si printre atei, dupa cum a lasat suficienta prostie si printre drept maritori.

    • costin, nici macar rromii nu isi spun rromi intre ei, negrii, ca asa le zicem noi, ca asa sunt, asa cum noua ne spunem albii, au fost cind cetateni de culoare, cind africani, cind afro/americani.
      eu ma intreb cum o sa ii mai numeasca cineva ca sa nu fie in pericol ca ii jigneste.
      victimizarea este un pericol care nu prea apare in disputa de fata dar constituie un real pericol indiferent daca suntem crestini, musulmani sau animisti, de exemplu.

    • Costine,

      Socot că creștinismul nu are treabă cu toleranța (decât eventual în varianta lui cea mai vlăguită). Și, chiar dacă ar fi vorba de toleranță, admit că trebuie, ca societate, să fac loc pentru toți minoritarii, dar de aici și până la a-i promova doar pentru că-s minoritari e cale lungă. Accept că homosexualii trebuie să aibă drepturi, dar nu să-mi administreze ei societatea doar pentru că, creștin fiind, trebuie să întorc și celălalt obraz. Individual, pot face asta. Ca societate care se gândește și la viitorul ei și la structura ei nu cred că e îngăduit să lași regulile în mâna grupurilor de presiune.

      Adică de ce aș admite să redefinesc căsătoria? Să-și caute alt nume, să fie evidentă și pe mai departe diferența între o căsătorie și o uniune homosexuală. Fiindcă deosebirile sunt foarte mari. Una dintre ele e tocmai aceea că societățile anterioare n-au admis-o pe cea din urmă și probabil că nu doar stupiditatea lor le-a împiedicat să facă asta. Dacă aș vedea vreun progres social real, verificabil, dacă ar fi clar că ce se întâmplă acum e esențial mai bine decât ce se întâmpla în urmă cu două secole, poate că aș fi dispus să mă mai gândesc. Însă, momentan, nu văd prin ce stăm mult mai bine… Rețeta asta e la fel de nesănătoasă. Atunci măcar chestiile verificate și durabile ar fi indicat să le păstrăm. Ca să nu mai vorbim de aberația înfierii copiilor.

      • Acum doua secole, strabunicii romilor de acum erau robi. Unii robi la boieri, altii robi la manastirile noastre cele drept maritoare, care de altfel s-au si burzuluit asupra domnitorului Cuza cand le-au fost luate drepturile.

        Deci argumentul ca societatile anterioare n-au gasit de cuviinta este extrem de slab. Iar ca stam mai bine ca acum doua sute de ani se veded cu ochiul liber.

        La o adica, o citire corecta a crestinismului in istorie poate fi aceea e ca domnul Iisus Hristos a rasadit on invatatura extrem de subversiva care a subminat si a crescut impotriva firii rele a omului si a societatii.

        Asa ajungem incetul cu incetul sa ne dezbaram si de sclavagie si de colonialism si de crime politice si de multe alte forme de homo homini lupus est, nu de cand sf. Constantin cel Mare a facut crestinismul putere in stat, ci in pofida faptului ca puterea politica si mentalitatea tribala si-au lipit eticheta crestinismului pe frunte, ci in pofida tuturor acestor conjucturi invatatura lui Hristos s-a dovedit pana la ora actuala mai tare decat toate.

        Asa ca mie imi pare chiar bine ca crestinismul e dat afara din „societate”, ca Hristos nu a zis luati puterea politica si faceti legi dupa cum zic eu si puneti-va voi judecatori si pedepsitii pe homosexuali, pe cei cu alta culoare a pielii pentru ca nu fac cum le dictati voi. Nu, ba chiar a spus aproape opusul a ceea ce au facut majoritatea crestinilor in practica.

        Asa ca, de pe la secolul IV incoace noua, majoritatii crestinilor, ne-a lipsit umilinta epistemologica, si poate e din mila lui Dumnezeu ca ni se da ocazia sa o invatam din nou.

        Asa ca daca eu sunt umil si recunosc ca nu stiu nimic cu ce obraz ma duc eu la homosexual sa-i spun ca te bag la puscarie. Sau: tu n-ai dreptul sa-ti faci o familie ca asa stiu eu mai bine.

        In definitiv, in cazul in speta, de ce amestecam casatoria „religioasa” cu legea statului ? In primele trei secole de crestinism se pare ca nici macar nu a existat vreo ceremonie religioasa legata de nunta (conform Ericksson: The Challenge of Our Past: Studies in Orthodox Canon Law and Church History ), cand se muta femeia in casa barbatului erau recunoscuti ca o familie, si cam atat.

        Dar asta e un caz cu totul particular. In principiu, eu zic ca totusi e bine ca am ajuns vremurile sa traim corectitudinea politica, fiindca asta ne tine departe de primejdia mai mare de a ne ingamfa peste masura. Mai bine, cum zice englezul „abundance of caution”.

        Si acelasi principiu care ii protejeaza azi pe homosexuali si pe romi, ii va putea proteja pe copii nostri si copii copiilor nostri, daca noi ne invrednicim sa le transmitem valorile cu adevarat crestine sa isi traiasca viata in cultura lor, separata de cultura „societatii”. Ca alta cale nu cred ca e.

        • Exemplul cu ținganii/romii e valid și nu prea. În sensul că, da, se vede o schimbare. Păi și faptul că femeile votează e un progres. Dar, dincolo de asta, situația nu e mult schimbată. În raport cu sclavagismul de atunci, oamenii au mai multă libertate. Însă acum sunt robi într-un mod mai subtil și mai perfid. Nu, repet, nu cred că s-a câștigat nimic esențial. E doar fațadă, praf în ochi.

