În urmă cu doi ani, după un meci de fotbal pierdut de România în fața Serbiei, scriam textul de mai jos. Îl readuc în anteția (unora dintre) dumneavoastră, nu pentru că mi-ar fi fost lene să îl rescriu sau să-l actualizez, ci pentru că nu-mi place să fac lucruri inutile. În esență, atunci spuneam că echipa noastră pierde din cauză că terenul – chestia aia fizică pe care se sprijină fotbaliștii cu picioarele – nu ține cu noi. Ba chiar mai rău, ne stă împotrivă.
Din câte am înțeles eu, și la ultimele vreo 3 meciur ale echipei naționale, totul a mers strună. Deci numai mama Geea mai poate fi învinuită. Principala problemă e că antrenorul nu mai reușește să intre în relația intimă cu teluricul, așa ca odinioară. Cum principala noastră armă în lupta cu adversarii e „iubirea de moșie”, tot ce merge prost în confruntările cu străinii aici trebuie să-și aibă obârșia: în deteriorarea comuniunii om-natură.
Ia vedeți și domniile-voastre câtă dreptate aveam:Citește mai mult »
Cu drezina 