Vali Sterian – Rugă

Iată cum gândeau, în pușcărie fiind, cei din categoria lui Ion Diaconescu. Versurile cântecului au fost scrise de către Corneliu Coposu – un alt „trădător de neam și țară”.

Rugă

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă,
Seamănă întinderi de credinţă
Și sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte, Doamne, dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Și aşterne, peste munţi de zgură,
Liniştea, iertarea şi seninul.

Anunțuri

8 gânduri despre “Vali Sterian – Rugă

  1. Corneliu Coposu trădător de neam şi ţară?
    Cine gândeşte aşa nu ştie ce gândeşte. Printre puţinii patrioţi veritabili pe care i-a avut România postdecembristă se numără Corneliu Coposu.

    • Cu asemenea calificative îl „alintau” feseniștii lui Iliescu în anii ’90. Deci era doar un citat din memorie. 😉 Acum, bătrâna vulpe ne-ar vorbi cu mult patos şi cu mare generozitate despre viaţa pilduitoare a liderului ţărănist. Fiindcă nu-i mai afectează interesele ca atunci.

        • Nici eu n-aveam drept de vot, dar aveam o antipatie față de Iliescu. Pentru că îl auzisem angajându-se că nu va participa la alegeri, iar peste câteva luni râcnea fără rușine că n-a zis niciodată așa ceva.

      • Sunt mai multe lucruri de care îmi amintesc vag, dar duminca respectiva mi-e foarte clară în minte. Taică-meu a votat cu Radu Câmpeanu, iar maică-mea cu Ion Rațiu. Și speram ca nu Iliescu să iasă… speram însă degeaba.
        Îmi amintesc buletinele de știri din oră în oră, iar între ele filme.

        • A fost duminica orbului. Adică la biserică s-a citit fragmentul vindecării orbului din naştere.

          Secularizaţi însă noi am etichetat ca fiind doar o duminică a chiorilor şi suntem scuzaţi pentru negândire.

          Eu era să fiu călcat în picioare tatăl meu că îi spuneam să voteze cu Raţiu (Dumnezeu să-l ierte).

        • Ai idee motivul pentru care l-a votat pe Câmpeanu?
          Și eu l-am votat pentru un motiv pueril aș zice și sunt curios ce i-a determinat pe alții să-l voteze.
          O mică istorioară cu iz anecdotic: când unul din muncitorii din atelierul unde lucram au auzit că-l votez pe Câmpeanu a rămas gură-cască inițial, credea că glumesc. Când și-a revenit le-a zis celorlalți. Curios, am auzit că sunt mulți ingineri de la noi care votează cu el, trebuie să fie ceva de capul lui.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s