9. E deconcertantă obstinația cu care cei care au renunțat la Școala Duminicală (și sunt intervievați de Leclerc) invocă drept argument în favoare deciziei lor prescripțiile biblice. Nu contest validitatea acestei idei ca atare. Problematic aici e faptul că recursul la modelul biblic se face selectiv, în funcție de nu se știe ce criterii. Adică, s-a observat că tinerii părăsesc biserica, atunci hai să vedem ce spune Biblia. Pe care, și înainte ca problema să capete asemenea amploare sau să luăm vreo măsură, și acum când am luat măsuri pretindem că o citim și înțelegem.
Dar, pe lângă problema tinerilor, mai există și problema banilor, și a săracilor, și a modelelor de conducere antreprenoriale etc. Astea mai pot aștepta revenirea la modelul biblic. Pesemne că nu ne putem permite să le facem pe toate… biblic. Dacă-i așa, de unde știm că acum au liderii respectivi viziunea corectă? De ce văd atât de selectiv și de sporadic ceea ce e de făcut? Eu cred că ar fi (fost) mult mai prudent ca acești lideri îngrijorați să explice de ce în anumite perioade acest model – nebiblic – a fost funcțional, iar acum nu mai e. Nu de alta, dar cred că s-ar putea aduna suficiente mărturii ale unor oameni pentru care Școala Duminicală a avut o influență benefică hotărâtoare, menținându-i în bisericile lor – și mă gândesc la generații întregi care ne-au precedat.
10. E destul de greu de acceptat o soluție ce vine din interiorul unei comunități care a avut vreme de două veacuri orbul găinii. Oare de ce nu va fi reacționat mai devreme? Iar dacă îi ia două secole să observe că a adoptat o practică nebiblică, putem risca să credităm rezolvarea propusă acum cu virtuțile unei soluții viabile și biblice?
Dacă doar procentele au reușit să-i covingă pe lideri să ia atitudine – ba există o intervenție a unui pastor de tineret care zicea cam așa: am băgat foarte mulți bani în aceste întruniri, dar fără rezultat (deci asta să fie măsura lucrurilor??) –, deci dacă abordarea este una de tip managerial, ce șanse sunt ca aceste concluzii să fie valide? De unde am putea obține certitudinea că soluțiile sunt corecte, dacă însuși diagnosticul este relativ superficial și, în orice caz, unilateral? Lipsește cu desăvârșire ceea ce, în medicină, se cheamă diagnostic diferențiat.
11. Studiile biblice desfășurate de ani de zile la Cluj, sub oblăduirea lui Beniamin Fărăgău, și care se adresează cu predilecție tinerilor, se pare că, dimpotrivă, au fost de mare folos multora dintre cei care le-au frecventat. Nu există statistici, însă, după opiniile adunate de-a lungul timpului (vedeți și comentariile la această postare), am rămas cu impresia că a făcut cu mult mai mult bine decât rău. E drept că aceste studii se adresează cu precădere studenților, dar tot sunt activități separate de întâlnirile bisericii.
De unde deduc că, înainte de a contesta în absolut aceste practici, ar trebui analizat și ce tip de conținut au acele întâlniri. Așadar, separările ca atare s-ar putea să nu fie o eroare în sine, ci ceea ce se întâmplă acolo să fie problematic. Nu văd ce rău poate face o întâlnire în care tinerii să poată pune cuiva întrebările la care părinții nu le pot răspunde sau – după cum știm bine că e cazul la noi – se rușinează să le discute.
Cu drezina 