Un colind mai țicnit

Şi ninge fără de răgaz,
Şi ne-ntrebăm cu toţi la masă:
De unde, Doamne, bani de gaz
Să încălzim întreaga casă?

Leru-i ler şi iarăşi ler
Crapă oile de ger.

La poartă bate un om bun,
Căci uite, câinele nu-l muşcă.
Să fie oare Moş Crăciun?
Este vestitul Ştefan Hruşcă,
El în Americi stă ascuns
Şi vine-acum şi ne surprinde,
Fiindcă, în anul ce s-a scurs,
A mai compus vreo opt colinde.

Leru-i ler şi iarăşi ler
Crapă oile de ger.

Şi am ca plan de viitor
Să pun deoparte nişte lei,
Să vină doctorul Harbuz
Să mi-l dreseze pe Grivei
Şi, când aude „Leru-i ler”,
Să-şi ia comanda de atac
Şi până după sărbători
Să nu-l coboare din copac.

Leru-i ler şi iarăşi ler
Crapă oile de ger.

Că, dacă nu am bani de gaz,
Şi nu am bani să beau o duşcă,
Şi nici nu ştiu ce-i ăla „ler”,
De ce să-mi cânte Ştefan Hruşcă?

Leru-i ler şi iarăşi ler
Crapă oile de ger.

Reclame