Acest blestem care ne apasă

Dacă avem vreun rost pe lume, dacă există ceva pentru care merită să trăim, dacă este vreun țel spre care să năzuim cu toată energia de care suntem în stare, atunci, cu siguranță, succesul este acel obiectiv suprem, împlinire a tuturor aspirațiilor, desăvârșire a tuturor viselor.

De bine de rău, în ultimii cincizeci de ani, ne-a cam reușit treaba asta. Nu fiecăruia în parte, firește, dar în ansamblu, socialmente vorbind. Trendul a fost, cum se poate vedea, ascendent. Indivizii care au căzut printre ochiurile plasei, cei care au scăpătat, sunt doar niște victime colaterale. Alții au venit și le-au luat locul cu și mai mult elan, cu idei și mai avântate, cu planuri și mai inovatoare.

Totul întru succesul la care râvnim cu toții, ca o haită flămândă. Însă numai câțiva se pot lăuda că s-au înfruptat pe săturate din această pradă, despre care alții cred că ar fi doar o „fata morgana” a pustiului vieții. Totuși, mărturiile celor care au biruit și au pus mâna pe cupa victoriei nu pot fi trecute sub tăcere.Citește mai mult »