Monte Cassino
Monte Cassino este în primul rând locul unde Sf. Benedict de Nursia a construit, în jurul anului 530 A.D., o mănăstire tocmai pe amplasamentul unui altar pagân. Abia în al doilea rând e locul unei celebre bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial (și tilul unui roman de Sven Hassel).
Mănăstirea, datorită poziției strategice, n-a fost scutită de vitregiile istoriei. De-a lungul timpului a fost atacată și refăcută de mai multe ori. Cele mai recente distrugeri le-a înregistrat în Al Doilea Război Mondial, când a fost bombardată, dintr-o eroare, de către armatele aliate.
Sf. Benedict a rămas celebru nu atât datorită acestei mănăstiri, cât mai ales datorită Regulii pe care a conceput-o. Această Regulă cuprinde toate rânduielile de conviețuire monahală și a căpătat popularitate grație simplității ei. Existau trei voturi (sau legăminte) pe care trebuia să le depună orice călugăr: al castității, al ascultării și al sărăciei. Sf. Benedict a adăugat însă și votul statorniciei.
Iată ce spune Sittser despre asta:
Odată ce călugării intrau într-o mănăstire – iar Benedict prevăzuse o lungă perioadă de probă, numită noviciat, ca să prevină deciziile pripite ale monahilor –, li se cerea să rămână acolo pe viaţă, fapt ce îi împiedica să alerge de la o mănăstire la alta, în funcţie de renumele aşezământului sau al abatelui. (Izvoare de spiritualitate creștină, p. 122) Dacă înlocuim „așezământ” cu „biserică” și „abate” cu „pastor”…, e?
Regula Sf. Benedict e încă folosită în multe dintre mănăstirile occidentale (fiind, de altfel, cea mai populară). Merită însă, după părerea mea, studiată de orice creștin, deoarece atinge toate chestiunile fundamentale ale viețuirii creștine.
Cu siguranță că normele prevăzute de Sf. Benedict nu se potrivesc vieții laice, însă se pot extrage multe învățăminte și principii utile din această „constituție” monahală redactată în urmă cu 1500 de ani. Ce m-a frapat când am citit-o a fost preocuparea deosebită pentru sufletul fiecărui aspirant la vocația monastică.
Cu drezina 
E interesant dacă mergeţi spre prima Filocalie. Acolo plimbarea din mănăstire în mănăstire (sau biserică în biserică) este atribuită unui drac. Dracul (duhul) de amiază. Akidia.
Evagrie Ponticul
– monahul (omul) este făcut să tânjească după alte locuri unde el crede că va găsi mai uşor cele spre mântuire.
– cugetarea la alte locuri unde mântuirea este mai facilă, spre deosebire de locul actual duce către mânia către stareţ (preot). Care nu înţelege nevoile sale.
– apoi îndreptăţirea către aceste gânduri este ostoită de luarea sub aripă a unuia mai slab şi coruperea acestuia spre o fugă în doi către mănăstirea (biserica) din vis.
– evident păcatul acesta duce către patima plimbării la nesfârşit şi fuga de ascultare.
Şi i se spune de amiază că el vine cu oboseală, toropeală (trupească şi duhovnicească). Omul nu mai face rugăciunea, nu mai face lucrarea. Ci se opreşte şi se leagă în gând cu cele ale akidiei. Chipurile spre a fugi de lene. Căci oboseala spirituală este luat ca un efect al păcatului locului (mănăstirii, bisericii) şi nu este luată ca o ispită (ceea ce şi este) pentru încercarea tăriei în credinţă.
Sf Benedict taie akidia. Regula face ca monahul (omul) să ştie că este lovit cu putere şi nu se va lăsa în moţăială spirituală.
Da, e clar că Regula Sf. Benedict e o prelucrare a altor reguli monahale care conțin, în mod implicit, toată învățătura pe care au deprins-o monahii de-a lungul veacurilor. Prin intermediul lui Ioan Casian, Sf. Benedict a avut acces la învățăturile părinților pustiei și la Evagrie.
Sf Benedict face parte din Sfinţii Părinţi ai Bisericii (ortodoxe, catolice şi de ce nu şi protestante).
Doream să arăt că dracul akidiei este prezent printre credincioşi de la începuturile Bisericii. Câţi oare se plimbă din biserică în biserică? Câţi nu aleargă de la duhovnic la duhovnic, de la o conferinţă la alta? Fugă de diverse, după diverse. Cu efect final în pierderea credinţei şi a mântuirii.
Să sperăm că își vor găsi totuși un loc unde să prindă rădăcini, să n-ajungă la ce ziceați dvs.