Postat de: Teofil Stanciu | 25/12/2011

Crăciunul: între sentimental și teologic

Există o aplecare (explicabilă) a oamenilor către Crăciunul mai sentimental. Isus cel mic și neajutorat stârnește afecțiune, duioșie, simpatie. E un copilaș vulnerabil, alungat din toate casele Betleemului, care și-a găsit loc numai în grajd.

Suntem din fire mai înclinați să ținem cu oropsiții, să empatizăm cu cel neajutorat, să ne situăm de partea victimei. Iar copilul Isus are parte de o serie întreagă de împrejurări nefavorabile care ni-l apropie. E un personaj care atinge coardele sensibile ale sufletului nostru.

Plus că un copil e mult mai ușor de iubit decât un om mare care a început să gândească, să vorbească, să acționeze. Iar Isus a făcut chiar mai mult de atât, instaurând prin învățăturile sale o nouă religie. Care, ca orice religie, are niște condiții de aderare, niște norme interne. Fără-ndoială, pruncul Isus e mai dezirabil.

Probabil că, măcar în parte, această preferință pentru Cristosul bebeluș e și o consecință a epocii noastre în care se stimulează sentimentalismul mai ieftin și mai simplist. Filmele, știrile și reclamele mizează adesa pe o reacție emoțională rudimentară și imediată.

Chiar dacă nu e cu totul blamabilă această apetență pentru Crăciunul sentimental, totuși ar fi de dorit ca o biserică „bătrână”, matură, așa cum e cea din zilele noastre (doar are deja două milenii de experiență) să manifeste oarecare interes și pentru un Crăciun teologic.

Cred că un exercițiu foarte util ar fi să trecem în revistă toate ereziile cristologice majore care s-au afirmat de-a lungul timpului. Crezul creștin tocmai asta face, însă în oglindă, enunțând și afirmând tot ceea ce le-a trecut unora prin cap să conteste. Iată pasajul care se referă la persoana lui Cristos:

[Cred] într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om; Care S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; Care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; Care iarăşi va veni cu slavă, să judece vii şi morţii, El a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Iată care sunt, într-o foarte succintă prezentare (apud Ioan Ică), cele mai importante categorii de erezii cristologice:

  1. Ereziile referitoare la divinitatea lui Isus Cristos. Aici, cap de listă ar fi probabil arianismul, care cuprinsese la un moment dat cam jumătate din Biserică. Ar mai fi apoi ebioniții, care-l socoteau pe Isus simplu om, ereziile patripasiene – care spuneau că Dumnezeu e o singură ființă și o singură persoană – etc.
  2. Ereziile referitoare la umanitatea lui Isus Cristos. Dintre acestea, aș pomeni docetismul, apolinarianismului, gnosticismul etc.
  3. Erezii referitoare la unirea ipostatică a celor două naturi în persoana lui Isus Cristos. Nici aici nu fac decât să înșir câteva: nestorianismul, monofizitismul, monotelismul, adpoțianismul.

Da, pentru a înțelege ce-i cu fiecare dintre ele ar trebui fie să căutați pe internet, fie prin niște cărți de teologie. Dar ar merita, căci, sub diverse forme, acestea bântuie încă piața ideilor religioase.

Admit că un Crăciun teologic este mai sofisticat, mai complex, dar așa stau lucrurile. Nu merită simplificate excesiv doar de dragul unui schematism comod. Fiecare cuvânt din crez a fost scump plătit, uneori chiar cu preț de sânge. Fiecare vizează o anumită deviație dogmatică ce trebuia retezată.

Orice Crăciun am alege însă, există un pericol care – în chipuri specifice fiecărei variante – amenință alegerea făcută. Eu l-am numit pericolul dogmatismului sau a demagogiei religioase.

Uzând de un pretext deosebit de puternic – persoana divino-umană a lui Isus Cristos – orice vorbitor poate să tragă spuza Crăciunului pe turta lui. Poate să-și argumenteze tezele mai stringente. Vine adunarea generală, atunci o pregătim cu o predică de Crăciun potrivită, fiindcă atunci vine multă lume. Etc.

De asemenea, sectarismul poate prolifera de Crăciun, căci există un nucleu puternic pe care se poate altoi și pe lângă care se pot strecura cam orice idei. Cristos e rechiziționat și folosit în scopuri propagandistice. Pedala sentimentală sau cea teologică pot fi apăsate după nevoie și se poate cârmi către interesele sectare.

În esență însă, mi se pare că sărbătoarea Crăciunului – am preferat această denumire uzuală, deși mi-e clar că esența sărbătorii are de-a face cu întruparea Fiului lui Dumnezeu din fecioara Maria – este profund ecumenică. În cel mai neîntinat sens al cuvântului. Căci există un singur Isus Cristos, care reprezintă piatra de potignire a celor care nu cred deci totodată testul suprem care trebuie trecut de cei care cred.

Când ajung la proba persoanei lui Isus Cristos, diferențele dintre confesiunile creștine devin nesemnificative, căci oricine nu mărturisește că el era Dumnezeu și om, în chip „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit”, că în ipostasul său au coexistat neconflictual două naturi cu două voințe proprii, care și-au păstrat specificitatea, așadar, oricine nu admite asta nu se poate numi creștin.

Însă odată ce admiți acest imperativ dogmatic, afirmi implicit unitatea de crez cu o seamă întreagă de grupări confesionale care se revendică de la aceeași vână creștină străveche. Deci devii, vrei nu vrei ecumenic.

Nimeni nu poate nici să adauge, nici să scoată nimic esențial din cristologie decât dacă iese din perimetrul creștinismului. De unde se vede că unitatea pe care o aduce Cristos nu e doar una vagă, un fel de dizolvare într-o iubire difuză, ci are un miez dur, care-i constrânge pe cei ce se declară creștini să își recunoască – poate cu neplăcere și lehamite – rădăcinile comune incontestabile.


Responses

  1. căci oricine nu mărturisește că el era Dumnezeu și om, în chip „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit”, că în ipostasul său au coexistat neconflictual două naturi cu două voințe proprii, care și-au păstrat specificitatea, așadar, oricine nu admite asta nu se poate numi creștin.
    Am observat prin preumblarile mele ca exista biserici in care nici nu s-au pus vreodata probleme de felul acesta in cristologie. Cu riscul de a supara pe unii, aceasta se poate vedea mai inspre carismatici: nu-i intereseaza subtilitati din astea atat timp cat crestinismul lor functioneaza. Cineva imi spunea ca pentru a conduce o masina nu sunt nevoit sa cunosc toate tainele unui motor cu combustie interna: la ce mi-ar folosi sa stiu despre tot felul de ipostasuri, naturi, vointe, esente, persoane si alte alea cand Duhul e la lucru deja in mine? Iti vor spune ca Craciunul este simplu etc.
    Ma intreb daca astfel de biserici sunt mai „crestine” decat, sa zicem, cele copte sau, in sens mai larg, necalcedoniene. Este anul 451 momentul in care s-a definit „grila” care valideaza o apartenenta la trunchiul crestin sau „simplul” Romani 10:9 ar trebui cumva aprofundat mai bine in intelesurile lui?

    • Îmi amintesc de testul pentru deosebirea duhurilor instituit de Ioan: orice duh care nu mărturisește că Cristos a venit în trup (deci că a fost om, nu?) și că a venit de la Dumnezeu este un duh anticristic. Deci testul e tot cristologic în ultimă instanță. Aș adăuga și asta la Romani 10:9.

      Dacă bine știu eu, situația bisericii copte e destul de discutabilă. Adică monofizitismul lor e unul mai degrabă terminologic, nu de substanță. În orice caz, poziția bisericilor necalcedoniene de azi nu are prea multe în comun cu erezia cristologică din secolul V.

      În orice caz, afirmația mea vizează confesiuni creștine, biserici, nu creștini individuali, care, într-adevăr, nu toți se îndeletnicesc cu asemenea chestiuni. Și dacă biserica/confesiunea se situează corect, atunci și învățătura cristologică explicită și implicită are mari șanse să fie ortodoxă. Deci enoriașul se poate concentra pe ceea ce spuneai. Altminteri, și martorii lui Iehova sau mormonii (ca să numesc doar două exemple notorii) se pot considera creștini.

  2. „oricine nu mărturisește că el era Dumnezeu și om”
    „oricine nu admite asta nu se poate numi creștin”

    din păcate nu pot admite și nici mărturisi
    pentru asta ar trebui să nu mai fiu om ci zombie, adică să admit ceva pentru care nu am dovezi și să mărturisesc ce nu am văzut
    ucenicii care l-au urmat fizic zi de zi timp de vreo 3 ani și tot nu știu dacă au admis chestia asta în timpul petrecut cu el

    s-or fi pocăit mai târziu ceva filosofi amatori care au găsit teologia creștină cam săracă sau aproape lipsă și au încercat s-o șlefuiască după hobby-urile lor intelectuale. Pot fi mândri pe unde se află acum că posteritatea le-a botezat fanteziile cu fel de fel de -isme și-i pomenește până azi

    nu știu cât efect a avut erezia unuia sau altuia asupra creșterii reale spirituale a ciobanilor și constructorilor de corturi; dacă un cioban apolinar n-a mai vorbit cu baciul care era docetar sau invers nu înseamnă că ambii au plecat direct to hell

    nu prea cred că valoarea martirajului unuia sau altuia a derivat din apartenența la o erezie sau alta; cred că vine din șansa pe care și-au câștigat-o prin faptele și atitudinea lor față de semeni, aceea de a li se spune: Veniți la Mine…

    Sunt totuși de acord cu tine dacă prin a admite și a mărturisi ai înțeles a accepta orbește, în ciuda lipsei dovezilor, în care caz chapeau bas🙂

    • Sam,
      Aici nu ne împăcăm. Nu cred că a fost un hobby ceea ce s-a însumat în crezul creștin. Ba dimpotrivă, cred că erau lucruri absolut necesare, pentru o biserică aflată în proces de maturizare. Nu cred că doar moftul i-a determinat pe niște indivizi inventivi să producă niște concepte.
      Din fiecare contestare a acestor enunțuri decurg erezii care nu sunt numai simple diferențe de opinie, ci adesea au implicații serioase atât pentru om, cât și pentru lume. Toate acele stipulații care au fost însumate în Crez sunt întemeiate pe Scripturi, atâta doar că li se dă o formă coerentă, unitară, esențializată. Dar fiecare dintre cuvintele de acolo au în spate foarte multe trimiteri biblice. Nu sunt invenții și scorneli de om plictisit care, între două scărpinături în buric, mai scoate o formulare imposibilă și memorabilă.

      Nu contest că ucenicii s-ar putea să fi avut niscai dubii. Ba chiar așa arată lucrurile, după câte se pare. Însă, trebuie să recunoști că epistolele furnizează destul de mult material teologic deosebit de dificil de înțeles. Atâta vreme cât admitem un canon biblic, trebuie să-i recunoaștem conținutul, chiar dacă nu suntem de acord cu el sau nu ne place vreun autor inclus.

      Chestia cu martirajul nu știu cum stă. Nu cred că neapărat orice cauză pentru care se moare devine bună doar pentru că a fost apărată cu sânge. În rest, la nuanțe nu mă bag.

      Cât privește mântuirea ereticilor (voluntari sau involuntari) asta e o problemă pe care nu mă încumet s-o abordez. Eu îmi pun mai ales problema „ereticilor” care nu și-au ales teologia sau teritoriul, acei oameni simpli care s-a nimerit să fie în zona de influență a arianismului… Nici eu nu i-aș sortii osândei veșnice, dar nici nu știu cum se judecă chestiunea.

      • Și tu de colo: cum să ne împăcăm dacă nu ne-am certat?🙂

        Stress-ul meu e pe prima și pe ultima parte a comentariului meu.

        Restul sunt impresii, adică chestii extrem de subiective. Vin din imaginația mea. De exemplu mă imaginez arian într-o lume arminiană acum 1700 de ani sau cât o fi fost și nu mă simt deloc în largul meu. Să fiu excomunicat de nestorieni doar pentru un detaliu filosofic? Brrr!

        • În alte vremuri nu scăpai doar cu o „simplă” excomunicare.😉

  3. Nasterea Domnului ca s-o priceapa toata lumea: fara cuvinte, in mai putin de un sfert de ora:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/12/26/nasterea-domnului-pe-scurt-si-la-obiect/

  4. Hrană tare şi/sau hrană moale?

    Mulţi aleg sau. Puţini aleg şi.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: