Cărți proaspete (5)

Multe cărți bune apar și în limba română. Dar mi-e clar că nu pot ține pasul cu tot ce m-ar interesa. Totuși, din când în când mai semnalez măcar o parte dintre titlurile pe care le știu ca fiind de referință sau la care jinduiesc și eu, ca tot românul.

Încep cu o carte pe care o semnalez cu bucurie: Diarmaid MacCulloch – Istoria creștinismului. Cartea are un titlu polemic, aș zice: Primii 3000 de ani. Asta în condițiile în care unele biserici se laudă cu o tradiție – maximă – de 2000 de ani. După ce am aruncat o privire și pe cuprins, volumul m-a convins că merită atenție. E prima dată când văd o împărțeală echilibrată, care ține cont și de Biserica Ortodoxă din Orient, care abordează și problema relației cu islamul și ajunge până la zilele noastre. Indiferent de perspectiva adoptată de autor, atâta vreme cât nu e vorba de o măsluire a datelor, cred că ar fi o lectură utilă.

Cartea de mai sus face pereche bună cu următoarea: Thomas Asbridge – Cruciadele.  În condițiile în care civilizația occidentală e de câteva decenii într-un conflict deschis și sângeros cu civilizația islamică, acest volum de peste 500 de pagini scrise mărunt cred că e de interes general. Plus că există o întreagă mitologie modernă acumulată în jurul acestor sângeroase campanii medievale.

Rămân în aceeași arie de interes și remarc Istoria creștinismului antic, de Zenovie Pâclișanu, preot și istoric greco-catolic, care a sfârșit în închisorile comuniste. Un coleg de generație, teologul ortodox Petre Vintilescu, preocupat și el de această perioadă a erei creștine.

N-am pomenit-o până acum, așa că, oricât de târziu, tot mai bine decât deloc. Ieronim –Despre bărbaţi iluştri şi alte scrieri. Este, alături de Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea, una dintre cele mai vechi scrieri creștine cu caracter istoric. Lui Ieronim i se datorează Vulgata, traducerea latină a Bibliei.

Venind ceva mai aproape de momentul vorbirii, consider binevenită (re)traducerea scrierilor Sf. Francisc şi a Sf. Clara din Assisi. Traducătorul Ștefan Acatrinei vine și cu o bibliografie primară și secundară folositoare cui vrea să aprofundeze subiectul. Ştiu că mai există o ediţie din 1997, doar a scrierilor Sf. Francisc, publicată la Deisis.

Alfons Maria de Liguori a fost o personalitate însemnată a secolului XVIII, fiindcă a reușit să tranșeze teoretic (iar mai apoi poziția lui a fost adoptată și practic) o dispută ce frământa de 5 secole Biserica Catolică – cea dintre rigoriști și laxiști sau atriți și contriți. Adolf von Harnack îl numește „al doilea Augustin”. Scrierea sa Teologia morală, conține 70.000 de trimiteri la vreo 800 de autori. Cartea pe care v-o semnalez însă se cheamă Pregătire pentru moarte. Tot de acelaşi autor, a mai apărut în româneşte o cărţuluie foarte frumoasă, Şcoala iubirii lui Isus Cristos, care, sub coperta cam patetic-dulceagă (pe stil catolic), ascunde nişte meditaţii foarte profunde şi folositoare.Citește mai mult »

Reclame