Jean Delumeau s-a născut la 18 iunie 1923, la Nantes. Este unul dintre cei mai importanţi istorici în viaţă, figură de marcă a „Noii Istorii” franceze, specialist în istoria mentalităţilor, istoria Evului Mediu şi a Renaşterii, istoria religioasă, antropologia culturală. Jean Delumeau este profesor onorific la Collège de France, membru al Académie des Inscriptions et Belles Lettres din cadrul Institut de France (din 1988). A absolvit Ecole Normale Supérieure în 1943, a fost membru al Şcolii Franceze de la Roma (1948-1950) şi şi-a obţinut doctoratul în 1955. A fost profesor universitar la Universitatea din Rennes (1950-1954) şi la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, iar între 1975 şi 1994 a fost titularul catedrei de „Istoria mentalităţilor religioase în Occidentul modern” de la Collège de France. A fost conducător de teze la Ecole Pratique des Hautes Etudes (1963-1978), director al Centrului Armorican de studii istorice (1964-1970) şi al Centrului de istorie modernă al Universităţii Paris I Panthéon-Sorbonne (1970-1975) şi director asociat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Este comandor al Legiunii de Onoare.
Pe lângă activitatea academică, Jean Delumeau este şi un istoric creştin angajat în viaţa Bisericii Romano-Catolice şi sprijinitor fervent al ecumenismului, al dialogului între culturi şi religii.
Evenimentul este organizat de Universitatea din Bucureşti, împreună cu Fundaţia Culturală „Erbiceanu” (www.fundatia-erbiceanu.ro), Colegiul „Noua Europă” şi Centrul de Istoria Imaginarului din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din București.
Informație preluată via oglinda.net. Știrea integrală o puteți citi aici.
Cărțile lui Jean Delumeau traduse în românește (inclusiv volume colective sau scrise în colaborare):