Jocul perspectivelor – hermeneutica la purtător

Mai adaug și eu o părere, dacă tot e benefic, în chestiunea interpretării Scripturii. Ideea nu e să merg pe linia inițiată de d-l Bodiu, ci să deschid subiectul și către alte paliere de discuție. Tema e generoasă și de mare însemnătate practică.

Avem o certitudine. Și anume, că fiecare evanghelic e pe cont propriu cu Biblia lui. Într-un fel, e chiar spectaculos și – de ce nu? – providențial felul în care s-a păstrat totuși o direcție cât de cât unitară. Probabil că, cel puțin pentru baptiști, orele de școală duminicală au cântărit destul de mult în această privință.

Chiar dacă nu va fi existat și o metodă unitară, măcar exista un program comun și disponibilitatea de a citi Scriptura. În plus, liniile de forță ale vadului confesional au fost păstrate prin delimitările identitare, adesea aceste trăsături definitorii funcționând și ca principii hermeneutice.

De pildă, orice verset care ar fi conținut o eventuală aluzie la botezul copiilor era interpretat ca referindu-se exclusiv la adulți. Se căutau cuvinte cheie care să susțină interpretarea și se trecea triumfal mai departe. În butul ortodocșilor.

Orice text biblic ce putea da cuiva prilejul să creadă că un al doilea botez – cel cu Duhul Sfânt – este necesar era interpretat de baptiști foarte restrictiv, până acolo încât se ajungea la mult discutatul cesaționism, în timp ce penticostalii, dimpotrivă, îl socoteau normativ și obligatoriu.

Fiecare dintre aceste mărci identitare – vezi și predilecția adventiștilor pentru o parte a Legii mozaice – au constituit solide frontiere hermeneutice. Dacă adăugăm la asta și numărul mic de „intelectuali” din bisericile evanghelice, avem deja ingredientele unei subculturi destul de bine păzite de influențele cu potențial eretic. Vedeți bine că povestea cu pericolele liberalismului a înflorit mai ales în ultimii 20 de ani. Înainte altele erau problemele de căpătâi.

Nu trebuie uitată nici aplecarea pe care cultele evanghelice o au către moralitate și care funcționa ca principiu de validare a interpretului. Penticostalii, de pildă (iau exemplul lor pentru că sunt mai impetuoși, mai liberi și mai dezorganizați oleacă decât baptiștii la acest nivel), își sancționau destul de prompt orice profeți și propovăduitori veniți din cine știe ce colț de țară în momentul în care se afla ce hram etic poartă.Citește mai mult »

Reclame