Postat de: Teofil Stanciu | 06/01/2012

Unitatea creștinilor din China (și ce pot face occidentalii ca s-o zădărnicească)

via christianityinchina.org

Dacă ar fi să încerc o definiție a ecumenismului (în cazul în care mai e posibilă una), aș miza pe ideea ce reiese din fragmentul următor:

Vreme de mai mulți ani, am fost implicat în încercarea de a aduce unitate între diferitele ramuri ale bisericilor de casă din China. Aceasta a fost una dintre cele mai dificile sarcini pe care am fost chemat să o îndeplinesc.

Cea mai mare parte a anilor 1980, bisericile ce se adunau în case în China au fost unificate. L-am slujit împreună pe Isus şi nu ne preocupa cărui grup aparţineam. Îi aparţineam cu toţii lui Isus şi asta era tot ce conta.

Lucrurile au început să se schimbe la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990. Mulţi creştini din Occident au auzit despre marea trezire care are loc în China şi au dorit să ia și ei parte. Şi-au trimis reprezentanți în China, ca să se întâlnească cu liderii bisericilor de casă. Ne-au spus că nu eram suficient de educaţi şi că cea mai mare nevoie a noastră era o educaţie teologică mai substanțială. Ne-au dat asigurări: „Denominaţia noastră are cel mai bun program educaţional. Va fi o binecuvântare pentru voi”. Ani de-a rândul, credincioşii au venit în Hong Kong și au trecut peste graniță, în China, aducându-ne biblii, lucru pentru care le-am fost recunoscători. Totuși, au mai trecut granița și mii de cărţi de învăţătură, care promovează doctrine preferate de anumite denominaţii.

Înainte de asta, lucrurile erau mult mai simple. Isus era îndrumătorul şi profesorul nostru. Nu ne întrebam unii pe alţii ce şcoală am urmat. Mai degrabă întrebam: „În ce închisoare ți-ai căpătat educaţia superioară de la Domnul?”

În 1991, când am fost în închisoare, câțiva fraţi apropiaţi au venit să mă viziteze. Cu lacrimi în ochi, mi-au spus ce se întâmpla în biserici şi mi-au spus că Satan ridica din nou bariere între copiii lui Dumnezeu. Erau aceleaşi bariere împotriva cărora Dumnezeu lucrase treizeci de ani ca să le doboare, pentru ca apa Sa vie să curgă liber şi fără opreliști în biserică!

După ce am fost eliberat din închisoare, am început să predic din nou Evanghelia. Lucrurile se schimbaseră însă, şi oriunde mergeam, eram întrebat: „Frate, de ce biserică aparţii?” Am răspuns: „Eu îi aparţin lui Isus. Sunt chemat să fiu un martor al Său”. Răspunsul nu i-a satisfăcut pe cei care mi-au pus întrebarea.

Această întorsătură a lucrurilor mi-a străpuns inima şi am fost cuprins de întristare să văd zidurile ridicate să-i despartă pe copiii lui Dumnezeu. Am strigat în rugăciune: „Doamne Isuse, China nu are nevoie de aceste învăţături şi denominaţii. China are nevoie de Tine!”

Din nefericire, mai există şi azi denominaţii şi organizaţii din Occident care încearcă să ridice bariere între creştinii din China. Ei nu au venit în China doar pentru a sluji Trupul lui Cristos, ci mai degrabă ca să ne impună și nouă crezurile şi agendele lor. E o lovitură amară şi tragică dată Împărăţiei lui Dumnezeu. Multe organizaţii pretind că există pentru a ajuta biserica din China, dar, în realitate, modul în care funcţionează acestea lasă impresia că creştinii chinezi există numai ca să dea curs agendei lor.

Am ajuns să înţeleg că existenţa diferitelor sisteme doctrinare şi a diferitelor stiluri de închinare caracteristice pentru diverse grupuri înseamnă că nu vom ajunge niciodată la o deplină unitate doctrinară, cel puţin nu înainte de revenirea lui Isus. Cu toate acestea, era clar că eram de acord în ce priveşte doctrinele fundamentale ale Bibliei şi am înţeles că, pentru a împlini Marea Trimitere, era nevoie să cooperăm şi să lăsăm la o parte modalităţile specifice de a face unele lucruri.

Lucrarea lui Dumnezeu constituie terenul pe care creștinii din China pot să regăsească unitatea. Chiar dacă ne exprimăm credinţa în diverse forme, suntem chemaţi cu toţii să predicăm Evanghelia cu un singur gând şi să extindem Împărăţia lui Dumnezeu cu o singură inimă. Multe dintre bisericile de casă se concentrează pe aspecte distincte ale slujirii, dar înţelegem că avem nevoie să ne unim unii cu alţii şi să ne iubim unii pe alţii ca membri diferiţi ai aceleiaşi familii a lui Dumnezeu.

(toate sublinierile îmi aparțin)

Fragment din Râuri de apă vie, Fratele Yun și Paul Hattaway, în curs de apariție la Editura Casa Cărții.


Responses

  1. Mergea şi la categoria „De manual!” sau „Viitorul e galben!”.

    • Mergea și la categoria: viitorul nostru va fi galben sau nu va fi deloc🙂

  2. Ca tot am pomenit recent un anglican ecumenic, in spiritul postarii tale despre lucrarea din China, da-mi voie sa pun si eu un exemplu dintr-o biografie a lui John Newton:

    „[…] When John arrived at Olney he determined to mantain a healthy relationship with all who preached the evanghelical gospel regardless of their denomination. He had lived with this mind up till now and would continue to do so until his death. In spite of those strong Calvinistic doctrines of the sovereignty of God in predestination, which Newton so fearlessly preached, he confessed himself content to pray and work with anyone who did not swerve from evanghelical truth. What mattered to him was whether a man preached Christ crucified as the only sacrifice for sin, whether he insisted upon the necessity for the new birth by the Holy Spirit and whether he proclaimed a living, vital Christian faith that should govern a man’s life completely and conform him daily to the likeness of the etrnal Son of God.

    In consequence of this true evangelical spirit, […] John wrote […]: „I shak take this opportunity to set the door of acquaintance wide open. If they choose to keep it so, it is well, if not, I have but done my duty”. Happily most of the Dissenters chose to keep it so. […]”

    Brian H. Edwards, Through many dangers – The story of John Newton, EVANGELICAL PRESS, Darlington, England, 2005, pp. 201-202

    • În ani ’90 am fost martor al unor evenimente organizate de Alianța Evanghelică din România. Îmi amintesc de un forum al tineretului care a avut loc la Sala Sporturilor din Oradea și la care au luat parte baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie, ostași. Adventiști nu știu dacă vor fi fost. De atunci încoace, lucrurile s-au degradat treptat, deci direcția e destul de clară.

      Acum, fiecare ne-am repliat în cochilia noastră care, cu cât e mai strâmtă, cu atât mai bine. Până când vom ajunge ca fiecare individ să formeze propria sa confesiune creștină…

  3. Denominatiunea ţine şi de cultură . Nu e ceva rău în a fi diferiţi . Păcatul nostru este că facem din aceste diferenţe de gândire, comportament, doctrine, prilej de schismă . Eu cred că facem e firesc să se formeze cel puţin două grupari în creştinismul chinez. Nu cred că chinezii au nevoie de limba teologia dialectică europeană. Au nevoie de
    Dumnezeul trinitate şi deo misticismul creştin autentic.

    • Limba teologică cred că și chinezilor le vine mai degrabă din SUA ale Americii decât din Europa. Iar de acolo e de ajuns să vină o biserică baptistă din nord și una din sud, că gata-i scandalul…

  4. China este o mare enigma pentru noi. Exista acolo lucruri extraordinare, ca cele de mai sus, Slava lui Dumnzeu pentru oameni ca Paul Hattaway, care si-au dedicat viata cercetarii tezaurului spiritual al Bisericii lui Cristos in China. Cartea lui despre martirii chinezi (planuita in 9 volume, daca-mi aduc bine aminte si din care au aparut deja doua volume extraordinar de intetesante) sunt un dar de care, din pacate, putine dintre bisericile din spatele Cortinei de Fier s-au bucurat.

    Sunt sigur ca vom avea nanumarate surprize cind se va deschide China, si bune, si rele.
    Exista in lume noastra tendinta de a idolatriza si mitica crestinii din China, mai ales pe cei din bisericile neiregistrate, asa cum faceam in perioada comunista cu evanghelicii din bisericile neinregistrate din fosta Uniune Sovietica.
    Dupa caderea comunismului insa am realizat ca lucrfurile nu stau deloc atit de roz cum credeam. Desi neinregistratii au platit un pret eroic pentr convingerile lor, cind a venit libertatea, ei n-au reusit sa se adapteze noilor conditii si au preferat sa traiasca in trecut. Ca urmare, au cazut intr-un legalism feroce, isi pierd copiii in lume si sunt deja pe cale de disparitie.
    Cred ca surprize de acest gen vom avea odata cu deschiderea, mai devreme sau mai tirziu a Chinei. Ca si altele, precum erezii naucitoare, si actiuni misionare de o insensibilitate culturala pe linga care imperialismul misionar al englezilor in sec. al XIX-lea sau al americanilor in sec. al XX-lea, ca si agresivitatea si obtuzitatea culturala de astazi a coreenilor ni se vor parea jocuri de copii.
    Cred ca aceste lucruri se vor intimpla in timpul vietii noastre si veti avea ocazia de a vedea daca am dreptate sau nu.

    • Citatul nu are oricum menirea să prezinte o perspectivă exhaustivă asupra lucrurilor. E doar un exemplu de naivitate, poate, teologică occidentală. Sau de orbire…

      Da, cred că și biserica din China are turnătorii ei, are păcatele ei, are eroii ei. Poate că șansa lor e că monolitul comunist nu se mișcă.

      Deschizând puțin discuția către altă direcție, oare chiar nimeni nu a reușit să găsească o cale de conviețuire înțeleaptă și reușită a Bisericii cu vremurile de libertate și prosperitate economică?

  5. Eu cred că este un text de manipulare: Occidentul învrăjbeşte chinezul. Deci ce vine din Europa este malefic.

    Nu cred că Biserica Catolică din China (care este acolo de mult timp) şi care are destui credincioşi să nu ştie de diferenţa confesională între protestanţi şi catolici. Cu tot scandalul cu impunerea episcopilor de către comunişti.

    Veştile care vin din China şi din Coreea de Nord sunt filtrate sau fabricate. Şi mulţi păstori sunt lupi. (Fără supărare. Şi pe vremea comuniştilor la noi mulţi preoţi / pastori au mâncat din mâna satanei).

    • Domnul meu,
      Ceea ce spuneti nu este chiar lipsit de sens, dar este evident ca vorbiti ‘pe de rost’, fara a sti prea multe din cele ce se intimpla in mod concret in China.
      Textul de mai sus nu ii include si pe catolici. Intr-a maniera tipic protestanta, cind acestia vorbesc de ‘crestini’ se refera doar la ai lor.
      Apoi, asa cum souneti, sunt lupi si intre pastori si intre preoti.
      Si nu chiar toate vestile din China si Coreea de nord sunt ‘filtrate si fabricate’. Acesta este un soi de scepticism, aproape cinic, care n-are nimic de-a face cu realitatea.
      Daca este vorba de ‘vestile’ transmise de propaganda chineza si coreeana, ati avea dreptate. Dar noi avem legaturi directe cu credinciosii de acolo, nu ne luam informatiile de la autoritatile comuniste.

      • Dacă ştirea este verificată din trei surse atunci e posibil să fie corectă. Şi nu am ştiut că este vorba doar de discuţiile dintre creştinii protestanţi. În acest sens mi s-a părut ciudat ca BC să fie cu adevărat catolică (adică sobornicească) şi că credincioşii catolici (e vorba de cult: icoane, statui, taine) să aibă comunicare excelentă cu cei protestanţi tocmai din cauza icoanelor.

        Un exemplu: dacă eu şi cu dvs ne aşezăm la masă să mâmcăm şi zicem Tatăl nostru. Şi dacă mă voi închina s-ar putea să apară deja o poticnire a comuniunii noastre prieteneşti. Dacă la sfârşitul mesei o să zic şi o rugăciune de multumire Maicii Domnului poate cu atât mai mult. Şi la fel este posibil ca unul din modul dvs de închinare să mă tulbure.

        Exemplul de mai sus vrea să arate că comuniunea de fapt este grea. Ceea ce face unul cu bună intenţie poate fi privit cu suspiciune în cel mai bun caz de celălalt.

        • E grea, dar nu știu dacă prin definiție. Nu pentru toți e la fel de problematică, nu toți o resimt la adevărata complexitate sau gravitate, nu tuturora le pasă de toate consecințele. Unii așa știu iubi și astfel aleg să-și manifeste dragostea. Și, în anumite situații, cred că e preferabil să faci ceva care poate fi privit cu suspiciune decât să nu faci nimic de teama că vei trezi poticneli (pe care oricum nu le poți evita).

          Apoi, nu e obligatorie, nu e necesar să o facă toată lumea. Unii sunt chemați la un fel de slujire, alții la altul. Cei care simt că așa ceva nu e pentru ei să n-o facă.

        • Daca va asezati la masa si va veti face semnul crucii, veti avea surpriza ca la fel fac si eu. Si la fel cind voi spune la amin in rugaciunea adresata Sfinte Fecioare. Este adevarat ca cei mai multi evanghelici n-ar face asta. Dar cei mai multi anglicani ar face-o.
          Aveti dreptate insa, in esenta. Diferentele confesionale sunt greu de depasit. Exista insa, intre crestinii autentici, un spirit de unitate care trece peste diferentele neesentiale, in favoarea lucrurilor care ne unesc si care sunt mult mai multe decit cele care ne despart.

        • În fapt din cauza acestui grup de creştini găzduit de domul Theofil citesc şi scriu şi eu vrute şi nevrute. Poate aici este un nucleu de ecumenicitate. Lucruri frumoase şi care îmi plac.

          Dar cel puţin în 75% din cazuri lucrurile stau altfel.

        • Cami,

          Am o problemă la treaba cu poticnirea. Ortodocșii – „krabul” ne poate confirma – vorbesc despre sminteală și, pentru cei care iau în serios chestiunea propriei credințe, e grav să smintească pe cineva.

          Gesturile iconoclaste vor fi având beneficiile lor. Dar au și riscurile aferente. Uite, ăsta e unul dintre păcatele la care sunt expuși cel mai tare bloggerii: având o comunicare limitată cu destinatarii mesajelor lor, există riscul ca pe unii să-i smintească. E, de fapt, riscul oricui scrie. Într-o discuție față către față acest risc se diminează semnificativ.

          Comunicarea adevărului în dragoste, cu blândețe mi se pare unul dintre cele mai dificile lucruri de realizat.

        • Aşa este! Suntem din ce în ce mai puţin blânzi. Ar trebui să fim oi în Turma Lui Hristos. Dar între creştini şi între oameni noi ne arătăm tot timpul dinţii. Şi cine se mai şi leapădă îşi arată şi caninii. Şi uite aşa ajungem o haită în loc de turmă.

          Blând şi smerit cu inima! Cine poate spune că este aşa? Că din păcate toţi dorim dar stăm prost la lucrarea ei. De aia mă şi simt nevolnic.

          De aceea mă şi bucur că pot vorbi cu alţi creştini. Că pot să văd la mine dacă am colţi sau am dinţi.

          Iar de smintit domnul Theofil să ştiţi că aveţi mare dreptate. Am avut ocazia să distrug un mic forum de ortodocşi. Doar cu o remarcă la adresa lui Luther (cel care ţinea forumul era căsătorit cu o evanghelică). Deşi cred că vă daţi seama că era ultimul lucru pe care îl doream. Vrei să faci bine sau să fii sincer dar vrăjmaşul abia aşteaptă. Oricând îşi poate vărsa putoarea peste scrisul nostru. Spre ispitirea noastră că să ne vădim slăbiciunile. Şi ca să ni le lucrăm evident. Dar inima rănită plânge. Şi aici e sminteala.

          Că nu sminteşti pe cineva cu raţiunea. Ci cu inima. Când dai copilului piatră în loc de pâine atunci l-ai smintit. Când îi dai năpârcă în loc de peşte (Hristos) îl omori.

          Şi aici, dacă la un moment dat dragostea faţă de Hristos nu va mai prima, va apărea cearta. Şi se duce oikoumenē şi rămânem cu mândriile personale.

          Cred eu că aici dragostea faţă de Hristos ne adună.

  6. De fapt vreau să spun că comuniştii fac infinit mai multe lucruri care să şteargă creştinismul din China decât pot face uscăturile din ogrăzile noastre. Şi că dezbinarea dintre creştini într-un stat comunist este în general orchestrată de la centru.

    Înainte de comunism era mai multă comuniune între creştinii din România decât după comunism. Greco-catolici contra ortodocşilor. Protestanţi contra protestanţi. Neoprotestanţi anti catolici şi anti ortodocşi.

    • Vă răspund și eu la mai multe comentarii într-o singură tranșă.

      Lucrez la cartea semnată de Yun. Nu îl suspectez de manipulare, tocmai fiindcă tonul cărții nu trimite într-acolo. Nici măcar aici nu îi incriminează foarte tare pe cei care au făcut aceste dezbinări.

      Din experiența românească (neoprotestantă), vă pot confirma că este foarte adevărat că americanii – cu predilecție – și-au transferat toate disputele teologice și asupra comunităților românești. În funcție de afinități, de sponsori, de mai știu eu ce, s-au trezit și românii că se rățioesc unii la alții folosind terminologia teologică anglo-saxonă și purtând războaie fără noimă în spațiul românesc. Unii, de pildă, voiau să combată doctrina ortodoxă a transsubstanțierii :))

      Nu știu câtă unitate va fi fost sub comunism, că eu de când mă știu tot același spirit sectar îl știu și l-am resimțit. Ba mai degrabă în primii ani de libertate am văzut oarece soi de unitate și un entuziasm… ecumenic. Care s-a și stins înainte să împlinească un deceniu de existență. Rezultatul acelui spirit de unitate e postul de radio Vocea Evangheliei.

      Poate că nu peste tot a fost la fel. Eu nu știu mai nimic despre situația greco-catolicilor din anii comunismului. Nici despre relația lor cu ortodocșii. Din fericire, pe unde am văzut eu, lucrurile s-au desfășurat calm. Catedrala greco-catolică din Oradea a fost predată fără incidente, e drept că nu foarte repede, dar… a intrat în posesia proprieetarilor de drept. La fel și sediul episcopiei lor, care fusese anterior clădirea Bibliotecii Județene.

      • Înainte de 1948 greco-catolicii şi ortodocşii erau ca fraţii.

        (În timpul Mariei Tereza greco-catolicismul a fost impus cu tunul de către generalu Bukov. Unii episcopi ortodocşi şi mitropolitul de atunci al Ardealului au semnat un act care în slavonă spunea un lucru iar în latină spunea că îl recunosc pe papă ca înlocuitor al Lui Hristos şi alte lucruri care ne despart de catolici. Au fost rechiziţionate astfel în Imperiul Austriac toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe care nu au fost dărâmate de tunurile lui Bukov. Iar unii episcopi au fost martirizaţ, ei fiind acum recunoscţi de noi ca sfinţi. Apoi episcopul Şaguna – acum cinstit ca sfânt de noi – a reuşit ca sub Franz Josef să reintroducă Biserica Ortodoxă.)

        De la Şaguna până spre 1948 greco-catolicii treceau în mod firesc la ortodoxie. Pentru că la nivel personal românii greco-catolici îşi păstraseră credinţa şi nu acceptaseră papalitatea.

        Iar trecerea greco-catolicilor cu forţa la ortodoxie să ştiţi că a fost făcută din cauză că ei nu erau catolic. Căci cine a adoptat filioque sau papalitatea au trecut la catolici.

        Iar de la o tranziţie firească acum este la una care pare forţată. Deşi din punctul de vedere ortodox, actualmente între geco-catolicii de azi şi cei de acum 70 de ani nu există nici o asemănare. Pentru că cei de acum sunt de fapt catolici. De aici şi problema de slujire a Liturghiei sau a tainelor.

        Oricum, înainte de comunism eram toţi fraţi. Acum suntem separaţi.

        Iar ortodocşii nu au cui să reclame aşezămintele distruse de austrieci.

  7. Teo,
    Nu sunt sigură că am înțeles de ce era important (doar) felul în care privesc ortodocșii ecumenismul (și nu și ceilalți).

    • Nu la ecumenism mă refeream eu cât la intervențiile mai revoluționare, la luările de poziție care îi scutură pe unii, dar pe alții îi smintește. D-aia n-am aproape niciodată certitudinea că fac bine abordând vreun subiect pentru cel de față.
      Spusele mele făceau referire la această afirmație: „Și, în anumite situații, cred că e preferabil să faci ceva care poate fi privit cu suspiciune decât să nu faci nimic de teama că vei trezi poticneli (pe care oricum nu le poți evita).

      • Îmi cer scuze pentru tonul revoluționar, intenționasem ceva ferm, nu dur, dar n-am găsit cea mai bună soluție. Îmi pare rău..

        • A, n-am sancționat eu intervenția ta, ci, pornind de la acea afirmație, îmi exprima anumite temeri pe care le încerc vizavi de scris, de blog, de atitudinea de acest tip în biserică. Asta nu înseamnă că nu mă încearcă ispita de a fi mai iconoclast. Am și fost așa, chiar în textele de pe blog. Însă întrebarea rămâne: cât bine și cât rău fac prin ceea ce scriu/spun? La ce riscuri îi expun pe cei care mă citesc. Am însă câteva ancore: eu scriu lung, deci unii nu vor citi că se plictisesc; uneori textele sunt greu de citit, deci îi voi pierde și pe cei care n-au chef de raționamente mai elaborate. Așa că se mai selectează de voie de nevoie publicul…

  8. Din folclor un mare adevar:
    I was walking across a bridge one day, and I saw a man standing on the edge, about to jump. I ran over and said: „Stop. Don’t do it.”

    „Why shouldn’t I?” he asked.

    „Well, there’s so much to live for!”

    „Like what?”

    „Are you religious?”

    He said, „Yes.”

    I said, „Me too. Are you Christian or Buddhist?”

    „Christian.”

    „Me too. Are you Catholic or Protestant?”

    „Protestant.”

    „Me too. Are you Episcopalian or Baptist?”

    „Baptist.”

    „Wow. Me too. Are you Baptist Church of God or Baptist Church of the Lord?”

    „Baptist Church of God.”

    „Me too. Are you original Baptist Church of God, or are you Reformed Baptist Church of God?”

    „Reformed Baptist Church of God.”

    „Me too. Are you Reformed Baptist Church of God, Reformation of 1879, or Reformed Baptist Church of God, Reformation of 1915?”

    He said: „Reformed Baptist Church of God, Reformation of 1915.”

    I said: „Die, heretic scum,” and pushed him off.

  9. […] mai citat și cu altă ocazie câteva paragrafe din cartea Râuri de apă vie (scrisă de fratele Yun în colaborare cu Paul Hattaway). Nu susțin că are […]

  10. […] mai citat și cu altă ocazie câteva paragrafe din cartea Râuri de apă vie (scrisă de fratele Yun în colaborare cu Paul Hattaway). Nu susțin că are […]

  11. […] Unitatea creștinilor din China (și ce pot face occidentalii ca s-o zădărnicească) […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: