Postat de: Teofil Stanciu | 16/11/2011

Papesa Ioana – încă un caz de feminism precoce

cinemagia.ro

Când îţi dai seama că sub mitra papală se ascunde o femeie? Simplu, când papa… intră în travaliu, evident! Cel puţin acesta este unul dintre punctele în care există deplin acord în ce priveşte biografia presupusei papese Ioana.

N-am citit cartea. Nici n-am de gând. În schimb am văzut filmul şi m-am cam lămurit. Avem de-a face cu o feministă avant la lettre, despre care nu se știe sigur dacă a existat de-adevăratelea, însă ea constituie un exemplu demn de admirat și de urmat pentru toate femeile moderne. Chiar dacă e doar o nălucă ficţională? Da! Poate mai ales atunci…

Femeia are tot cazierul necesar ca să justifice o feministă feroce: un tată abuziv, o hoardă de masculi dominanți stându-i împotrivă, o inteligență peste medie, un jemanfișism pe gustul contemporaneității (dar cu totul deplasat și neverosimil – cred eu – pentru o epocă în care asemenea gesturi e greu de crezut că vor fi existat, de vreme ce nu exista mentalitatea de rebel fără cauză…) și o religiozitate umanist-rațional-populistă.

Neapărat trebuie menționat și ibovnicul care-i provoacă (indirect, dar voluntar, nu ne îndoim) demascarea: un fel de senior care, încă de pe vremea când era însurat – iar Ioana doar o tinerică ageră la minte și dornică de învățătură – se îndrăgostește iremediabil de dânsa. Că astfel de lucruri se întâmplă pe lume e drept, dar unei papese era absolut musai să i se întâmple. Altminteri lipsea passion-ul poveștii.

Așadar, într-o reinterpretare a poveștii, lucrurile arată după cum urmează: o tipă cu minte strașnică se înfiltrează într-un domeniu dominat de bărbați, ajunge în cea mai înaltă funcție eclesiastică posibilă (schisma încă nu avusese loc, deci nu era chiar cea mai tare din parcare, ci una dintre mai-marii Bisericii), dar tocmai când e sus de tot, pârdalnica de patimă o trădează și papesa scapă un neavenit plod în odăjdiile papale. Nașpa destin! Vorbesc cu atâta ușurătate tocmai pentru că nu prea cred povestea asta.

În fine, chiar dacă ar fi fost așa, papesa nu face decât să confirme, prin purtarea ei, suspiciunea maximă și retincența extremă a bărbaților față de ascensiunea unei femei în asemenea oficii. Mă refer acum la atitudinile bărbaților care, potrivit scenariului, o înconjurau la vremea respectivă.

Dar lucrurile se pot imediat lămuri. De fapt, ea era o femeie puternică, însă numai în cheie feministă contemporană, unde faptul că papa naște nu reprezintă o problemă de moralitate, ci e o chestie de biografie amoroasă ilicită, dar absolut lăudabilă. N-avem voie să fim judgemental cu amorurile pontifei. (Dar dacă papa e bărbat, teoria nu se mai aplică, ci îi este puricat fiecare moment biografic în speranța că ar putea fi discreditat. Amin!). Acest derapaj moral este însă asezonat cu suficientă compasiune – manifestată de Ioana către cei din jur – încât fata să iasă pe plus, chiar judecată după standarde creștinești.

Ei bine, sunt de acord că mărinimia ei trebuie să primeze în ochii eventualilor judecători, însă, când vine vorba de unul dintre capii Bisericii, atunci parcă tot ar fi mai nimerit ca generozitatea să se asocieze în chip fericit și cu un dram de abstinență sexuală. Ori, în caz contrar, să se renunțe la pretenții de legitimitate a leadership-ului respectiv. Căci fișa postului pentru un papă include și prescripții morale. Desigur că astea trebuie aplicate în egală măsură și în evaluarea bărbaților, fapt ce discreditează o seamă întregă de papi catolici, dar asta-i altă problemă, care nu poate constitui un argument în favoarea unei papese care face copii din flori.

La cum este orchestrat scenariul, papesa Ioana putea (și poate) fi ori iubită cu patimă, ori disprețuită și urâtă la fel de pătimaș. A treia cale nu există. Adevărul e însă că musai să ieșim din această dualitate, fiindcă e o capcană ideologică.

În ce mă privește, mi-a plăcut istețimea (atât vreme cât nu era pusă să argumenteze idealuri feministe penibil de transparente) și generozitatea personajului, însă mi-a displăcut faptul că, deși socotea că e legitimă alegerea ei ca papesă, nu respectă prescripțiile aferente, care, la acest nivel, nu sunt facultative și intră obligatoriu în logica funcției. Prin acest fapt se discreditează semnificativ, căci compromite tocmai oficiul căruia, chipurile, încerca să-i redea demnitatea și statutul inițial.

E limpede în film sugestia că Biserica disprețuia femeia și nu admitea în dreptul ei decât niște îndeletniciri casnice și umilitoare chiar. Nu contest că ar fi existat un asemenea curent și poate că încă persistă pe alocuri și poate că e foarte influent, însă el nu trebuie confundat cu atitudinea generală a creștinismului și cu învățătura Bisericii.

Chiar dacă, într-adevăr, Pavel precizează că femeia trebuie să tacă în biserică, același apostol permite femeilor (în aceeași epistolă) să profețească. Tot el vorbește despre diaconițe, deci femei învestite cu autoritate și drept de decizie în Biserica Primară. De asemenea, sinaxarele conțin numeroase biografii de femei. Biserica Catolică însăși are o galerie înseamnată de femei care s-au distins prin diverse realizări.

Încă de la începuturile sale, monasticismul n-a fost o chestie exclusiv masculină. Amma Sincletica, Amma Sara și Amma Teodora și-au făcut loc în Pateric. Melania cea Tânără și Melania cea Bătrână au fost personaje deosebit de influente în vremea lor (sec. IV). Sf. Macrina l-a evanghelizat pe Vasile cel Mare. Și exemplele pot continua.

Nu vreau să intru în spinoasa problemă a statutului femeii în Biserică. Dar mi-e destul de limpede că învățătura creștină reală, nedeformată nu oropsește femeia atât oe cât și-ar fi dorit feministele militante. Nu contest existența unor curente mai misogine, însă ele trebuie identificate ca atare și taxate pentru ceea ce sunt. Faptul că un lider – fie el și foarte influent – își justifică misoginismul cu versete din epistolele pauline nu împiedică pe nimeni să meargă să se documenteze pe cont propriu, în mod exhaustiv, ca să înțeleagă cum stă treaba cu adevărat.

Oricum, ca să cred povestea asta cu papesa, aș vrea să văd niște referințe istorice credibile, nu legende medievale. Mă gândesc că ar trebui să existe așa ceva, de vreme ce atât protestanții cât și ortodocșii ar fi avut toate motivele să adune orice frântură de informație care să compromită papalitatea și să-i submineze autoritatea. Deocamdată avem doar un roman care, potrivit recenziei de pe bookblog, nu (mi-)e foarte clar dacă are un „schelet solid de istorie autentică” sau se bazează pe o sumedenie de „informaţii confuze şi lipsa unor dovezi exacte” care „ridică semne de întrebare în legatură cu veridicitatea” singurului pontificat feminin din istorie.

Dacă o fi adevărat că a existat, atunci, în opinia mea, papesa Ioana nu face decât să se înscrie în șirul pontifilor care au compromis ideea de papalitate și au generat nevoia de reformă în catolicism, nevoie ce a culminat cu demersul lui Luther. Nu văd de ce – păstrând, desigur, proporțiile – istoria ar schimba grila de evaluare pentru o papesă adulteră, atâta vreme cât îl sancționează aspru pe un Cezare Borgia.

Da, se poate discuta, pornind de la povestea asta, și despre legitimitatea hirotonirii femeii, și despre neajunsurile celibatului, însă nu se poate reabilita retroactiv un personaj care, la vremea lui, încălca voluntar și cu bună știință regulile jocului în mod flagrant. Asta cu atât mai mult cu cât nici atunci, nici acum, Biserica și Biblia nu și-a schimbat părerile despre adulter. Un parcurs mai legitim și care ar fi păstrat protagonista în zona decenței s-ar fi putut construi pornind de la o căsătorie în secret. Măcar așa exista bănuiala că papesa respectă normele instituite de Dumnezeu pe care pretindea că-l slujește. Altminteri, nu putem evita suspiciunea de impostură.


Responses

  1. vorba aia, la o femeie atit de tare ce a patruns pina in prasele in lumea barbatilor fiind nambăr oan acroszăneişăn (aia creştină) ar fi putut sa treaca peste dureri si sa ii fenteze pe toti ca sa dea un exemplu de feminism adevarat, si in ciuda copilului sa moara natural in exercitiu, mai ales avind in vedere ca spre batrinete femeile seamana tot mai mult cu barbatii. atunci sa fi vazut carti si filme, inca din evul mediu.

    • Atunci aș fi crezut și io🙂

      Dar, serios vorbind, știți să existe dovezi convingătoare și credibile în ce privește existența unui astfel de personaj?

  2. Am văzut şi eu filmul şi nu mi-am putut explica prin ce minune a putut trece printre atâţia bărbaţi fără ca aceştia să fie convinşi (nu doar să suspecteze ceva dubios, dar vag) de genul ei feminin. Acum să vedem şi punctul de vedere masculin asupra recunoaşterii (sau „simţirii”, aşa ca în Nemuritorul – ce să fac, exemplu tot din film) genului feminin atunci când îl întâlneşte.

    • Nu știu dacă nu e doar o legendă, dar se pare că ar fi existat o procedură de atestare a… masculinității candidaților la pontificat. Chestia se făcea cu martori credibili etc.
      Presupunând că e adevărat, atunci avem două posibilități. 1. Procedura să fi fost instituită după sec. IX, ceea ce ar constitui un (slab) argument indirect că însuși acest „incident” i-a determinat pe clerici să impună o verificare a… eligibilității candidaților. Ca să nu se mai ajungă în situația ca papa să nască. 2. Procedura a fost instituită înainte de sec. IX, iar atunci avem un (destul de puternic) argument împotriva existenței unei papese. Numai dacă și-ar fi mituit martorii ar fi putut accede în scaunul pontifical.

  3. la instalarea unui nou papa se aseaza pe un scaun cu gaura la mijloc si unul il cauta de fudulii,cand ceilalti intreaba ARE? cel ce cauta raspunde ARE . acest ritual are loc de la papesa Ioana pana in zilele noastre


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: