Care progres?

Preluată via http://thisisthestoryof.wordpress.com/

Multe s-au schimbat de-a lungul timpului. Unele dintre invențiile omenești ne-au ușurat mult viața la toți. Ne deplasăm – că noi nu mai călătorim, ci doar ne mutăm posteriorul dintr-un loc într-altul, în scopuri utile și concrete – mult mai repede, trăim în case mult mai confortabile decât în urmă cu 100 de ani etc.

Totuși așa-numitul progres înregistrat de umanitate pălește în fața câtorva permanențe insurmontabile: foamea, setea, suferința, moartea. Nu numai că nu s-au găsit modalități de a ocoli aceste permanențe umane, dar nici măcar nu s-a îmbunătățit prea mult situația de-a lungul veacurilor.

În prezent, criza alimentelor riscă să se acutizeze. Faptul că unii prognozează dispariția ciocolatei sună mai mult a poantă menită să-i tulbure puțin pe fanii dulciurilor. Dar sunt multe alte elemente indirecte care contribuie la diminuarea producției agricole, fără de care alimentele din magazin, fie ele naturale sau de sinteză, nu vor mai exista.

În orice caz, chiar dacă orizontul nu s-ar arăta atât de cenușiu, rămâne un fapt incontestabil că foametea e un flagel care ucide zilnic oameni mai ales în țările Lumii a Treia. Deci progresul înregistrat în timp n-a reușit să asigure cele necesare pentru a satisface una dintre nevoile elemantare ale ființei umane. Dacă nu a izbutit să furnizeze provizii de hrană suficientă, măcar să fi descoperit ceva ce să înlocuiască la nivel de principiu nevoia de alimente a corpului, să descopere o metodă alternativă de asimilare a substanțelor nutritive necesare.

Nici problema apei n-a fost rezolvată. Sunt temeri că rezervele globale s-ar putea diminua semnificativ. Plus că poluarea – care e evidentă, chiar dacă și fără insistența politică a ecologiștilor – amenință să otrăvească și izvoarele care nu vor seca. Nici în loc de apă nu s-a găsit altă substanță băubilă.

Ca să nu pomenim despre deșerturile care pare-se că sunt în expansiune. Nu s-a găsit nici pentru ele un antidot eficient, în ciuda tehnologiei extrem de avansate a zilelor noastre. Soluțiile pentru irigații folosite de Israel, de pildă, fie nu pot, fie nu se vrea să fie implementate și în zone mai aride ale planetei.

Multă suferință pricinuesc foamea și setea pe continentele sărace. Dar nici bogații Europei, Americii sau Asiei nu sunt scutiți de suferință. Ba în chiar miezul emergenței capitaliste există suferințe copleșitoare. Oameni care și-au riscat toată averea într-o tranzacție la bursă și au pierdut. Lideri de companii care nu pot dormi noaptea. Oameni bogați care fac terapie de ani de zile. Magnați măcinați de maladii incurabile, în ciuda munților de bani de care dispun.

Aceste boli ale contemporaneității bântuie ca o piază rea spectrul viitorului. Dacă tot nu s-a descoperit un leac pentru SIDA, cancere, hepatită C, dacă până și o banală pneumonie e în stare să curme o viață de om cu stare și dare de mână, dacă până și asigurările de viață au o listă întreagă de excepții (unde sunt cuprinse o seamă de boli prea riscante pentru a beneficia de compensare financiară), măcar pentru suferința pe care o cauzează de s-ar fi găsit un remediu.

Progresul n-a reușit să facă nimic în acest sens. Ba, ar zice unii mai neînduplecați, mai degrabă a adăugat la povara suferințelor, a perfecționat mijloacele de distrugere a omului de către om, a rafinat tortùrile, a perfecționat substanțele care ucid lent, dar sigur. Când închid ușa în urma lor și lasă tot fastul, toată agitația, toată faima, toată bogăția afară, singuri în camera lor, în patul prăpădit sau luxos în care-și odihnesc noaptea ciolanele, oamenii rămân cu suferințele lor bine tăinuite.

Toți avem fie o spaimă, fie o boală, fie o aspirație, fie o faptă, fie un dor, fie o neîmplinire care ne macină, ne cotrobăie prin suflet și nu ne dă pace. Nu există oameni cu cazier impecabil. Pe unii suferința îi apasă mai tare, alții sunt mai împăcați cu ea, dar nimeni nu e scutit.

Iar când suferința e mai copleșitoare, de obicei ne amintim și că – e doar o chestiune de timp, altminteri e una dintre puținele certitudini – o să murim. Sau că o să moară cei la care ținem: părinți, copii, prieteni, neamuri. Că, de la un moment încolo, cu cât ești mai longeviv, golurile din jurul tău sporesc, în locul celor cu care te cunoșteai și cu care ți-ai împărtășit viața decenii la rând se perindă figuri din ce în ce mai străine și mai puțin cunoscute.

E ca o călătorie printr-un ținut care, pe măsură ce-l parcurgi, devine tot mai nefamiliar, mai ostil, mai necruțător. E ca un regres într-o lume uitată și pustie, ca o sentință implacabilă.

Culmea e că tocmai aceste lucruri se dovedesc esențiale în viață. În fața lor, oamenii sunt egali, în sensul că toți trebuie să mănânce, să bea, să sufere și să moară. Nimeni nu se poate sustrage. Legendele care circulă despre nemuritori nu sunt decât niște întruchipări ale unor himere.

Or, se pare, tocmai aceste aspecte fundamentale, elementare au rămas cam la fel. Homo erectus avea cam aceleași probleme în fața vieții. Poate că nu le conștientiza în aceeași măsură, dar sigur mânca, sigur bea, sigur simțea durere și e o certitudine că a murit. Tot ce avem în plus e literatura produsă de generații întregi care au încercat să înțeleagă de ce stau lucrurile așa cum stau.

În mod ironic, singurul progres în raport cu aceste chestiuni elementare îl reprezintă religiile. Fiindcă ele au reușit să aducă mai multă limpezime și mai multă liniște omului, conferind vieții de acum și de aici un sens transcendent, superior calitativ celei prezente. Progresul tehnologic și lumina rațiunii n-au reușit decât să ne închidă în coșciugul unei existențe fără sens și fără coerență.

Anunțuri

14 gânduri despre “Care progres?

  1. Eu nu cred ce spuneţi în ultimul paragraf. Sau poate nu am înţeles! Sau poate este părerea dvs subiectivă?

    – religiile se bat cap în capul credincioşilor. Nu mai sunt cruciaţi dar sunt terorişti.
    – hinduşii au reuşit să nu omoare vaci şi râme dar spânzură şi dau foc la creştini.
    – creştinii nu fac copii pentru că fac avorturi.
    etc.

    Iar dacă răul identificat provine din păcat, atunci unde există progresul duhovnicesc?

    • Nici eu nu cred că am înțeles ce vreți să ziceți dvs, așa că suntem chit 🙂

      Ideea mea e că doar religiile reușesc să ridice omul dincolo de existența contingentă. N-am spus prin asta că religiile nu pricinuiesc, la rândul lor, fel de fel de suferințe, ci doar că dau un sens lucrurilor care se petrec. Desigur că se poate nuanța, fiindcă există religii mai primitive și mai elaborate. Dar nu mi-am propus să le ierarhizez aici.
      Da, religia ne spune și că răul provine din „păcat” sau măcar dintr-o „defecțiune” funciară strecurată în ordinea bună a lucrurilor. Progresul duhovnicesc vine doar să confirme ideea că religiile oferă o cale alternativă de dezvoltare pe alte coordonate decât cele descrise. De fapt, grație credinței, omul reușește să se sustragă suferinței și morții.

      • Nu am înţeles fraza:
        În mod ironic, singurul progres în raport cu aceste chestiuni elementare îl reprezintă religiile.

        Adică ce progres au făcut religiile în ultimii 50 de ani?

        • E vorba de progres în ansamblu, nu despre progresul din ultimii ani, ci de-a lungul istoriei omenirii. Că așa ni se prezintă progresul ca având o continuitate neîntreruptă (dacă mi se permite pleonasmul). Ba, zic unii, e întreruptă în Evul Mediu religios și, prin urmare, întunecat.

        • Eu văd un regres.
          La nivel teologic suntem sub Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Teologul sau Sf. Ioan Gură de Aur. Sub Maxim Mărturisitorul. Sub Ion Damaschin. Ca practică sub Evagrie Ponticul sau Antonie cel Mare. Iar credincioşii (procentual) sunt mai puţini.

          – mai puţin post acum şi mai mult consum.
          – mai punţină virtute şi mai multă lipsă de morală.
          – mai puţină credinţă şi mai multă idolatrie.
          – mai puţină milă şi mai mult egoism.
          – în Berlin, cea mai veche biserică (evanghelică cred) este 90% bar iar la subsol se adună o mână de bătrâni seara pe la 18:00. (Anul trecut am văzut aceasta).

          etc

          • Cred că fiecare ne-am fixat pe o chestie și nu ne mai dezlipim de ea 🙂

            Eu ziceam că progresul omului nu l-a putut scăpa nici măcar de sub imperiul necesității unor nevoi elementare. Însă religia a reușit să-i aducă o perspectivă transcendentă. Faceți abstracție acum de intervale temporare exacte, luați chestiunea privită în ansamblu. Dacă e adevărat că a existat un om al peșterilor, care semăna cu o maimuță (așa cum îndeobște le place ateilor militanți să ne spună), atunci singura diferență esențială dintre el și noi, singurul progres, vine din religie, nu din tehnică și lumina rațiunii.

        • 🙂

          Încercam să înţeleg punctul dvs de vedere. Pentru că tot textul până la cuvântul progres îl înţeleg şi îl simt pe pielea mea.

          Acum poate însă să fie de vină perspectiva religioasă de unde privim. Poate că în sens evanghelic să existe un progres. Dar evident acest sens îmi scapă pentru că eu mă uit peste gard. 🙂

          Fără supărare, nu m-am agăţat de cuvinte (litere) dar pur şi simplu nu pricepeam. Acum am impresia că intuiesc ceva.

  2. Am citit undeva un citat de C. S. Lewis, sună cam aşa: „Omul nu are un suflet, e un suflet. Omul are un trup.” Nu întâmplător, Ghilgameş, în prima scriere cunoscută a omenirii, se află în căutarea nemuririi. Prin aceasta, înţeleg dorinţa de anulare a legilor trupeşti în favoarea unei existenţe spirituale. Şi iată că vorbim deja de religie. 🙂

    • Păi, la începuturile sale, omul nu se străduia chiar atât de abitir să-și nege o parte a ființei sale. Probabil că acest confort pe care-l trăim azi are ca preț tocmai sufletul nostru. La cum se pune acum problema, omul este trup și, cel mai probabil, nu are suflet.

      • Nu inteleg fraza: „Păi, la începuturile sale, omul nu se străduia chiar atât de abitir să-și nege o parte a ființei sale.”
        Pai nu e intesata literatura veche (si cred ca e un termen de referinta vrednic de luat in seama) de eroi-zei sau macar semizei? Mie mi se pare ca dintodeauna aceasta dorinta de transcendere a limitelor umane a pricinuit omului framantari de tot soiul.

        • Întocmai! În vechime oamenii se străduiau să înțeleagă ce-i dincolo de ei, acum se străduiesc (mă refer la tendința generală a Europei mai ales) să dovedească cum că nu e nimic dincolo de ei. Și că nici măcar în ei nu există nicio urmă de transcendent. Însă, cu toate că fac asta, au pretenția că acest materialism raționalist ar fi un progres. Ca să vezi…

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s