Divided – impresii despre un documentar controversat

Am găsit în sfârșit răgazul să văd filmul Divided, care se pare că a făcut oarece vâlvă și pe meleagurile noastre. Pentru reacțiile suscitate pe bloguri evanghelice, vă puteți documenta pe mariuscruceru.ro (eu am reținut de la dumnealui două dintre postări, pe care le găsiți aici și aici, – elocvente sunt mai ales comentariile). Mai multe bloguri au preluat documentarul, dar nicăieri n-am mai văzut să se fi comentat cât de cât semnificativ. Există chiar și bloguri ortodoxe care au fost receptive la problema pe care o ridică realizatorul (dar link-ul nu mai funcționează).

Dacă n-ați văzut documentarul, îl puteți urmări aici (e cu subtitrare în lb. română). Iar dacă nu aveți timp, vă fac un scurt rezumat: Philip Leclerc pornește să investigheze cauzele care îi determină pe jumătate (sau, după unele statistici, chiar mai bine de trei sferturi) dintre adolescenții evanghelici să-și părăsească definitiv bisericile. Vina principală ar purta-o, potrivit concluziilor, Școala Duminicală – adică educația religioasă segregată pe categorii de vârstă.

Îmi expun mai jos impresiile de pe urma vizionării.

1. Problema „youth ministries” nu se regăsește nici pe departe în aceeași formă și în bisericile evanghelice din România. Cu toate acestea, nu pot fi ignorate anumite similitudini. Mai ales bisericile din oraș au o tradiție destul de bogată în privința grupelor de copii și a programelor pentru tineret. Prin urmare, fimul poate constitui un punct de plecare pentru o dezbatere, în contextul în care și bisericile evanghelice românești încep să înregistreze o înstrăinare a tinerilor de comunitățile religioase natale.

2. E prima oară când aud contestații fundamentate și exprimate deschis la adresa acestui model de lucru (pe grupe de vârstă). Se dau procente (cu adevărat îngrijorătoare) privind tinerii care pleacă definitiv din biserică. După unele statistici, în această situație se află 80% dintre adolescenții creștini – mă gândesc că se referă la evanghelici, fiindcă n-am văzut niciun preot intervievat.

3. Filmul ajunge la concluzia că rata mare a abandonului eclesial în rândul tinerilor are la origine separarea activității tinerilor de cea a bisericii. Peste această separare neavenită se suprapune și nepăsarea părinților (tații sunt cei dintâi vizați) care lasă în seama pastorilor de tineret educația religioasă a copiilor. După părerea mea, autorii documentarului operează cu un determinism simplist care, pe de o parte neagă libertatea individuală (sau nu îi lasă un loc de manifestare) în virtutea căreia orice om poate alege să nu mai meargă la biserică; iar pe de altă parte, nu ține cont de elementul transcendent, și anume de puterea lui Dumnezeu de a (re)chema pe oricine la sine.

4. Investigația istorică se oprește la părintele Școlii Duminicale, Robert Saikes, fără să elucideze motivele care au determinat biserica de acum 200 de ani să adopte acest model și să-l extindă dincolo de intențiile inițiale ale „inventatorului”. Cred că era un punct crucial care, dacă n-ar fi fost ignorat, ar fi putut furniza niște răspunsuri mult mai temeinice și mai complexe, facilitând o înțelegere mai profundă a fenomenului studiat. E mult prea reducționist să acceptăm, așa cum sugerează filmul, că indiferența taților a fost factorul determinant în aclimatizarea acestui model la practica bisericii.Citește mai mult »