Postat de: Teofil Stanciu | 25/09/2011

Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor

Am văzut recent că Dionis Bodiu a abordat o chestiune foarte interesantă. În context evanghelic, unde aproape fiecare individ își poate croi propria hermeneutică, e deosebit de important să ai niște certitudini care să valideze o interpretare. Nu știu exact în ce direcție vor merge postările următoare ale lui Dyo, aștept cu interes.

Aș vrea, în cele ce urmează, să evidențiez câteva potențiale (dar adesea sunt cât se poate de concrete)… vicii de procedură destul de răspândite. Și să discut despre necesitatea unor incertitudini.

Din punct de vedere logic, orice absolutizare a unei paradigme teologice ar trebui să se soldeze cu anihilarea tuturor celorlalte. Detaliez. Dacă baptiștii au dreptate în absolut, dacă ei sunt depozitarii unici ai adevărului integral și transcendent, atunci și penticostalii, și ortodocșii, și catolicii se află în eroare.

Toleranța teologică față de confesiunile concurente este, în acest caz, cel mult un gest condescendent deși, luat la bani mărunți, ar putea fi catalogat și drept indiferent, inconștient sau chiar eretic. Cum să ai legături „frățești” cu niște inși despre care știi că se află în deplină rătăcire teologică?

Faptul că există însă legături între diverse confesiuni sau că o parte dintre membrii lor se consideră reciproc creștini dovedește că, dincolo de declarațiile ultimative și chiar belicoase, se întinde un spațiu al bunăvoinței. Care bunăvoință nu poate veni, dogmatic vorbind, decât dintr-o anumită ezitare, dintr-o nesiguranță de sine.

Mai mult decât atât, probabil că o majoritate a enoriașilor ce frecventează biserici de diferite culori confesionale sunt de acord să se numească creștini, cu toate că știu că acest titlu este aplicat, cu îndreptățire, și altora.

Presupunând că există o seriozitate teologică ce caracterizează fiecare confesiune, acest nume generic și unificator – cel de „creștin” – ar trebui repudiat și abandonat fără ezitări dacă nu ar avea acoperire într-un set (oricât de minimal) de credințe comune. Penticostalii, de pildă, care s-au inventat mult mai târziu decât luteranii sau ortodocșii, ar trebui să se dezică de orice asociere cu creștinismul dacă nu ar fi măcar câteva dogme creștine fundamentale la care să adere necondiționat toată lumea.

Asta îmi spune că există un trunchi comun, o moștenire teologică de la care toți creștinii se revendică într-o anumită măsură și datorită căreia se deosebesc de alte religii.

Dacă raționamentul meu e corect, atunci se pare că ezitarea sau flexibilitatea dogmatică pe care o reclamam la început se manifestă tocmai în aceste diferențe confesionale cu valoare individualizantă. Deci tocmai elementele identitare specifice sunt cele supuse incertitudinii. Ceea ce nu-i rău.

Paradoxal (sau poate că doar oximoronic) însă, tocmai aceste „dogme” distinctive sunt cele mai trâmbițate și mai populare în mediile confesionale. Toată lumea știe prin ce se deosebește de ceilalți. Mai rari sunt cei ce știu și care este specificul celorlalți, al nu-chiar-atât-de-creștinilor. Probabil că la mijloc e și un mecanism psihologic, nu foarte sofisticat, care îi determină pe oameni ca atunci când nu au certitudini suficient de solide să le fabrice din cuvinte și să le strige foarte tare, doar-doar vor căpăta consistență.

Avem așadar, până în acest punct, un creștinism pe care nu-l renegăm, ci îl revendicăm (selectiv), indiferent în ce spectru confesional ne situăm. Iar asta, în ciuda faptului că termenul „creștin” a avut de suferit numeroase conotări și deformări din pricina abuzurilor sau deviațiilor eretice care s-au manifestat de-a lungul veacurilor.

Această perseverență mă determină să cred că există un corpus comun de credințe unanim împărtășite. Iar ceea ce ne unește subminează, de facto, într-o bună măsură deosebirile paradigmelor identitare specifice, în ciuda dârzeniei cu care fiecare confesiune își reclamă superioritatea.

Absolutizarea unei interpretări sau a unei paradigme confesionale vine, mai mereu, la pachet cu orgoliul aferent. Adicătelea, nu știm noi cine-s adventiștii/catolicii/reformații? Nu știm noi că la ei așa și pe dincolo? Dacă e să stăm și să cugetăm, unde există o înțelegere a Bibliei mai limpede și mai nemăsluită decât la noi?

Or din arsenalul interpretării valide face parte și smerenia. Nu ca un soi de anexă facultativă, ca un apendice dispensabil, ci ca unealtă de lucru obligatorie. Ori de câte ori se înalță capete trufașe să afirme ultimativ adevărurile unei confesiuni, declarațiile sunt invalidate datorită deficitului de smerenie.

Smerenia adevărului nu înseamnă însă toleranță tâmpă, tăcere jenată, sfiiciune lașă. Nicidecum! Înseamnă însă prudență, blândețe, fermitate, înțelepciune și onestitate. Forța adevărului rezidă tocmai în aceea că nu poate fi nici îngropat, nici eludat. Umilitatea lui implicită constă în aceea că nu-și revendică perimetre pe care nu le poate acoperi.

Mi se pare că se impune de la sine ca, atunci când urmează să fie afirmat un adevăr, să i se asigure mediul adecvat. Forțările și denaturările trebuie evitate. Mai degrabă ar merita păcătuit prin exces de precauții. După cum o dovedește Scriptura și viața marilor sfinți ai Bisericii, mândria e atât de insidioasă încât niciodată nu putem considera că am luat prea multe măsuri împotriva ei.

Mă gândesc că un test util pe care-l poate face oricine e cel al iubirii. Când paradigma teologică – ce decurge din specificul hermeneutic confesional – stârnește aroganță, dispreț sau dușmănii vizavi de alți creștini, ceva nu e cum trebuie. Dacă însă interpretarea Scripturii aprinde în credincios dragoste și îi ascute sensibilitatea care-l determină să sufere pentru semen, pentru frate, atunci sunt mari șanse ca adevărul să fi biruit (pentru moment măcar) trufia înșelătoare.

Mă uit la martirii închisorilor comuniste și constat că, sub torturi, diferențele confesionale se estompau. Asta spun cu toții. Mai adăugați la asta și faptul că Dumnezeu nu ține cont de paradigmele noastre, nici de hermeneuticile specifice, ci validează acțiuni ale creștinilor din orice arie confesională. Indiferența cu care tratează gardurile pe care le străjuim cu atâta sfințenie ar trebui să ne dea de gândit oleacă.

Și dacă tot am vorbit despre testul iubirii, trebuie reținut și că dragostea e singurul mediu de reacție favorabil unor rezultate sănătoase. În absența iubirii, produsul finit al interpretării, chiar dacă poartă un nume nobil, nu deține și proprietățile aferente.

Probabil că cei care mă citesc de mai multă vreme știu că departe de mine gândul să sugerez că dragostea ar trebui să fie blândoacă și credulă. Nu! Însă dragostea nu doar mustră, ci și încurajează, apreciază, mângâie, se lasă înduplecată, pășește cu prudență în zonele sensibile. Or discursurile în care se proclamă superioritatea unei anumite confesini – în detrimentul tuturor celorlalte – par axate numai pe dojană. Seamănă adesea cu niște demersuri politice de discreditare a adversarului. Sau cu reclamele care ne explică de ce un anumit produs e excepțional, în vreme ce toate celelalte sunt „obișnuite” și, evident, inferioare.

Pe lângă dificultatea de a dovedi prezența iubirii în aceste discursuri, triumfalismul lor deosebit de vocal e, așa cum spuneam la început, incongruent cu coabitarea în granițele aceleiași mari religii creștine. Desigur că în zilele noastre orice e posibil, însă indiferența pe care o afișează o seamă de confesiuni față de suratele lor creștine mai bătrâne nu e decât dovada ignoranței și a naivității.

Ar fi stupid să dăm crezare unor voci care pretind, mai voalat sau mai fățiș, că Dumnezeu poate fi convins să colaboreze numai cu anumite grupări, cele în care oamenii sunt foarte… nu știu cum. Câtă vreme există har divin, e imposibil de conceput că fervoarea religioasă a unora ar putea obține, drept răsplată, garanția prezenței exclusive a lui Dumnezeu în ograda celor deosebit de cucernici.

Așadar, smerenia și dragostea ar putea aduce un plus de valoare paradigmelor confesionale concurente printr-o poziționare realistă într-un context recunoscut ca atare. E drept că, politic vorbind, s-ar putea să producă mutații în rândurile „electoratului”, să pericliteze scaune și să afecteze interese. Dar, în lumina celor spuse, tot cred că ar fi mai de folos și mai onestă o poziție care să renunțe la pretenția de exclusivitate asupra interpretării autorizate a Scripturii.

