Postat de: Teofil Stanciu | 22/12/2011

La ce i-au trebuit lui Iliescu victime?

Nu știu dacă mâna bleagă a justiției îl va ajunge vreodată pe Ion Iliescu. Nu mă pot pronunța dacă ar fi cazul să-l caute. Însă memoria istoriei ar trebui să nu-l păstreze ca pe un cavaler pe cal alb, ca pe un izbăvitor care a venit să ne scape de jugul comunist. Căci el, după cum declara încă de pe atunci, numai cu Ceaușescu și clica lui avea ceva de împărțit.

Mai că i-aș da crezare lui Mărieș, care-l consideră criminal, în condițiile în care mult mai bine ar fi dat un discurs antibăsescian cu această ocazie. Și omul chiar putea să aleagă această variantă, nu să se repeadă la „inofensivul” Iliescu – care face chiar figură de simpatic pe lângă Băsescu. Bizara solidaritate a opoziției nu face decât să tulbure și mai tare negurile ce-l încojoară pe bătrânul activist.

S-ar revolta toate sucurile gastrice în mine dacă aș descoperi că, peste câțiva ani – în vreun manual scris de cine știe ce simpatizanți de-ai lui – copilul meu ar trebui să învețe cum că Iliescu face parte din galeria vajnicilor luptători pentru libertate și democrație. Să fie clar: n-are cum fi Iliescu egal cu Iuliu Maniu sau cu Corneliu Coposu. El a fost un profitor al regimului, un comunist reciclat în socialist, un adversar al „valorilor cosmopolite”. Așa să rămână.

Nu-i vorbă că nici alți lideri ai fostelor țări comuniste nu erau tocmai ușă de biserică. Dar măcar ei nu au avut nevoie de victime ca să se legitimeze. Pe când Iliescu…

Se știe că marele măcel de la București a început abia după plecarea lui Ceaușescu. Fapt e că Iliescu a preluat frâiele puterii, dar nu a reușit să îi convingă pe „teroriști” să se oprească. Așa că ei au continuat să masacreze civili nevinovați, soldați condamnați să devină victime.

Să presupunem că, în degringolada de atunci, Iliescu nu a putut să-i țină în frâu pe generalii de armată și de Securitate care voiau să verse sânge nevinovat. Și că, poate, chiar a limitat considerabil proporțiile măcelului.

Totuși, nu a făcut absolut nimic pentru judecarea celor vinovați. Când zic că nu a „făcut”, știm prea bine că nu e vorba de intervenția sa personală, fiindcă nu se putea substitui puterii judecătorești, ferească Sfântul. Însă putea să dea ceea ce se cheamă „semnalul politic” necesar. Putea să asigure independența magistraților. Putea să facă multe. Însă n-a făcut nimic. De fapt, s-a făcut că face.

Apoi, putea să limiteze drastic accesul la certificatele de revoluționar, fiindcă atunci a început comerțul cu atestate de eroi. Asta venea tot în sprijinul revoluționarilor „pe bune”. Deci era, indirect, o condamnare a prefăcuților, o delimitare a teritoriilor. Chestie de moralitate, adică.

N-a făcut nici asta. S-a opus prin toți subalternii săi pe linie de partid unei legi a lustrației. Care nu trebuia să fie neapărat vindicativă, ci să limiteze privilegiile unor călăi. Nu știu să existe vreun condamnat pentru crimele comunismului. Foștii mahări de pușcării trăiesc sau au murit în pace tocmai pentru că, la vremea când se putea face dreptate, Iliescu era călare pe țară și nu avea el gânduri d-astea „justițiare”.

Gustul pentru victime al lui Iliescu e însă dovedit și de incidentele de la Târgu Mureș, din martie 1990, prin care președintele în exercițiu legitima practic necesitatea înființării SRI. Câți dintre dumneavoastră ați înțeles ce s-a petrecut în acea primăvară sângeroasă?

Mineriadele sunt un alt episod întunecat care a pătat domnia lui Iliescu. Nici pentru elucidarea faptelor de atunci n-a făcut nimic. A numit tot felul de procurori și miniștri ai justiției care să nu facă nimic, care să blocheze activitatea, să tergiverseze dosarele.

Bine, încă nu sunt convins că nu i se pot imputa moral faptele minerilor din timpul mineriadelor. Cu siguranță însă i se poate imputa manipularea de presă pe care a încercat-o și, cel puțin în interiorul țării, a reușit-o. Semnalul președintelui țării a fost atunci că se solidarizează cu „minerii”. Nu era cazul să ia apărarea „vandalilor” care protestau în Piața Universității, însă putea foarte bine să nu dea apă la moară agresorilor.

N-a făcut-o nici atunci și nici mai târziu. Ba mai mult, le-a mulțumit minerilor, și-a dat girul pentru acțiunile lor. Pentru a nu exista niciun echivoc cu privire la poziția sa, în 2004 l-a grațiat pe Miron Cozma, care fusese condamnat în mandatul lui Constantinescu.

Nu înțeleg de ce are nevoie Iliescu de toate aceste victime. Nu știu de ce le cară în cârcă de mai bine de 20 de ani. Oricât de bine s-ar acoperi el cu hârțoage, rămâne indiscutabil că poartă o răspundere. În primele două mandate, toată țara (o covârșitoare majoritate, în orice caz) îi sorbea cuvintele de pe buze. Era crezut până la fanatism de către unii. Acum nu mai e cazul.

Totuși, omul se încăpățânează să nu spună ce știe nici despre „revoluție”, nici despre mineriade. Au trecut 22 de ani deja. Copiii născuți în 1989 își termină curând studiile universitare. Generația prizonierilor politici (mă refer la cei care au prins anii ’50-’60, când s-au făcut epurările elitei interbelice) s-a cam stins. Deja a devenit agasant pentru unii să rămână „cu privirea spre trecut”.

Oare pe această inapetență pentru trecut mizează Iliescu, oare simte că urmează o generație de amnezici, complet dezinteresați de comunism și de ororile aferente lui? O fi sesizat că în curând numai niște scormonitori înrăiți vor mai avea chef și timp de prostii d-astea?

De fapt, nu prea contează. Căci persoana individuală Ion Iliescu nu importă. El are valoare de simbol. Cam la fel s-a comportat în acești ani și grosul societății românești. Nici nu și-a asumat, nici nu și-a repudiat trecutul recent. N-a izbutit nici să-l elucideze, nici să-l falsifice cu totul. Ci se bălăcește într-un fel de ignoranță complice. Într-o nebuloasă morală și istorică ce favorizează tot felul de aberații și deviații.

Iliescu nu s-a remarcat prin niciun fel de fapte vitejești, ci doar prin aceea că a prins momentul și a profitat. Eroii sunt morți, supraviețuitorii au fost compromoși de falșii revoluționari, luptătorii din pușcării au fost trecuți pe linie moartă. Am rămas cu Iliescu și noua lui clică. Care se solidarizează cu el fără remușcări, fără ezitări, fără rușine.


Responses

  1. Mi-a placut cum a comentat cineva la faptul ca Iliescu nu a fost printre invitatii la funeraliile lui Vaclav Havel: „Ei au fost colegi de generatie, dar unul a salvat Cehoslovacia de comunisti pe cand celalalt i-a salvat pe comunisti de Romania”.
    In ceea ce ne priveste pe noi, pe amnezici, o fi adevarat ca nu ne intereseaza comunismul in mod activ, insa nu cred ca suntem chiar insensibili la ororile sale cand mai auzim firimituri de povesti de la bunici sau parinti. Daca pe asta mizeaza Iliescu cred ca se inseala cu privire la sustinerea pe care ar avea-o prin partile astea🙂

    • Duțule,
      Mă bucur că nu te prinde amnezia. E semn bun că mai sunt oameni curioși. Poate că m-am ramolit eu puțin, însă mă tem că în urma voastră (voi sunteți totuși generația „revoluției”) vin tot mai mulți amnezici și indiferenți. Iar părinții nu mai au nici preocuparea, nici timpul să le spună povești despre trecut.

      • Nu te-ai ramolit, asa este. Parintii nu mai au timp pentru asa ceva, iar tinerii nu mai au timp sa se intereseze.
        Intr-un fel cred ca e bine ca mergem mai departe; a da uitarii comunismul mi se pare ca ii este o soarta binemeritata.
        Important este ca atunci cand cei din viitor isi vor aminti ocazional, probabil la lectia de istorie cum noi ne amintim acum de Egiptul antic, sa o faca intr-un mod realist, sa nu-si aminteasca de Iliescu ca de un salvator imaculat al romanilor (precum ai zis). Sa vada comunismul exact cum a fost, nimic mai mult sau mai putin.
        In rest, uitarea il asteapta, inevitabil. In prezent e capitalismul, in viitor cine stie ce altceva va fi.

        • Da, concluziile trebuie ținute minte. Și liniile de forță. Amănuntele vor cădea inevitabil în uitare. Însă măcar istoria de le-ar pomeni, pentru a putea contextualiza fenomenul.

  2. Desi sunt mult prea departe (cel putin in spatiu) ca sa ma mai intereseze ceva despre acele vremuri,dar m-am intrebat (in timp ce citeam) daca mai ramane valabil in acest veac vorba din batrani ca „adavarul iese la suprafata ca untdelemnul”.I wish with all my heart!

    Julian

    • Într-un fel sau altul tot se va întâmpla. Mai rămâne de văzut și când anume.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: