Postat de: Teofil Stanciu | 23/02/2012

Omerta pe scara blocului

inquisition.ca

Cumplit de transparenți sunt pereții blocurilor comuniste. În altfel de bloc n-am stat niciodată ca să știu cum e. Dacă aș fi mai paranoic (și de ce n-aș fi?), aș zice că erau construite intenționat așa de neizolate fonic, pentru ca să circule vorba dintr-un apartament în celălalt.

„Ai auzit, dragă? Aseară s-au certat soții Tocală!” „O, da, și cum a vrut ea să plece, apoi el a vrut s-o trimită pachet la mă-sa…” „Da, tu, însă ăștia-s nimic pe lângă Cecilia și Bebe – știi că-s necununați… – care se ceartă de două ori pe săptămână.” „Ei, lasă-i, săracii, că au probleme cu părinții lor, d-aia se tot ciondănesc.”

Probabil că subțirimea pereților era de mare folos și pentru „organele de securitate”, care puteau să-și instaleze aparatura în vecinătatea persoanelor filate.

Plus că e în sine un stres să știi că mereu poți fi auzit pe toate părțile, că n-ai pic de intimitate. Nu știu ce spun sociologii și psihologii despre asta, însă bănuiesc că ceva se erodează în sufletul uman în această socializare involuntară, forțată, neavenită. Ca de fiecare dată, reacțiile și efectele pot fi dintre cele mai diverse, în funcție de personalitatea fiecăruia.

Totuși, pentru o bună conviețuire, există și un cod al tăcerii cu privire la anumite lucruri. Chiar dacă între două țațe mai transpiră câte-o bârfă precum cele imaginate mai sus, de obicei acestea sunt cu circuit închis. Pentru ca oamenii să poată conviețui într-o bună înțelegere relativă, musai să tacă asupra unor aspecte.

E un fel de complicitate: tac eu și taci și tu. Fiecare am auzit mai mult decât ne-am fi dorit la un moment dat. Poate chiar am și comentat în casă, cu prietenii, dar când dăm ochi cu vecinul în cauză, tăcem. Pentru că cine știe ce o mai fi auzit și el… Așa că e bine să ne arătăm cum știm tăcea.

La Judecata de Apoi, probabil că cei mai informați martori ar fi vecinii de scară. Ei știu despre noi ceea ce poate că nu știe nici preotul, nici pastorul, nici părinții, nici copiii. Un cuvânt scăpat cu glas tare, o criză de isterie, o beție între prieteni sau de unul singur. Totul se înregistrează. Fără voie, în virtutea coabitării în case suprapuse și prost izolate fonic.

Cu minim de efort, un individ care stă acasă o perioadă mai lungă de timp, poate înregistra orarul vecinilor, ora mesei, ora de culcare, dificultățile de respirație din timpul somnului, ora la care se trezește copilul să mănânce, numele de alint folosite în familie, periodicitatea conflictelor conjugale, motivele recurente ale acestora, zilele când vecinii au musafiri, numărul minutelor petrecute în vană, orele preferate pentru baie/duș, emisiunile tv preferate, numărul telefoanelor deținute și frecvența medie cu care sună fiecare etc.

Iată că toate aceste mici detalii, care alcătuiesc intimitatea unei familii, nu sunt făcute publice. Vecinii deschid gura cel mult când anumite manifestări devin deranjante. Cine procedează altfel e de neam prost. Așadar, chiar există o lege a tăcerii respectată de toată lumea pe scara blocului.

Probabil că simțim instinctiv că e nevoie de această omerta ca să putem supraviețui. Dacă ne gândim puțin, înțelegem repede că intimitatea noastră nu e (cum ne-am dori) numai a noastră, că au luat și alții parte la ea, însă, atâta vreme cât se tace și această convenție nu e denunțată unilateral, se pare că putem trăi și în aceste condiții denaturate.

În mod normal, nimeni nu folosește ceea ce a auzit pentru a invada viața privată a vecinului. Legea tăcerii e impusă de bunul-simț și de nevoia de reciprocitate. Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă se vor înmulți nesimțiții care, pe deasupra, nu prea au nici un sentiment al propriei intimități foarte dezvoltat?

Dacă te trezeși pe scară cu vreo 5 locatari pentru care sfada familială e un spectacol deschis oricui vrea să asiste și care nu se sfiesc să discute tot ce aud prin pereți, viața la bloc devine o povară, o strădanie continuă de a apăra nucleul intim al relațiilor sociale din familie.

De aceea mă mulțumește că omerta încă funcționează. Chiar dacă mai înregistrează sincope, în general, e viabilă.


Responses

  1. Am locuit până acum în două blocuri comuniste. Singurul cusur al lor este că sunt incolore, lipsite de viață pe dinafară, prea gri parcă. Am rezolvat problema aceasta cu izolarea și zugrăvirea exterioară.Ca să aibă aspect de locuință și nu de cutii de chibrituri, nu i-ar strica un acoperiș.
    Sunt bine izolate, și făcute bine ca și rezistență. Am lucrat în construcții, și am văzut cum constructorii făceau nebunii: tăiau centuri de siguranță ca să poată pune o instalație de aerisire, ”uitau” să mai facă pilonii de rezistență și toată clădirea era fără rezistență, ca un lego pe cărămizi de BCA(o brutărie, o hală, care la un crivăț se duce). S-a întâmplat la noi, în localitatea Florești, ca locatarul de stfel de blocuri, când făcea baie să cadă cu cada plină jos la vecinu în apartament.
    Plus, sunt răcoroase vara, și călduroase iarna.
    Nu știu cum e la voi, dar eu nu-mi cunosc decât vecinul de vis-a-vis. Și cred că și ei doar pe mine. Nu știu cine locuiește sus. Suntem bine izolați fonic și social. În cetatea de betoane a lui Cain nu e ca la țară, unde nu te poți dosi de gura spurcată a lumii. Acolo sunt ca într-o mare familie. În oraș ești pe cont propriu.

    • Căderea prin tavan cu cada e antologică, ar merita povestită pe îndelete, fiindcă eu n-am văzut/auzit așa ceva decât în filme.

      Da, știu și cum e cu „gura lumii”. Am și scris despre asta aici.

      Cât privește izolarea, se pare că ai nimerit în blocuri bine făcute. În ambele în care am stat eu, izolarea fonică era o problemă. Dar am auzit și de cazuri mai nasoale. În orice caz, conviețuirea e posibilă și chiar acceptabilă, dacă n-ai vecini „turbați”. Și despre asta am mai scris😀.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: