În grija cui rămâne viitorul?

via naset.org

Toate speranțele – după cum și toate spaimele – ne sunt legate de viitor. De acolo așteptăm, ca nație, ca indivizi, lucruri mai bune, zile mai însorite, sfârșitul crizei, semnele prosperității, o viață mai liniștită etc.

Viitorul însă se leagă indisolubil de copii și generațiile tinere. Oricât ambiț am avea, nu putem trăi suficient încât să ne garantăm viitorul prin forțele proprii. Va veni un moment în care cele mai importante decizii vor fi luate sau măcar influențate în bună măsură de copiii noștri.

D-aia mi se pare important să aruncăm o privire – chiar dacă demersul se arată complet inutil momentan – la educația pe care o capătă cei care vin după noi. Am stabilit deja că viitorul Bisericii ține de îndurarea lui Dumnezeu, nu de strategii manageriale. Dar viitorul societății, depinde în covârșitoare măsură de ce învață azi copiii.

Am văzut că tendința susținută de Ministerul Învățământului sub oblăduirea Europei e ca vârsta la care copiii sunt luați de lângă părinți să devină din ce în ce mai fragedă. Dacă e posibil, de cum se termină cei doi ani de concediu ai mamei, copiii să intre în creșe și în grădinițe.Citește mai mult »

Reclame