Atârnați de batic

E de notorietate mondială elanul iconoclast al urmașilor lui Luther. Folosesc „iconoclast” într-un sens cât se poate de larg, cu referire la atitudinea contestatară manifestată față orice obiect sacru. Dacă unele dintre bisericile protestante au revenit la sentimente mai bune față de obiectele folosite în închinare, destule confesiuni creștine și-au păstrat retincența. Cel puțin în aparență.

Interesant de observat este faptul că, deși icoanele (ca să ne referim la spațiul ortodox) sunt repudiate ca idoli, mulți au dezvoltat o fixație negativă: simt mereu nevoia să înfiereze icoanele, să conteste validitatea lor, să reitereze argumentele biblice care, chipurile, ar invalida practica iconografică. Esențialmente însă nu s-au putut despărți de icoane.

Situația se repetă și în cazul altor obiecte considerate sacre în biserica majoritară. E simplu de observat că și cei care le apără ca pe niște fetișuri religioase, și cei care le contestă vehement rămân blocați totuși la exterioritatea acestor obiecte. Dialogul nu poate progresa și între polemiști se ridică un zid care adumbrește toate celelalte aspecte – dintre care numeroase ar putea fi pozitive și generatoare de unitate.

Lăsând însă la o parte această fixație care vine adesea din ignoranță și este întreținută de către demagogii religioși – mai mult sau mai puțin sinceri – din ambele tabere, ar fi de remarcat că, chiar dacă ei contestă cu vehemență idolatria bisericilor tradiționale, mulți procedează întocmai. Atâta doar că înlocuiesc icoanele și statuile cu altceva.Citește mai mult »

Reclame