Postat de: Teofil Stanciu | 07/02/2012

Și ce dacă vreau să țin cu PDL?

dynamicarts.com

Nu vreau. Dar întreb. De ce nu aș putea să-mi exprim civilizat adeziunea sau simpatia față de un partid fără să fiu taxat în fel și chip? De ce își face atât de greu loc pluralismul politic concret în tărtăcuțele noastre?

Și nu mă refer acum la postacii plătiți să creeze diversiune și să reacționeze ori de câte ori apare numele partidului țintă, ci la oameni normali, care nici măcar nu sunt membri de partid.

Nivelul educației noastre democratice tinde asimptotic la zero. Degeaba am făcut „cultură civică” în școală, căci nu s-a prins mai nimic de noi.

Din punctul meu de vedere, orice opțiune politică este validă, oricât de inacceptabilă sau compromițătoare mi s-ar părea la un moment dat. Ies din discuție organizațiile extremiste, care incită la violență și agresiune. Dar chiar și opțiunile care se orientează spre aceste grupări trebuie înțelese înainte de a fi condamnate a priori. Oare ce determină un procent semnificativ din electorat să cârmească la un moment dat spre extrema dreaptă, cum a fost cazul cu Vadim în 2000?

E drept că îmi vine adesea greu să înțeleg cum se poate ca un individ pe care-l cunosc să voteze cu mai știu eu ce personaj. Însă mi-e clar că, de obicei, opțiunile politice nu sunt raționale, ci emoționale, iraționale, inexplicabile uneori.

Toată strădania argumentării logice nu e adesea decât un discurs de justificare a unei opțiuni anterioare. Oamenii sunt atașați de niște valori sau pur și simplu au niște aderențe afective care îi determină să simpatizeze sau să antipatizeze un anumit partid politic.

Dacă ar exista niște partide care să-și respecte și să-și asume niște doctrine politice ferme, atunci probabil că și alegerile ar căpăta un grad mai mare de raționalitate. În condițiile date însă, e greu de spus ce cotlon sufletesc reverberează la glasul lui Cutărescu și îl determină pe elector să voteze așa și nu altminteri.

Nu cred că oamenii sunt mai deștepți sau mai proști dacă votează cu PDL sau USL. Nu spun asta fără rezerve și cu ușurință, dar sunt obligat să le acord tuturor aceleași prezumții pe care sunt mereu dispus să le revendic pentru mine.

Firește că fiecare va socoti că poziția sa este cea mai justă, însă de aici și până la stigmatizarea celor care cred opusul e cale… era să zic lungă, dar pare-mi-se că-i destul de scurtă.

Am constatat de-a lungul acestor câțiva ani de blogging că stârnesc adesea reacții extrem de virulente când îmi exprim aprecierile, rezervele sau antipatiile față de un partid sau un personaj politic. Intră într-o logică a normalității să fiu contrazis (ba opoziția mi se pare chiar necesară), însă ies din această logică atacurile și insinuările ofensatoare.

Nu mă văicăresc aici, fiindcă atâta patimă politică mă amuză, însă ceva nu e în ordine. Cu atât mai mult cu cât cei cu care mă contrez se pretind îndeobște oameni cu frica lui Dumnezeu.

Faptul că îmi dau seama de chestia asta nu mă face mai breaz. Îmi cunosc reacțiile umorale și dificultatea de a le struni uneori. Dar cred că pot conchide că înregistrăm un deficit destul de consistent la capitolul interacțiunii civilizate.

Purtarea asta de copii care nu se pot pune de acord care tătic e mai vânjos trădează un infantilism civic, o semnificativă carență de comunicare civilizată. Nevoia de a-l înfiera pe cel care adoptă un alt punct de vedere politic denotă incapacitatea de a gândi în nuanțe.

De câștigat au în primul rând partidele. Mizând pe aceste încleștări între chiori, politicienii abili aprind fitile și asmut găști unele împotriva altora. În felul acesta, se deturnează orice dialog aplicat, orice dezbatere tematică. Ne purtăm precum niște hiene care se mulțumesc cu câte-o ciosvârtă lepădată de lei.

Ar fi bine să greșesc, dar cred că liderilor noștri politici (și uneori chiar și religioși) le place cum stă treaba. E mult mai simplu să conduci niște indivizi care văd doar în alb și negru, care nu stau să se gândescă foarte mult, ci salivează de cum se aprinde becul potrivit. Din această cauză, de pildă, mă dezgustă retorica uselistă la fel de mult ca barbologiile băsesciene.

Socot că singura noastră șansă, pe acest tărâm, e să fim autodidacți. Să învățăm pe cont propriu, cu trudă, cum să ne respectăm reciproc punctele de vedere. Să refuzăm să reacționăm fără să gândim, sfâșiindu-ne reciproc, doar pentru că un politician viclean știe unde să ne atingă, ca să ne doară.

Simțul nostru civic și respectul preopinentului ar trebui să decurgă din creștinismul pe care-l reclamăm. Iubirea aproapelui n-ar trebui să înregistreze dificultăți în dialogul polemic cu un individ ce împărtășește alte păreri. Ranchiunile și răutățile nici măcar n-ar trebui să-și găsească loc.

S-ar putea, așadar, ca bolile astea sociale să semnaleze niște deficiențe sufletești. Cel puțin pentru cei care-și asumă public credința și consecințele ei comportamentale. Dar aici intrăm pe un alt domeniu și expiră postarea…

Notă: Opțiunile mele politice se îndreptau către defunctul PNȚCD, iar în prezent s-ar duce, probabil, către Mihail Neamțu & co. Asta ca să fie clar cum stăm…🙂


Responses

  1. PNTCD?!?! Pai cum este posibil asa ceva? Te credeam om serios …😦

  2. Recunosc ca si eu am aceleasi reactii viscerale. Uneori le tin in frau, alteori nu. Problema e cand uitam ca internetul este un loc public.
    Valabil si pentru dezbaterile confesionale.

    • Da, aproape tot ce am spus poate fi transpus cam la orice tip de dezbatere și cu atât mai trist că și la cele (inter)confesionale. Din păcate, martori mi-s amicii ortodocși care mă citesc, nici la dumnealor nu există acest exercițiu (a se vedea blogurile care domină topul wordpress), nici la confesiunile mai neo- nu există. Puține bloguri evanghelice vizibile au scăpat de tentația mahalalei.

  3. Făceaţi o comparaţie cu muşchii taţilor. Păi probabil încleştarea copiilor se datorează în primul rând necuprinderii universului patern într-o proporţie cât de cât înţelegătoare.

    Şi cred că şi electoratul nu poate cuprinde universul „tainic” al politicienilor. Şi ca atare văd doar că politicianul meu e mai tare iar al tău e prost ca interlocutorul şi deci eu si cu al meu sunt mai deştept.

    În fond când copilul vede slăbiciunile umane ale tatălui se maturizează şi termină „idolatrizarea” acestuia.

    Electoratul abia acum vede slăbiciunile politicului. Urmează deci după copilărie faza adolescentină. (Sper că nu încă o revoluţie). Şi poate după ce copilul se va maturiza şi tatăl va lua seama la el şi nu va mai înjura, nu se va mai îmbăta, nu va mai vandaliza casa în excese de putere. Că de copilul se face mare şi poate ia şi el parul.

    • Da, așa e. De unde se vede lipsa de experiență și de exercițiu democratic. Plus un atașament aproape copilăresc de niște personaje care profită din plin de creditul nelimitat care li se acordă. Ar merita investigată aderența votanților la un partid și imaginea dezastruoasă pe care o au politicienii în ochii societății. E un fel de dans sado-masochist.

  4. Aș zice ca răspuns la primele întrebări: pentru că politica seamănă mult cu fotbalul. Iar sus-ținătorii, pe ambele tărâmuri, de asemenea.
    Poate nici nu e de vină educația democratică, ci educația de bază primită acasă. De multe ori e mai greu de lucrat cu părinții decât cu odraslele lor.

    • Din păcate, mă tem că ai dreptate să asemeni cele două domenii. Dar asta mi se pare deosebit de grav. Fiindcă cetățenii ar trebui să priceapă că partidul nu e o echipă de care să te atașezi, ci o organizație care administrează o țară (sau măcar aspiră să o administreze). Echipa de fotbal cu care țin n-am schimbat-o de când eram mic, dar partidul cu care votez sunt dispus să-l schimb. Aș merge, la nevoie, chiar și pe mâna unui PSD reformat (în varianta actuală încă îmi pare indezirabil, din mai multe motive).

    • Da… cetăţenii poate ar pricepe dacă nu i-ar ajuta politicienii să se răzgândească de la gândirea democratică. Iar asta cred că se întâmplă pentru că, în fapt (poate nu şi în intenţia iniţială, adică primitivă chiar), politica e o luptă pentru putere, nu pentru idei. Dacă era pentru idei, ne-ar veni mai uşor să credem că ea ar trebui să presupună detaşare, echilibru, cumpătare…

      • Politica e firesc să devină și luptă pentru putere, cred io. Însă având ca suport niște platforme politice. Abia acum înțeleg insistența obsedantă a lui Huxley pentru nevoia de educație a votanților. Nu degeaba zice el că, fără educație, ne îndreptăm spre dezastru (pe care-l prezintă destul de pe larg).

        Și ajungem astfel la sistemul de învățământ… care, probabil că nu întâmplător, arată nasol cam în toți acești 20 de ani. Ține-i proști, mă, că-i mai sigur! Așa îmi închipui că și-ar spune câte unul căruia îi vine ideea să facă ceva bun în sistem.

  5. PNTCD me too, in trecut, apoi cind s a lansat URR ul prin 2001 sau 2002, chiar am facut parte din grupul de la cluj….si de atunci cu PD L, nu ca mi ar fi foarte dragi….dar mergem cu raul cel mai mic, decit sa vad pesedeii si peneleii rosii la guvernare. Da, Mihail Neamtu este optinea din ce in ce mai buna si lipsita de compromis.

    • Mie mi s-a întâmplat să mai votez PNȚCD-ul chiar și când era clar că nu mai avea nicio șansă. Cred că tocmai la ultimele alegeri sau, oricum, recent. Fiindcă ziceam că poate se adună de vreun 5% printr-un miracol sau, mai precis, pentru că ceilalți candidați din circumscripția mea mi se păreau de nevotat.

  6. Intr-o lume ideala este posibil ceea ce nazuiesti tu. Discursul candidatiilor la alegeri este mai bine de 60% in denigrarea celuilalt candidat, si asta se face de la Casele mari(Casa Alba) pana la bordeiele noastre. Politica este administrarea bunurilor statului. Asta promite oamenilor ceea ce predica Friedrich Nietzsche, puterea. Totul este putere. Karl Marx zicea ca totul se reduce la bani, or politica promite si asta.
    Unde domneste fiozofia lui Marx, Nietzsche sau chiar Freud, nu mai e loc de etica, sau de teama de Dumnezeu. Politicienii ar trebui sa castige increderea oamenilor, or de cele mai multe ori calca in picioare demnitatea si viata bietilor oameni pentru a castiga putere, bani si alte mizerii.

    • Într-o vreme, din câte înțeleg eu istoria, aceste virtuți (moralitatea, simțul dreptății, onestitatea etc) existau și la adepții lui Marx, Nietzsche, Freud. Probabil pentru că fibra interioară a omului era altfel structurată. Simplific poate nepermis când leg această atitudine morală de educația de tip vechi, care forma și caractere, nu doar gestionari de informații. Probabil că „prejudecățile” îi împiedicau să fie dobitoci pe față. Se jenau de societate, exista un fel de trac în fața unor fapte abominabile. Firește că existau, însă erau considerate deviații, boli, accidente, în afara normalului. Acum nu mai sunt. Noua morală permite orice oricui.

      Da, casele cele mari au inventat toate astea. America ne-a învățat cu teledemocrația. Franța se pare că abia prin anii 1980 i-a descoperit potențialul, însă America o știe cel puțin din momentul în care buza de sus a lui Nixon s-a umplut de broboane de sudoare. Zece ani nu-s de ici de colo. Plus că stilul ăsta publicitar e mult mai vechi pe la ei, a fost deprins de pe la pastori și comis-voiajori, dacă nu greșesc.

  7. Domnule Teofil! Am un răspuns pentru dumneavoastră!

    La întrebarea: Și ce dacă vreau să țin cu PDL?

    Păi de ce să ţineţi? (Apropo de ce a spus doamna Camix)

    Nu e mai bine să spuneţi:
    Și ce dacă vreau să îmi placă PDL?
    Și ce dacă vreau să înţeleg ce face PDL?

    sau mai elitist

    Și ce dacă vreau să ader la doctrina politică a PDL?

    Toţi avem 20 de ani de democraţie. Dacă nu moare până facem 50 de ani poate că o scoatem la capăt.

    Ştiţi cum e cu asta: e adevărat cu nu ţineţi cu PDL dar ţineţi cu altul. Şi e acelaşi lucru. Vârsta politică ne dă de gol. Bunicii mei nu ţineau cu unii sau cu alţii. Ei ascultau şi votau. Se certau însă cu părinţii mei care ţineau ba cu unii ba cu alţii.

    Dar probabil că v-aţi gândit la asta câtă vreme încheiaţi într-un stil academic cu PNŢ-CD. (Îi simpatizez din 90 până la Ciorbea. După Ciorbea habar nu am cine mai este prin partid)

    • Răspunsul meu la răspunsul dvs e foarte simplu: citiți titlul cu ghilimele la cuvântul cu pricina. În orice caz, corelat mesajul textului propriu-zis, e clar că nu mă declar pentru acel tip de sprijin politic. Mai speculez și eu anumite sensibilități tocmai pentru a atrage atenția asupra nefirescului, deviației. E un titlu (auto)ironic.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: