Un Crăciun pur(icat)

Imaginea asta circulă pe facebook

Am văzut în ultimii (mai ales vreo 10) ani o tendință destul de pronunțată care vizează reevaluarea critică a Crăciunului din perspectiva unui creștinism pur(ist). Adică, se ia fiecare element și se trece prin sita literalismului biblic și, dacă rămâne ceva, bine, dacă nu, și mai bine. Măcar a fost purificată sărbătoarea de elementele ei păgâne.

Bradul. Nu apare în Scriptură, deci ne debarasăm de el – dacă-i artificial – sau nu-l mai achiziționăm – o cheltuială în minus. Foarte bine, am scăpat de un prim element păgân care popula în chip fraudulos casele pioase ale creștinilor. Plus că asta vine și cu un avantaj colateral: o economie de curent electric, fiindcă, odată suprimat suportul ei vegetal, nici instalația de becuri clipărețe nu-și mai are rostul.

Moș Crăciun. Nu este nicăieri nominalizat în Scriptură, așa că să facă repede cale-ntoarsă pe horn în sus. Cu tot cu costumului lui cel roșu à la coke. Oricum ne cam incomoda, fiindcă trebuia să debităm tot felul de fabulații care să-l îndreptățească în fața copiilor. Cum noi suntem niște conștiincioși soldați ai adevărului, iată că scăpăm dintr-odată de o pricină de păcătuire – că mult mai întreabă copiii ăștia și, ca să-l scoatem basma curată pe Moșu, eram nevoiți să mințim (ptiu!).

Cadourile. Nu se mai justifică în absența unui distribuitor legitim. Se pot deriva niște argumente de tipul: Dumnezeu ne-a făcut Darul suprem, așa că și noi, la rândul nostru, se cuvine să amintim în mod simbolic acest eveniment. Dar dacă venim la sita strictă a biblicității lor, cadourile cad examenul. Oricum, în afară de Cina Domnului și Botez, nimic nu trebuie reluat în chip simbolic și repetitiv. Deci le tăiem și pe astea de pe listă, iar bugetul iese iarăși întărit și din cura depăgânizantă.

Ce mai rămâne? A, toate obiceiurile care înconjoară sărbătoarea. Citește mai mult »