          Nu cred că creștinismul trebuie să normeze viața socială, ci anumite valori care au făcut ca societatea să se perpetueze. După câte se pare, normele sociale ale Europei o îndreaptă ușor dar sigur spre colaps. În 50 de ani, populația va fi atât de îmbătrânită încât forța de muncă va fi disproporționat de mică față de numărul inactivilor. Dacă aceste politici sunt corecte, atunci e cazul să tac. Dacă în aceste politici PC-ul n-are nicio contribuție, dacă nu i se poate imputa nimic, îmi fac mea culpa, fără ezitări. Dar dacă există ceva, dacă PC-ul nu e decât copilul debil al filosofiei de viață ce domină Europa ultimului secol, atunci cred că am dreptate să nu mă simt nici mulțumit, nici vinovat.

      • Draga Teofil,

        Zau nu ma duce capul sa fac legatura intre corectitudinea politica si „imbatranirea” populatiei sau ocuparea fortei de munca.

        Peste 50 de ani , vorba cantecului, de-as mai duce-o pan’ la toamna, lelita Ioana.N-as paria pe colapsul civilizatiei, dar asta e alta discutie.

        Mi se pare mie sau corectitudinea politica e facuta vinovata prin asociere, traganadu-se din aceeasi cultura putreda care ne da si celelalte „binefaceri” ?

        • Nu cred că asocierile sunt cu totul lipsite de temei și gratuite. Fiindcă, de obicei, cele două se asociază voluntar. Ideologii sunt aceiași, promovând cu sârg tot ce e mai de la stânga, mai multicultural, mai etc.

  4. „Duse până la ultimele lor consecințe, aceste interdicții devin, practic, un fel de zid între oameni”

    Nu este o noutate, cred, ca nu rezonez prea usor cu imaginea pe care o ai despre produsul asta al civilizatiei vestice. Ca martor si „beneficiar” direct al mediului in care este destul de avansat principiul asta al PC-ului am invatat sa citesc dincolo de aparenta ipocrizie.
    Citatul de mai sus mi-a dat impresia ca ar fi the turning point unde argumentele nu prea mai au aceeasi putere. Interdictiile nu sunt niciodata duse pana la ultimele consecinte intr-o societate libera. Ele tin de contractul social de care pomeneste si Costin si ele nu sunt statice ci evolueaza in functie de evolutia relatiilor sociale. Un singur exemplu destul de banal: ce efect avea cuvantul „nigger” pronuntat acum 25-30 de ani si ce efect are acum? PC-ul are la baza un scop nobil si daca mijloacele rateaza uneori nu anuleaza intentiile. PC este solutia la indemana cand spiritul real al crestinismului a plecat de acasa.

    Articolul tau pune in schimb in garda omul in privinta eventualelor pericole, deci nu neaparat realizabile dar nici de ignorat complet. E unul din feedback-urile care tin in control fenomenul, asadar binevenit si el🙂

    • Sam, nu știu ce comisie britanică tocmai constata că s-a ajuns la persecuția creștinilor prin acest nou „contract social”. Deci nu e chiar atât de neutru.

      Se poate să fi greșit eu identificând tot ce contest cu corectitudinea politică. Poate că e un fenomen mai amplu, care poartă alt nume și care include și corectitudinea politică. Dar e evidentă rușinea europenilor față de propriul trecut care îi determină să încerce să compenseze fiind acum excesiv de binevoitori cu anumite minorități. Bine-ar fi să mă burzuluiesc degeaba și să fie doar o spaimă de „fundamentalist”.

  5. 🙂

  6. Încerc să mă bag într-o discuţie. Deplasată oarecum temporal. Între dl Tefil şi dl Costin.

    Dl Teofil tratează PC ca pe un produs al societăţii secularizate care prinde un contur de religie. Şi care se infiltrează în viţa duhovnicească a celor mai slabi (copii, oameni simpli etc). Şi pe care nu o poţi respinge prin forţa majorităţii.

    Dl Costin nu cred acest contur de religie pentru că este pentru dânsul doar o filozofie/legislaţie umanistă care este complet paralelă cu viaţa duhovnicească. Adică ce e val ca valul trece şi îl îndeamnă pe dl Teofil ca: de te îndeamnă, de te cheamnă, tu rămâi la toate rece.

    Eu îl înţeleg pe domnu Costin. Dar de când am copii am înţeles şi ce strigă pe case domnul Teofil.

    Nu am vrut să supăr pe nimeni. Ci să ne unim la a Lui Hristos Înviere!

    Hristos Anesti!

    • Cu Costin mereu ajungem la diferende de opinie. Dar cred că totuși, dacă ne-am întâlni față în față, am da mâna și am sta la un pahar de vorbă fără ranchiuni. Deși cu siguranță diferă mult felul în care privim lucrurile.

    • Ca sa lamurim mai exact diferenta, eu propun ca umilinta sa ne indemne sa luam aminte si sa invatam inclusiv lectiile care ni le servesc atia mai necredinciosi ca noi.

      Iar „corectitudinea politica” e buna, asta ziceam eu.

      Chiar si ierarhii ortodocsi cand se cearta si arunca vorbe de ocara dintr-o parte in alta, folosesc o forma ortodoxa a corectidunii politice.

      Iar noi astia mai de jos, ca marturisitori in lume, ar trebui sa inventam „mai mult decat corectitudinea”, ca sa dam exemplu.

      iar cu fratele Teofil, nici o problema, eu am infinita rabdare pana ne lamurim care nu are dreptate. Vezi, corectitudinea politica ma indeamna sa evit a formula „pana se lamureste”🙂


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: