Weber și alți inutili

Teatro dal Verme, Milano via wikimedia

Și-a pierdut vremea compunând muzică. Nici măcar n-a trăit foarte mult. Sărmanul, putea face și el ceva util. Să inventeze niște mașini-unelte, niște forme de făcut cărămizi, niște arcuri de pus sub trăsuri. Orice, numai să nu piardă vremea cu operă, auzi tu! Adică să taie frunze la câini. Sărmanul Weber… cum de nu a avut pe cineva pragmatic lângă el să-l îndrume?!

La fel și ălalaltu’, Schubert. Care a trăit numai 31 de ani. Chiar nu şi-a găsit nimic mai bun de făcut decât să scrie muzică simfonică? Nu erau pe vremea lui destule „cluburi” sau cum le-o fi zicând atunci ca să-şi omoare neuronii și să-și rezolve tensiunile interioare? Nu avea bordeluri în care să-şi consume energia? Iar dacă-i rămânea o fărâmă, nu putea să facă ceva util societății? Niște schiuri, niște ochelari, un tambur, o roabă mai performantă… orice.

Niște ratați compozitorii ăștia, n-au făcut decât să inventeze tot felul de melodii absolut plictisitoare. Dacă vrei muzică adevărată, ai Marius Moga, ai bâțâieli senzuale, nu fracuri, viori, harpe și tot felul de blestemății care te adorm. Muzică de calitate te pune în mișcare. Ia niște house, niște manele, niște rock. Dar nu prostia aia simfonică din care nu înțelegi nimic.

De foame nu ne ține, de frig, nici pe atât. Nu rezolvă problema locurilor de muncă, nu ne aduce mai mulți bani în portofel, nu ne face nici mai deștepți, nici mai norocoși. Complet inutilă toată treaba… Nici distractivă nu e, nici măcar gagici nu poți agăța pe muzică d-asta.

Și mai vine și băiatul ăla care se zbate să învețe la clarinet ditamai piesa. El de ce nu-și găsește o meserie ca lumea? Așteaptă să-l ținem noi ca să dea el ochii peste cap și să-și exerseze degetele pe nu știu câte clape. Așa de-a moaca? Ce-i ăla „concert”? Nu intră nici la producție, nici la comerț, nici la servicii. Ba mai trebuie să și dai bani să asculți așa-zisă muzică…

Iar Flavius nu și-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-și piardă vremea să dea din mâini în fruntea acestor țicniți. Să fie, adică, tocmai căpetenia smintiților. El să le organizeze țicneala, să le armonizeze smintelile individuale într-un concert.

Nu putea și el să pună mâna și să învețe o meserie așezată: să se facă inginer de calculatoare, manager de firmă, fierar-betonist, ceva din care să se vadă că ies bani, că face un profit. A preferat să ocupe cu chestii d-astea neserioase, cu muzică, cu trilili și tralala.

Poate că nu chiar în forma în care le-am pus eu, dar cuvintele de mai sus cu siguranță reprezintă un punct de vedere vizavi de compozitori, de artiști, de instrumentiști. E destul de larg răspândită ideea că munca trebuie să fie de ordin fizic și, mai ales, să producă un profit, să fie rentabilă.

Tocmai de aceea e bine că au existat Weber, Schubert, Mozart și alții, fiindcă ei sunt întruchipări ale unor vocații. De aceea e bine și că unii ca Răzvan Poptean sau Flavius Filip se îndeletnicesc cu muzica, pentru că au ales un domeniu al frumosului inutil. Ei se ocupă de lucruri care nu au o aplicabilitate practică, nici o utilitate imediată.

E bine că există toți aceștia ca mărturie că banul n-a reușit (încă) să-și subsumeze tot ce există pe lume, că niște încăpățânați cu vocații mai șui refuză să se plece cu totul în fața zeului eficienței. Că, deși nu pot exista în afara împărăției banului, sfera lor de interes nu are în centru obsesia pecuniară.

Și e bine că există pentru că muzica pe care o fac ei – compozitori și interpreți laolaltă – te determină să suspectezi că ești mai mult decât un animal cuvântător care se hrănește cu hălci de carne sau cu rafinate mâncăruri bio. Că, altfel spus, s-ar putea să deții ceea ce îndeobște se cheamă un suflet și care are alte nevoi.

E bine că lumea noastră are – nu numai în muzică, desigur – o oglindă în care se poate privi. Chiar dacă va refuza sistematic să facă aceste gest, lumea nu va putea tăgădui că există o frumusețe inutilă care dovedește noblețea pe care o poate atinge omul.

Chiar dacă vor deveni niște angajați blazați, care își îndeplinesc mecanic rolul de serviciu, totuși, există ceva în materia obiectului muncii lor care rămâne nobil, demn, există săgetări ale transcendentului, mărci ale nemărginirii spre care aspiră, în realitate, sufletul omenesc.

Frumusețea unei bucăți muzicale – atât cât o poate pricepe fiecare profan, căci sunt convins că oricine poate găsi în repertoriul universal câteva măsuri care să-i placă – nu trimite cu gândul la avuții și posesiuni, ci are mai degrabă legătură cu un apus de soare, cu o pădure în plină toamnă, cu un munte înzăpezit. Iar într-o epocă precum a noastră, asta nu-i chiar puțin lucru.

De aceea e bine că există oameni ce se îndeletnicesc, în virtutea vocației lor (iar un lucru greu de înțeles din mercantilismul în care ne bălăcim), cu lucruri inutile.

PS: Gândurile de mai sus mi-au fost prilejuite de concertul simfonic de joi, 12 ianuarie, de la Filarmonica din Oradea.
Iată și programul serii:
C.M. von Weber – Freischütz – uvertura
C.M. von Weber – Concert nr. 2 pentru clarinet și orchestră în Mi bemol major, op. 74
Fr. Schubert – Simfonia a III-a în Re major, d. 200

Dirijor: Flavius Filip
Solist: Răzvan Poptean.

10 gânduri despre “Weber și alți inutili

  1. „E destul de larg răspândită ideea că munca trebuie să fie de ordin fizic și, mai ales, să producă un profit, să fie rentabilă.”

    Cand de la gradi li se inoculeaza (pruncilor+parintilor) ideea ca trebuie sa inveti ca sa ajungi sa castigi un ban in viata, cum sa mai indrazneasca parintii/copiii la urmarit activitati care nu aduc bani (cat mai multi SI cat mai repede)? Nu este organizat si curriculum-ul de asa maniera incat artele sunt la poalele schemei, iar materiile de know-how la varf?

  2. „Ia niște house, niște manele, niște rock. Dar nu prostia aia simfonică din care nu înțelegi nimic.” De ce sa fie una sau alta ?
    Sa vezi ce minunat e rock-ul simfonic !

    Nu inteleg exclusivismul manifestat de unii pe care il descrii in acest text, cand vine vorba de genul de muzica preferat. Eu pot sa apreciez valoarea oricarui tip de muzica, fara sa imi placa in mod deosebit. Muzica e strans legata de gusturi. E ca si cum cineva ar fi un om mai putin valoros numai pentru faptul ca ii place culoarea verde in loc de albastru.

    Da, pot sa apreciez chiar si manelele. Obisnuiam sa ii desconsider pe cei care le asculta, dar am fost invatat din nou o lectie despre a nu-i judeca pe ceilalti, de Revelion. Sunt interesante situatiile prin care te poarta viata uneori… 🙂

    • Nu-i totuna, Duțule. Muzica simfonică se compunea după niște reguli care erau exterioare. Era apreciată după reguli exterioare. Cam ca în Evul Mediu (în sensul bun). Adică frumusețea nu era (doar) în ochiul privitorului ci era și intrinsecă obiectului. Azi însă e frumos ce-ți place, ceea ce, să recunoaștem, reprezintă un altfel de a spune că nimic nu mai e frumos în sens obiectiv. Or eu cred că încă există frumusețe obiectivă indepedent de canoanele noastre.

      House e, în principal, zgomot în opinia mea. Iar ca să-mi schimb această opinie ar trebui să se întâmple mai multe lucruri. 1. Să se elimine basul care acționează asupra viscerelor, fiindcă nu e „fair”; 2. Să aflu și eu niște criterii de ierarhizare în interiorul genului. Plus alte câteva.

      Maneaua avea farmecul ei până să devină molimă. Acum însă, abia ici și colo mai găsești câte ceva, ca bacteriile sănătoase
      între alea generatoare de boli.

      • E destul de indrazneata premisa unei frumuseti obiective. Nu vad forma in care exista fiindca in momentul in care cuiva i se pare ceva frumos sau urat are un set de criterii, uneori sofisticat si enorm, alteori foarte simplist, insa nu este unul universal valabil. Oricum problematica cred ca se intinde prea mult ca sa o abordez aici in comentarii. Poate ar merita o postare. Pe zi ce trece ma simt tot mai motivat sa scriu si eu intr-un blog personal.

        House.. nu cred ca exista criterii obiective de ierarhizare, dar pana la urma de ce crezi ca are nevoie de o ierarhie? Cat despre bass, nu am inteles ce ai vrut sa spui prin „nu e fair” insa iar nu vad cum ar fi posibil, beat-ul fiind un element necesar. House insa e doar un tip de muzica electronica, exista multe altele diferite: trance – care imi place mie, techno, disco, rave, dub, industrial, electro. Unele au mai mult bass ca altele, deci s-ar putea ca unele sa indeplineasca mai bine conditia de la punctul 1.

        • Îndrăzneț e ce facem noi, când contestăm că ar exista orice criterii obiective. Dacă cuiva i se pare ceva urât, s-ar putea pur și simplu să-i lipsească educația necesară, să nu-și fi însușit criteriile. Cel puțin așa s-ar fi judecat acum un mileniu. Frumusețea ținea adesea de niște reguli matematice riguroase. Criteriile erau, vorba ta, extrem de sofisticate.

          Am un raționament simplu: dacă n-ar exista frumusețe și în obiectul ca atare, cum ar mai putea s-o perceapă ochiul? De unde să o ia ca să i-o atribuie? De unde își educă omul simțul estetic dacă el doar atribuie calitatea de „frumos” unui obiect? Sau e vorba de o educație „democratică” – dacă mai mulți spunem că-i frumos, atunci musai să fie frumos… Există totuși oameni care stau departe de civilizație și de influența ei „binefăcătoare”, dar reacționează la același apus sau răsărit de soare ca și orășeanul ultra-sofisticat. Ceva-ceva, tot trebuie să existe și în afară, nu doar înăuntru. Dacă nu cumva credem într-un numitor comun al tuturor oamenilor, care e tot un fel de valoare obiectivă.

          Basul nu e „fair” pentru că te lucrează la mațe fără să-ți dea posibilitatea să-l împiedici.

    • Rock-ul şi derivatelel lui sunt muzici satanice. M-a vindecat Hristos de ele. Prin versuri, prin muzică, prin vestimentaţie şi show. Cine a scăpat de gheara rock-ului ştie ce zic. Cine nu … nu crede asta şi mai mult se lipeşte ca şi contra-argument de el.

      Rock-ul simfonic este o băşcălie fără margini. Este o decadenţă a lumii în faţa banului. Tenori cu faimă, soprane cu faimă vin şi se expun pentru bani alături de scursuri vomate ale suburbiilor drogate din „lumea bună”. Rock-ul simfonic în sine este o manea grobiană.

      Simfonie cu afonie. O picătură de scârnăvie spurcă o mâncare. O picătură de rock (ca şi un ton fals) strică orice simfonie.

      Că „starletele” rock vor să ajungă la Scala din Milano nu mi se pare ceva rău în sine (decât că îşi imaginează că vor face o băşcălie şi că după ce vor rupe scaunele se vor arunca din loje în cap). Ci mi se pare rău că personalităţi care sunt rugate să cânte la Scala se coboară să cânte cu ……… Mărgăritare între lături.

      Oricum este ceva orchestrat. Cine îşi aduce aminte de Iris cu rock’ul simfonic. O lălăială.

  3. @krabul: Da de ura si venin nu te-a vindecat nimeni ? Am inteles ca nu-ti place rock-ul, puteai s-o zici mai putin elaborat. Ca oricum ataci orbeste manat de propriile tale sentimente izvorate din propria ta conceptie asupra lucrurilor (si nu doar la aceasta postare).

    Nimeni nu te tine „prizonier” intr-un stil de muzica. Gheara de care vorbesti nu exista. Oamenii care se simt subjugati de diferite lucruri sau concepte au ei probleme psihologice si ca de obicei le plaseaza lucrurilor respective, fie muzica, fie altceva. E mai usor sa numesti ceva idol decat sa te intrebi daca nu ai tu ca persoana probleme. E si mai usor sa faci pe cineva sau ceva satanist decat sa incerci sa-i intelegi, iar tu te incadrezi perfect in curentul ultimilor ani care exact asta face. Sa nu cumva sa tulbure ceva confortul propriului univers!

    Trupele de rock simfonic nu vor sa ajunga la Scala din Milano, sunt alte festivaluri cu public de 100 de ori mai mare decat capacitatea maxima a Scalei. Iar solistele acestor trupe oricum canta si opera si alaturi de formatia lor, deci sunt in ambele parti. Cat despre comportament, nu stiu ce antecedente brutale ai cu rock-ul, dar trupele la care ma refer nu rup scaune, nu se arunca in cap, uneori vin imbracate in costum sau chiar frac la concerte din cadrul unor festivaluri de heavy metal si toti fanii savureaza asta fara sa-i excluda din „stilul” lor. Nici fanii nu se arunca in cap; te asigur ca si eu si ceilalti suntem intregi la cap.

    Iris a fost trupa copilariei mele care imi place si acum, iar piesa in care au cantat cu Felicia Filip a fost de-a dreptul superba pentru toti pe care ii cunosc.

    Oricum nu ma astept sa intelegi si n-am sa continui sa dezbat aceasta tema cu tine. Crede-ma cum vrei si cum te simti mai confortabil, putin imi pasa.

    @Teo: Interesant. Totusi, uite cum vad treaba: ochiul percepe lucrul ca atare, asa cum este, iar imediat dupa ii da valoare, frumusete, iar acestea sunt stabilite de propriile criterii, subiective.
    Spui ca s-ar putea ca la unii sa le lipseasca educatia necesara. Nu cred ca exista asa ceva. Educatia despre care vorbesti este de fapt impregnarea proprilor criterii subiective peste gusturile altei persoane, care mai tarziu poate isi da seama ca nu e de acord cu aceste criterii, ca simte altfel.
    Iar daca o abordez in sensul in care mai multi privesc un lucru si li se pare frumos atunci vad o coincidenta a gusturilor mai multor oameni, iar din aceasta coincidenta se naste un consens tacit la care probabil te referi ca fiind „criteriile stabilite”. Dar aceasta ar fi o educatie democratica in sine, adica incercam sa impunem celorlalti votul subconstient al majoritatii. Deci tot acolo e. Tot nu ajung la sublimul pe care incerci sa-l descrii.

    Sunt interesat de regulile matematice pe care le-ai mentionat. M-as bucura sa-mi dai cateva detalii. As fi de acord cu criterii obiective cu conditia sa nu le pot reduce la „asa cred eu”, „asa simt eu”, „asa mi se pare mie” etc.
    Sau „asa m-au invatat stramosii” care la randul lor au criterii ce se reduc la cele de mai sus.

    • Nu v-am făcut satanist. Ci rockul ca muzică îl declar satanist. Şi să nu fim ipocriţi. Fracul este doar o spoială. Partea de dinafara paharului. Inima rockului este murdară de sex, drog, alcool şi violenţă. Să nu îmi spuneţi că la Iris nu se rup scaune. În tinereţe s’a distrus sala de sport din oraşul meu de baştină la Iris.

      Iar retorica că eu nu înţeleg nimic o cunosc. O lipeam tuturor care ne spuneau pletoşi.

      Şi ghera există. Vă ţine strâns. Acum doar vă lipiţi mai bine de el.

      Recent căutând nişte vechi prieteni am găsit ceva interesant pe net. Satanismul este observat de mult şi numele sunt reale. SRI? Masoni?

      Pe cei care îi cunosc şi pe cei de care am auzit prin diverse locuri sunt rockeri.

      Epoca 93-98 e adevărată. Am trăit în ea şi nu am fost un rocker pasiv. Dumnezeu a avut grijă ca numele meu să nu fie pe listă deşi la vremea aceea mă luptam să fiu cât mai satanic. Rockerii actuali sunt doar inoculaţi de ea.

      http://hiddentruth.3x.ro/index2/sumar/satan/4.html

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s