Cu adicția la diagnoză

pushofhope.com

Probabil că e tot opera unui „grup de cercetători”, însă mi se pare interesant că niște indivizi (neafiliați religios) care au studiat fenomenul pornografiei au ajuns la concluzia că dependența de pornografia virtuală este o boală. Pentru detalii despre mecanismele psihologice și simptomele acestei boli, citiți aici.

Desigur că nu avem voie să devenim judgemental, dar de comentat, tot se poate comenta puțin chestiunea. Faza asta cu boala are două tăișuri. Mai întâi, dacă se recunoaște – chestiunea e încă netranșată – că avem de-a face cu un tip de patologie înseamnă că va fi necesar și un tratament. Se pare că acesta chiar există și poate fi instituit la cererea pacientului. Deci există șansa reală a reducerii numărului de dependenți și, pe cale de consecință, diminuarea interesului pentru industria de profil.

Dar procesul ca atare nu poate fi declanșat fără ca subiectul morbid (ca să zicem așa) să recunoască mai întâi că e suferind. Riscul lui aici e să se supună oprobriului social. Adicătelea, omul trebuie să-și ia inima în dinți și să transforme o plăcere solitară într-un diagnostic asumat. Probabil că puțini ar fi cei dispuși să se lase convinși că sunt bolnavi, în condițiile în care multe din comportamentele conexe sunt considerate, de o bună bucată de vreme, ca fiind firești (mă refer aici la masturbare, fantazare erotomană etc.). Dovadă stau comentariile la textul indicat mai sus.Citește mai mult »