„Femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă”

Se pare că se înmulțesc argumentele care susțin ipoteza că această criză este, în primul rând, una morală, abia pe urmă financiară. Îmi lipsesc noțiunile necesare să înțeleg toate detaliile articolului despre Blythe Masters, însă am priceput că ceea ce se spune că ar fi făcut ea are consecințe dintre cele mai nefaste asupra economiei mondiale. Și am mai înțeles că ai nevoie, pe lângă inteligența sclipitoare, de o conștiință destul de flexibilă ca să realizezi așa ceva.

Dacă vă gândiţi cumva că am depăşit perioada de criză, atunci să ştiţi că au rămas în continuare „4,3 milioane de gospodării care fie au o întârziere la plata ratelor mai mare de nouăzeci de zile, fie sunt în curs de executare silită” – şi asta conform LPS Applied Analytics, în raportul din noiembrie 2010, intitulat „Mortgage Performance Data”. Să înmulţim cele 4,3 milioane de gospodării cu aproximativ 200.000 de dolari (estimativ) şi vom obţine un minimum de 860.000.000.000 de dolari (adică 860 de miliarde).

Din anul 2007, transferul de risc în caz de neplată creat de Blythe Masters a funcţionat foarte bine: riscul a fost transferat de la băncile mici la cele mari, apoi de la cele mari la băncile centrale, după care, de la cele centrale, la băncile-mamut, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, fiindcă nu mai era de ajuns să se fure doar de la clienţii băncilor şi de la contribuabili.

Aşa cum observa atât de bine dr. Nouriel Roubini la sfârşitul anului 2010, „Nu va veni nimeni de pe Marte să-i salveze pe ultimii de pe listă” – pe”marii suverani„, anume FMI şi Banca Centrală Europeană.

Aşadar, falimentul universal este inevitabil, dar, între timp, sistemul vrea cu orice preţ să ne facă să credem că totul funcţionează normal, pentru ca nimeni să nu-şi scoată banii de la bancă.

Articolul integral poate fi citit aici.

Anunțuri

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s