În urmă cu vreo cinci ani, făceam drumul de acasă până la serviciu cu bicicleta. Foarte eco și foarte sănătos. Eram cât se poate de trendy. Din păcate, un hoț priceput m-a lăsat pieton. Nu prea am înțeles de ce a râvnit la cel mai ieftin DHS de pe piață… În fine.
La vremea respectivă, cea mai mare grijă era să găsesc un drum cât mai puțin aglomerat, să evit străzile mari și arterele foarte circulate. Vă mărturisesc că nu era tocmai ușor, fiindcă, dacă găseai un trotuar, sigur avea porțiuni foarte nasoale, așa că erai nevoit adesea să ieși în calea mașinilor. Unde mai pui și faptul că pe un trotuar relativ îngust trebuia să încapă și pietonii, și bicicliștii, și animalele de companie. Uneori negocierile erau destul de aprige…
Prin urmare, se înțelege că am primit cu mare bucurie vestea că Oradea pregătește piste pentru bicicliști. Când colo, în loc de piste, am căpătat niște mâzgălituri pe trotuar, care, chipurile, delimitau zona alocată bicicliștilor de cea a pietonilor. Altfel spus, eram nevoit să fac exact ceea ce făceam și până atunci, atâta doar că acum aveam o linie pe care să ne batem.
Colac peste pupăză, pe porțiunea dintre Cantemir și Nufărul (indicația e doar pentru cei familiarizați cu Oradea, pentru restul o să zic: vreo 3-4 km), pista era absolut impracticabilă, din cauza autoturismelor parcate pe sectorul destinat bicicliștilor. Nimeni nu ținea cont de acea „pistă”. Nici cei care aveau tot interesul să țină cont nu puteau, fiindcă n-ai ce să faci unei mașini parcate decât, eventual, s-o „mângâi” cu cheia. Celor care li s-a întâmplat, le jur că n-am fost eu!
Într-o dimineață, am ieșit de pe aleea dintre blocuri pe pista de bicicliști și era să fiu lovit de o mașină. Șoferul a ieșit foarte înfuriat din automobil, fără ca măcar să sesizeze că el nu avea dreptul să fie pe acea zonă a trotuarului (plus că era destul loc mai la dreapta). Episodul mi se pare grăitor pentru atențiacu care erau tratate pistele de biciclete.
Vă puteți imagina cum am tresăltat de încântare când am aflat că Primăria, condusă pe atunci de Petru Filip, a fost obligată să returneze banii folosiți pentru „amenajarea” pistelor de biciclete. Cineva cu scaun la cap a făcut o verificare și a constatat că în afara unor marcaje absolut inutile nu se făcuse nimic. Încântarea mea nu era simplă răcoreală vindicativă, ci venea din speranța că, puși la zid, gospodarii-șefi ai orașului s-or rușina și vor renunța la prefăcătoria existentă, în favoarea unei piste „pe bune”.
Îi priveam cu jind pe maghiari, care au piste pentru bicicliști până la ieșirea din localități. La ei se poate, la noi, nu.
Între timp, s-a schimbat echipa de la conducerea orașului. Iar eu n-am mai apucat să-mi iau altă bicicletă. Însă mă uit cu compasiune la bicicliștii care trebuie și acum să se descurce cu aceeași pistă. Fiindcă noii edili au găsit cu cale să… înnoiască marcajele. La început, auzeam că vor fi sancționați drastic cei care parchează pe „pistă”. Dar, după cum arată lucrurile, se pare că sancțiunile nu sunt deloc drastice – dacă vor fi existând. Singura cosolare e că trotuarele arată mai bine și au dispărut, de pildă, grotele de vizavi de Petrom – Lotus.
Cred că bicicliștii nu sunt însă numai de compătimit, că au și ei partea lor de vină pentru viața grea din trafic. Sunt destui care habar n-au de regulile de circulație și le inventează pe loc, în fiecare intersecție. Totuși, fie și pentru acest motiv, pista destinată lor ar fi o soluție utilă tuturor. Deși mă aștept ca la noi mai degrabă să se inventeze un permis de biciclist decât o pistă utilizabilă.
Înțeleg că nu sunt bani, că abia dacă se pot plomba șoselele și asfalta străzile cu probleme. Dar măcar să nu se recurgă la aceste farafastâcuri jenante. Ne descurcăm și fără dungile albe, nu aduc nimic în plus, decât la capitolul bani cheltuiți fără rost.
În concluzie, nici nu mă mir că susțin orice demers precum cel al lui Alin, care dovedește că așa-zisele piste nu-s (pe unele porțiuni) decât niște desene pe asfalt la care nimeni nu ia seama. Nu puteam fi fără liniile alea și firma care le-a desenat să nu încaseze cecul aferent? Puteam. Dar parcă totuși ne simțim mai bine când pe sub mașină trec, în mod inexplicabil, niște dungi albe… paralele.
Ce fericiți ar fi bicicliștii dacă ar avea fiecare în dotare câte un ET…
Cu drezina 