Nepoții lui Dumnezeu

Există o vorbă care spune, pe bună dreptate, că Dumnezeu nu are nepoți – ci doar fii. Oamenii însă au nepoți, iar nepoții pot să semene destul de mult cu bunicii lor. Așa că Dumnezeul bunicilor devine și Dumnezeul nepoților.

Este și cazul uneia dintre nepoatele lui Ferenc Visky, pe care am avut bucuria s-o întâlnesc. Dar nu despre ea am de gând să vorbesc, că nu cred că i-ar plăcea, ci despre cum continuă ceea ce a început pastorul reformat. Am aflat astfel că ideea mișcării bethaniștilor – în care activa cunoscutul pastor reformat – este dusă mai departe, în același spirit, de către nepoți. În acest scop există Fundația Pro Christo et Ecclesia, care se ocupă de ajutorarea copiilor, bătrânilor și săracilor.

Pe lângă toate astea, fundația organizează studii biblice pentru membrii comunităților reformate. Ideea acestor studii este să furnizeze „hrană spirituală” participanților, care sunt îndemnați să rămână fiecare în biserica din care face parte.

Așadar, fundația nu vrea să își arondeze vreo biserică a celor mai cucernici reformați, ci consideră că, dacă nevoia spirituală a oamenilor nu este împlinită în biserica locală, devenită mult prea formalistă sau înțepenită, trebuie să li se ofere doritorilor posibilitatea să se adune laolaltă ca să studieze Biblia și să-și împărtășească fervoarea religioasă.

Mai mult, aceste grupuri de studiu biblic, să le zicem, nu sunt concepute exclusiv pentru reformați. Singurul impediment ar fi limba, căci participă, cu preponderență, maghiari sau vorbitori de maghiară. Altminteri ele sunt deschise oricărui individ interesat. Repet, pentru că mi se pare de mare însemnătate: participanții sunt îndemnați să rămână exact în biserica în care se află, să nu umble să caute alta mai de soi, unde se predică „mai cu har”.

În spiritul prietenilor Visky și Wurmbrand, aceste întâlniri vizează aprofundarea lucrurilor care îi unesc pe participanți. Rememorând unele dintre ideile bunicului, nepoata își amintea că nu era deloc interesat de subiectele care produc dezbinare între oameni (și între creștini), ci doar de cele care îi apropie.

Și că, în ciuda faptului că era foarte conștient de abisurile și întunecimile ființei umane (sau poate că tocmai de aceea), arăta foarte multă îngăduință tuturor „păcătoșilor”. În plus, în evocarea nepoatei, Visky era un om cu mare libertate interioară, plin de umor sănătos. Deci nimic despre norme, despre legi lăsate urmașilor, despre austeritatea încrâncenată… Doar o prezență liniștită, iubitoare, binecuvântată.

Și mai ține minte nepoata că bunicul spunea că Dumnezeu nu are nepoți. Astfel că fiecare dintre reformații botezați în copilărie ajung la momentul când se leapădă de sau se închină la Dumnezeul părinților lor.

Dacă mi se permite o licență, prin Visky, și Dumnezeu are nepoți. Pe cei ai pastorului care i-a fost credincios în pușcărie, apoi în mica lui parohie de la Paleu, până la pensionarea forțată, și, fără-ndoială, până la capătul existenței sale pământești. Îndulcesc puțin „licența” anterioară și spun: dacă Dumnezeu nu are nepoți, ei bine, uite că-i înfiază pe-ai oamenilor.

Publicitate