Marketingul sinelui – la sfârșit de an

via libriscrowe.com

La sfârşit de an lumea se apucă să-şi facă bilanţul activităţilor. Termenul ăsta, în sensul său tehnic, are semnificaţii contabiliceşti. El se referă la evaluarea financiară a unei activităţi. Acesta e, de fapt, şi primul motiv pentru care îmi displace. Îmi pare nefericită alăturarea asta dintre câtă viaţă s-a scurs într-un an de zile şi o evindenţă pecuniară. Puteam creşte încasările sau puteam reduce cheltuielile. Sufleteşti. Ca bilanţul să iasă cât mai fotogenic.

Următorul lucru care trebuie adus în discuţie după ce se face evalurea este, desigur, eficienţa. Am avut un an eficient, dragă? Ne-am îmbolnăvit doar de trei ori, am primit moştenire cinci perne cu pene de la bunica şi cadou zece borcane cu zacuscă. Pe plan relaţional, ne-am făcut încă doi prieteni pe scară şi trei cunoştinţe la serviciu. Spiritual am progresat cu cinci cărţi din Vechiul Testament şi cu trei virtuţi cardinale. E fain. Suntem pe plus. Am scăzut rata păcatelor vizibile cu 40%. Stăm destul de bine.

Odată scăpat în „căsuţa noastră”, sconcsul eficienţei împute tot. Suntem în stare să măsurăm orice. De la febră, la calitatea prieteniilor, de la debitul apei calde, la nivelul de generozitate. Găsim mijloace de evaluare pentru orice. Avem catastif pentru calităţi şi defecte, răboj pentru momentele de înaltă elevaţie sufletească, condică pentru înregistrat virtutea. Totul se consemnează, nimic nu trece neobservat. Altfel, la sfârşitul anului riscăm să ieşim cu minus pe inventar.

Nu vreau să insinuez că orice evaluare e imposibilă, că orice privire în urmă e inutilă. Dar consider că e fundamental ca domeniile măsurabile să fie separate cât mai net de cele nemăsurabile. Altminteri se nasc monstruozităţi.

Moralitatea evaluată după bilanţ creează farisei: asta da, asta nu, bifaţi cu mine, zece, o sută, două mii de fapte bune făcute în ascuns… Brava! Relaţiile măsurate cu rigla nu fac decât să lase în urmă o istorie aridă de „aşa da”, „aşa nu”. De pildă: ne-am certat de 237 de ori, aproape numai din cauza ta, însă eu te-am iertat de 237 de ori. Păcat că n-am reuşit să ne iertăm de 70×7 ori. Dar dacă le adunăm, oare nu ies? Ca să fim cât mai evlavioşi.

E util să-ţi socoteşti banii la sfârşit de an, ca să vezi cât de înţelept i-ai cheltuit (dacă ai avut mai mulţi). E bine să-ţi vezi planurile şi câte s-au împlinit. Nu e rău să priveşti în urmă. Dar nu cu ochiul obsesiv al rentabilităţii. Sufletul trebuie lăsat afară din evaluări prea precise. Fiindcă nu încape, scapă, are protuberanţe imprevizibile. Nici virtutea nu se cuvine măsurată. E indecent.

La fel de neplăcut poate fi bilanţul şi pentru cei care sunt preocupaţi numai de bunăstarea proprie. Dacă e să socoteşti cât ai fi putut profita şi câte ocazii ai ratat, îţi strângi Rolexul în jurul încheieturii până începe să arate tensiunea în locul orei. Şi, dacă nu-i de-ajuns, te bicuieşti cu lănţugul de aur de la gât ca autoflagelatorii din Evul Mediu.

E tare la modă evaluarea deciziilor. Interesant, dar destul de ineficient. Pe de o parte, fiindcă e foarte greu de evaluat o decizie fără a se cunoaşte implicaţiile ei pe termen lung. Pe de altă parte, fiindcă nimeni nu se cunoaşte atât de bine încât să ţină socoteala exactă a motivelor care au stat la temelia unei hotărâri. Iar în al treilea rând, pentru că nu există cauzalităţi atât de liniare pe cât ne-ar plăcea uneori.

Cred că la sfârşit de an, în loc de un bilanţ prea amănunţit şi extins peste limitele bunului-simţ, prefer rugăciunea vameşului. Prefer o ambiguitate oarecum naivă decât o precizie excesivă. Un bilanţ din care sunt uitate mai ales faptele bune şi virtuţile şi care conţine nişte concluzii relative, decente şi fără pretenţii. Aspru cu propria persoană şi blând cu toţi ceilalţi.

Iar apoi, aşa cum zice textul liturgic din noaptea de Înviere, fiecare să se bucure pe cât poate şi să treacă în Anul Nou. Cu oleacă de speranță. Că dacă stăm să ne analizăm cu exces de zel, contabiliceşte, cei mai mulţi ne-am putea secţiona aorta pentru pricini dintre cele mai nobile. Aşa că ar putea fi un prilej chiar nimerit de a ne ierta pe noi înşine.

Nu pledez pentru un acces de indulgenţă stupidă şi automăgulitoare, ci mă gândesc la cunoaşterea propriilor limite, la confruntarea cu propriile deficienţe de caracter. O necesară împăcare cu sine în urma unui rechizitoriu onest. Tocmai constat că acesta e un tip de bilanţ pe care-l găsesc just şi util.

E surprinzător că nici cu noi înşine nu mai știm să ne întâlnim fără un marketing prealabil.

PS: Am mai postat același text în 2008, dar eram curios cât schimbă un titlu și o imagine soarta unui text.

Anunțuri

3 gânduri despre “Marketingul sinelui – la sfârșit de an

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s