În urmă cu vreo cinci ani, făceam drumul de acasă până la serviciu cu bicicleta. Foarte eco și foarte sănătos. Eram cât se poate de trendy. Din păcate, un hoț priceput m-a lăsat pieton. Nu prea am înțeles de ce a râvnit la cel mai ieftin DHS de pe piață… În fine.
La vremea respectivă, cea mai mare grijă era să găsesc un drum cât mai puțin aglomerat, să evit străzile mari și arterele foarte circulate. Vă mărturisesc că nu era tocmai ușor, fiindcă, dacă găseai un trotuar, sigur avea porțiuni foarte nasoale, așa că erai nevoit adesea să ieși în calea mașinilor. Unde mai pui și faptul că pe un trotuar relativ îngust trebuia să încapă și pietonii, și bicicliștii, și animalele de companie. Uneori negocierile erau destul de aprige…
Prin urmare, se înțelege că am primit cu mare bucurie vestea că Oradea pregătește piste pentru bicicliști. Când colo, în loc de piste, am căpătat niște mâzgălituri pe trotuar, care, chipurile, delimitau zona alocată bicicliștilor de cea a pietonilor. Altfel spus, eram nevoit să fac exact ceea ce făceam și până atunci, atâta doar că acum aveam o linie pe care să ne batem.
Colac peste pupăză, pe porțiunea dintre Cantemir și Nufărul (indicația e doar pentru cei familiarizați cu Oradea, pentru restul o să zic: vreo 3-4 km), pista era absolut impracticabilă, din cauza autoturismelor parcate pe sectorul destinat bicicliștilor. Nimeni nu ținea cont de acea „pistă”. Nici cei care aveau tot interesul să țină cont nu puteau, fiindcă n-ai ce să faci unei mașini parcate decât, eventual, s-o „mângâi” cu cheia. Celor care li s-a întâmplat, le jur că n-am fost eu!Citește mai mult »