The Good, the Bad and the Necessary

shutterstock.com

Se spune adesea că personajele negative dintr-o scriere sau dintr-un film sunt întotdeauna mai interesante, mai reușite decât personajele pozitive. Iar cele pozitive sunt mai condimentate atunci când au și o latură întunecată. Prin urmare, concluzia e că binele e mult mai plictisitor decât răul.

Aș amenda această concluzie simplistă și convenabilă cu spusele lui C.S. Lewis: „Nu ştim cu-adevărat cum este să fii în pielea unui om mult mai bun decât noi înşine”, iar ca să obții un personaj negativ „nu este nevoie decât să-ţi dai frâu liber în imaginaţie unora dintre patimile rele care, în viaţa reală, încearcă întotdeauna să-şi rupă funiile cu care sunt legate”.

Altfel spus, nu putem concepe personaje bune interesante pentru că pur și simplu nu avem abilitatea să percepem profunzimea și frumusețea binelui. Nu știm să vorbim fascinant despre bine. Deci nu binele și răul se înfruntă aici, ci noi – ca autori, cititori, spectatori – dăm un perpetuu examen de receptivitate fie la bine, fie la rău. Cum răul țâșnește mult mai ușor și mai abitir din toți, e limpede că ne captează mai tare atenția.

Un alt amendament pe care-l propun concluziei de mai sus e acela că răul e mult mai simplu de obținut decât binele. Adică, pentru a experimenta zonele întunecate ale exitenței nu trebuie decât să-ți dai drumul, să dezlegi chingile și să plonjezi în marea de fărădelegi. În timp ce, orice faptă bună este rodul unui efort susținut, iar satisfacțiile sunt adesea mult prea mici.

Așadar, nu numai că empatizăm mult mai ușor și mai profund cu răul, dar ne e și mult mai la îndemână să-l săvârșim. Familiaritatea cu the dark side e mult mai mare.

Încerc însă un pas mai departe. Succesul personajelor negative, al răilor, al brutelor, al odioșilor e posibil doar pentru că există, în contrapondere, personajele pozitive, victimele, năpăstuiții, plictisitorii care se îndeletnicesc cu fapte bune și decente.

Mai mult, cred că, de fapt, suntem capabili să percepem și apreciem complexitatea răului doar pentru că avem în noi înșine un standard pentru ceea ce numim bine. Tocmai de aceea m-am și ferit să definesc în vreun fel binele și răul. Nu e nevoie să intrăm în conflicte deschise vizavi de „relativitatea” binelui și răului.

E suficient să rămânem la truismul că există un bine și un rău, că nu pot fi abolite și că literatura sau filmul ne determină adesea să ne confruntăm cu ele. Faptul că clericul e rău și vagabondul e bun nu înseamnă „răsturnarea valorilor”, ci doar confirmă inexorabilitatea realități binelui și răului.

Poate că personajul bun e într-adevăr plictisitor fără perechea lui de semn contrar. Am și avansat deja două posibile explicații. Însă personajul negativ este pur și simplu imposibil fără cel pozitiv. Răul făcut unui rău e răzbunare, răcorește rărunchii, descarcă adrenalina, satisface simțul dreptății. Răul făcut unui personaj pozitiv însă e un scandal, o rană deschisă, reclamă o intervenție justițiară. În afară de câțiva degenerați nefericiți, nimeni nu poate percepe ca fiind bună agresiunea de orice fel asupra unui copil fără apărare.

Pentru ca această distincție să aibă sens, trebuie să existe o conștiință care să deosebească binele de rău. În absența ei, rămânem fără obiectul discuției. Această conștiință există pentru că există oameni. Iar în ei, până una-alta, reperul e binele. De la acest bine (oricum și l-ar redimensiona ei) în jos se măsoară gravitatea răului – oricât de fascinant sau odios.

Chiar admițând că binele este, într-adevăr mai plictisitor și mai fad decât răul, în lumina celor spuse mi se pare inevitabilă concluzia că el are totuși o calitate esențială: e absolut necesar. Or necesitatea e o condiție fundamentală, pe când spectaculozitatea e doar o nuanță ce ține de aspect, nu de existență.

Nimeni nu poate imagina o societate în care fiecare individ să facă rău în absolut tuturor celorlalți. S-ar ajunge repede la o comunitate formată dintr-un singur individ ce trage să moară. Pe când utopii în care toți oamenii își fac numai bine unii altora sunt posibile, căci abia atunci ideea de societate își capătă semnificațiile ei depline.

Așadar, ca să putem vorbi despre rău, e necesar să avem binele. Altminteri răul nici nu poate fi măsurat. El există în măsura în care denaturează și schimonosește un bine perceput ca atare de toată lumea. Iar dacă binele iese învingător chiar și în condițiile în care e perceput ca insipid și ridicol înseamnă că poziția lui, în ciuda relativizării, e încă teribil de puternică. Și că în conștiințele noastre e înfipt definitiv și irevocabil, oricât de emancipați am încerca să părem.

Anunțuri

4 gânduri despre “The Good, the Bad and the Necessary

  1. Foarte bine spus despre Bine! Mi-a plăcut în special explicaţia dificultăţii cu care bine poate să îşi imagineze mai binele.

  2. Si raul e tot un bine, un bine indivdual, raportandu-l la binele absolut sau la cel colectiv sau la binele impus ca standard de societate, devine rau! Ma fascineaza aceasta denaturare( ,, a zis Dumnezeu oare…”). Si pentru raul pe care-l comitem avem nevoia de o justificare pozitiva!

    Stii ce e ciudat, vrand nevrand traim in imparatia binelui si-a adevarului doar ca nu stim. Ce s-ar intampla daca diavolii si-ar face rau si s-ar minti intre ei? Ar fi haos iar la cat de bine sunt organizati nu cred ca imparatia celui rau se intemeiaza pe haos! Doar oamenii se balacaresc in aceasta dualitate aparenta, dincolo treaba e clara…

    • În esență, până și cei care nu cred în nimic (nici în Dumnezeu), până și cei care pretind că nu-i interesează credința au convingerea adânc înrădăcinată că trăim într-un univers bun. Altfel pe ce bază ar cele ei ceva bun pentru ei? Ce temei ar avea să pretindă să aibă succes, să fie iubiți, să aibă sănătate, să facă bani?

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s