UPDATE: Potrivit interpretării și paradigmei lor, unii se întreabă dacă un martir creștin (care n-a fost ortodox) are vreo șansă să ajungă în rai. Se pare că părerile sunt împărțite…


Responses

  1. Foarte bine scris articolul. Si cred ca reliefeaza foarte bine unul din cele doua aspecte ale problemei cunoasterii adevarului, anume cel al dragostei.

    Dragostea se bucura de Adevar. Imi pare ca sesizezi o confuzie: intristarea de ne-adevar si aversiunea fata de promotorii lui. Sunt doua lucruri diferite. E adevarat, se intampla ca adevarul sa fie sustinut cu aroganta si cu superioritate. Dar intrebarea care se pune este: impieteaza asta adevarul insasi? Adica daca eu sunt mandru ca am 30 de ani si ma consider mare si tare, incetez a mai avea 30 de ani? Nu cred.

    Adevarul comporta si o realitate obiectiva, independenta de purtarea adeptilor si a credinciosilor. La rigoare, nu trebuie uitat ca adevarul este o persoana, deloc pasiva.

    Tocmai acesta este celalalt aspect al chestiunii, faptul ca adevarul este unul si intr-un singur fel. Nu comporta, in sine, paradigme si nuante contradictorii. Oamenii, desi chip al Adevarului, prin cadere au introdus indoiala, speculatia, inchipuirea, iluzia si inselarea. Parerile si opiniile personale. Insa, o intrebare, fireasca consider eu, care se pune este aceasta: este caderea un proces ireversibil? Adica putem scapa de temnita speculatiei si a opiniei personale pentru a vedea Adevarul asa cum este el de fapt?

    Cred ca face parte din corpusul comun de credinta crestina faptul ca da, se poate. Si cei care au facut-o, credem noi, sunt sfintii Bisericii.

    Unde vreau sa ajung este ca aceia, incepand de la Apostoli, au oferit o metoda practica pentru ca omul sa fie restaurat la starea la care Hristos cel inviat a ridicat umanitatea.

    Diferentele intre confesiunile crestine nu sunt diferente de manual, de intelegere, de gandire sau de exprimare. Sunt diferente de metoda terapeutica, de metoda de vindecare a omului cazut. Si metoda aceasta se grefeaza pe natura umana si nu pe contextul cultural, istoric sau social.

    De aceea cred ca, lasand la o parte argonanta unor asa-zisi apologeti, si dandu-ti dreptate in ceea ce priveste importanta dragostei in marturisirea adevarului, diferentele confesionale sunt totusi importante, daca nu chiar dramatice.

    • 1. Nu cred că absența dragostei afectează adevărul (sau Adevărul), ci perceperea lui. Cred că ne-iubirea crește șansele ca adevărul să fie transformat în ideologie (agresivă).

      2. Da, confesiunile creștine există și ăsta e un fapt. Nu le contest validitatea, legitimitatea, ci doar pretențiile absolutiste și exclusiviste. Cu oleacă de smerenie în atitudine, poate că mult mai bine ne-ar fi la toți.

      PS: Aprecieri pentru blog, dacă e blogul dvs. cel pe care-l aveti ca link. N-am apucat să citesc prea mult, dar după o privire fugară, îmi place.

      • 2. De accord. Insa este mult de spus despre „absolutism” si despre „exclusivitate”. Clar ca nu putem pune noi piedici sau ingradiri lucrarii lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu poate legitima sau invalida o teologie in care se recunoaste sau nu. Si daca Dumnezeu are o relatie, esential bazata pe dragoste, cu oamenii, le poate descoperii ce anume este legitim sau nu. Daca oamenii aceia vor spune atunci ce este adevarat si ce este fals, pretentia lor, consider eu, va fi indreptatita. Chiar daca ne vor parea absolutisti si exclusivisti. Fiindca ceea ce vor spune vine dintr-o cunoastere reala, experentiala, directa si personala a lui Dumnezeu.

        Smerenia detensioneaza relatiile si dialogul devine firesc. Dar cred ca scopul existentei noastre este un bine mult mai cuprinzator decat un simplu dialog pasnic. Adevar este o problema in primul rand personala, despre cum ma raportez eu la mine si la Dumnezeu, si cum ajung la Dumnezeu si ca Dumnezeu.

        PS: Multumesc pentru aprecieri. Da, este blogul meu.

        • Drept îi. Eu am desprins însă un fragment din imaginea mai largă pe care o conturați. Iar în acest fragment smerenia e necesară tocmai pentru că adevărurile mari, după cum încercam să dovedesc, sunt incontestabile, dovadă că sunt și subînțelese de către toată lumea. În anumite privințe, adevărurile creștine, oricât de exclusiviste, nu pot fi tăcute. Adicătelea, faptul că Dumnezeu există poate fi contestat, dar rămâne valabil. Cine contestă asta n-are decât să-și încaseze și consecințele… Mântuirea numai prin jertfa lui Christos – alt adevăr exclusivist.
          Când vorbeam despre absolutism nu la acest gen de adevăruri mă refeream, ci la cele care fac specificul teologumenal (să zicem) al fiecărei confesiuni. Și, desigur, la păreri teologice. Toți știm că nu știm cu precizie ce se întâmplă EXACT la euharistie. Eu zic că e mai mult decât afirmă penticostalii și baptiștii, dar mi se pare cam exagerată cearta dintre Zwingli și Luther pe acest subiect.

          Îmi mărturisesc preferința pentru temele care unesc creștinii, în defavoarea celor care îi fac să se dezbine. Nu înseamnă însă că mă las să cad într-un ecumenism sentimental și tolerant până la indiferență. Ci că nu îmi pun problema dacă să-l admit (eu sau confesiunea mea) pe un ortodox, catolic, adventist în rai. Că nu e de competența mea. Nu prea cred în posibilitatea reunirii bisericilor într-o singură mare biserică. Cred că dogmatic mereu vor exista motive de dispută. Însă cred într-o unitate de acțiune, care să vizeze obiective comune mai înalte decât deosebirile dogmatice.

          PS: Cu voia dvs, vă adaug la blogroll.

    • După 1 Corinteni 13, absenţa dragostei împietează adevărul pentru că îl face nul, nu neapărat invalid, dar nul ca valoare. Putem avea toată ştiinţa, dar fără dragoste acea ştiinţă e considerată (de Cel care contează) fără nicio valoare.

  2. Felicitari, in primul rand, pentru articol! Ai darul de a expune cu claritate o tema mult prea volatila si predispusa la devieri …
    Inteleg ca suntem cu adevarat intr-o piata, iar piata fara concurenta, fara denigrarea produselor competitiei nu se poate. Probabil ca asa au stat lucrurile si in agora antica, cu diferenta ca de-atunci produsele s-au diversificat … la fel si strategiile de marketing.
    Din cate observ, in mediul evanghelic s-a ajuns la un anume armistitiu: ne-am resemnat la gandul ca ne vom vedea cu totii in cer, baptisti, penticostali, nazarineni, crestini dupa evanghelie … era sa zic „strajeri” … By the way, eu cred ca isteria anti-strajereasca este o rabufnire totusi atipica unui spatiu anesteziat de continuumul eteric al atmosferei forumurilor si blogurilor.
    Este dificil insa sa ajungi la un consens intre ortodocsi si evanghelici si, ca unul care am gustat din ambele pahare, cred ca pot sa sugerez si de ce (macar in parte): corpusul esential ortodoxiei este prea mare pentru mintea evanghelica. Nu este vorba doar de a-ti insusi, sa zicem, crezul care, dincolo de problema filique, ar putea fi numitorul comun mult dorit; e vorba de faptul ca Biserica Ortodoxa este una liturgica. Aspectul liturgic este esential ortodoxiei, motiv pentru care, in timp ce ei nu inteleg cum putem noi trai fara ea, noi evanghelicii ne uitam si ne minunam cum rezista ei in acel cadru … absolutul ortodox pare sa plieze (reductionist, desigur) tocmai acelui ethos tehnologic pe care Marius Cruceru il combatea intr-un din ultimele postari ale sale. Nu e loc de pace intre mistica si hermeneutica …
    De aceea, cum am mai spus, eu inteleg dreptul unui ortodox de a ma considera ratacit de pe calea dreapta, cu conditia ca, de acolo de „sus”, sa-mi arate ca ma iubeste si-mi doreste mantuirea (adica sa fie consecvent crezului sau); ii place sau nu, imi rezerv dreptul de a-i comunica absolutul meu (consecvent fiind, la randul meu, convingerilor pe care mi le-am insusit), cu iubire, pentru ca vreau la randul meu ca el sa traiasca plinatatea harului pe care Domnul i l-a pregatit …
    Adica, da, cum ai zis, despre dragoste e vorba: ai voie sa fi radical, sa crezi in absolutul tau, sa argumentezi pentru el, sa sfatuiesti, sa implori, sa scoti la iveala minusurile celuilalt dar nu pentru a-ti vinde marfa, ci pentru ca il iubesti pe cel cu care discuti si ai constienta faptului ca si el te iubeste pe tine …

    • A nu fi ortodox nu inseamna a nu te mantui, ci inseamna a-ti rata potentialul, a trece pe langa singura sansa la desavarsire!

      • Stii care este problema? Vad putini, foarte putini ortodocsi care sa le doreasca celor care „si-au ratat potentialul si au trecut pe langa singura sansa de mantuire” intoarcerea la dreapta credinta. Ce fac ei pentru cei pierduti, daca chiar cred ca sunt asa de pierduti? Ce face ortodoxia pentru cei care inca nu au auzit despre Cristos, unii dintre ei nu din Africa, ci chiar de aici din tarisoara noastra crestina de doua mii de ani?

        • Ai dreptate Dyo, ar trebui sa se faca mai mult. Si din pacate se face si opusul. Nu catedralele or sa mantuiasca neamul acesta. „In zilele acelea, insa, din pricina inmultirii faradelegii credinta multora se va raci”.

          Ortodoxia si ortodocsii sunt doua lucruri diferite. Ortodoxia nu poate sa faca nimic, asa cum nici Scriptura nu face nimic fara propovaduitori. Vina si responsabilititatea sta pe umerii celor care se considera sau isi aroga statutul de ortodocsi, mai ales ai ierarhilor. Ei vor da seama. Si noi vom da seama pentru cele ce spunem, cand si cui.

        • +1
          In ce priveste Africa, daca ati sti ce active sunt episcopiile si misiunile ortodoxe(grecesti)! Un bun site de informare: http://acvila30.wordpress.com/
          Dar cred ca e o dovada de superficialitate sa tot raspundeti cu statistica la probleme ontologice!

        • Draga Alexandu, nu ai prins ideea: nu se pune problema sa ne batem in misiuni, in dogme sau in alte alea ci, in ton cu ce spunea Teofil in postare: daca ai un crez, ortodox, sa zicem, dovedeste-mi viabilitattea lui prin viata celor ce il urmeaza. Atat iti cer, si nimic mai mult. Poti?
          Declaratiile triumfaliste si lozincile, indiferent de unde vin, nu ajuta chiar la nimic … Vreau fapte marturisitoare!

        • Dyo, cred totusi ca unele lucruri se pot judeca si ca atare, independent de tonul celor ce le sustin, aparent triumfalist sau nu. Nu putem cere celui de langa noi nici sa se urce, nici sa se coboare de pe cruce pentru ca noi sa credem. Este o problema care ne priveste exclusiv. Cred ca este bine ca, dat fiind mediul digital in care comunicam, sa pastram lucrurile la nivelul schimbului de pareri si informatii. Demonstratiile si convingerile pot fi operate numai face-a-face.🙂

    • Rețin din tot comentariul această propoziție: „Nu e loc de pace intre mistica si hermeneutica…”
      Dacă mă gândesc la cele două școli ortodoxe (alexandrină și antiohiană), această confruntare are rădăcini foarte adânci. S-ar părea că noi, astăzi, suntem, în linii mari, niște vlăsatare ale unor vițe vechi. Probabil că, în esență, nu există o reconciliere totală, însă, așa cum dovedește istoria Bisericii, s-a putut miza pe o unitate fie ea și conflictuală. Deci, măcar ca tipar, există un model oarecum funcțional.

  3. […] Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) (suceavaevanghelica) 54. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 61. O noua structura de conducere a Bisericii – Propunere (dorinpele) 93. Frumoasă […]

  4. […] Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) (suceavaevanghelica) 48. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 50. O noua structura de conducere a Bisericii – Propunere (dorinpele) Share […]

  5. […] Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) (suceavaevanghelica) 41. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 45. Un alt român, doctor în Vechiul Testament (statu) Share […]

  6. […] de Dyo Primele doua parti ale seriei pot fi citite AICI si AICI. De asemenea recomand si acest articol al lui Teofil Stanciu, foarte interesant si relevant vis a vis de […]

  7. […] Candrianu? (romaniaevanghelica) 21. Întrebări japoneze pentru palestinieni (lascaupetru) 23. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 24. Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) […]

  8. […] Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) (suceavaevanghelica) 41. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 45. Un alt român, doctor în Vechiul Testament (statu) Share […]

  9. […] asa afirma un profet american (vesteaevangheliei) 19. La Detroit La NuntĂ (popaspentrusuflet) 21. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 26. O noua structura de conducere a Bisericii – Propunere (dorinpele) 27. Moment […]

  10. […] Moment aniversar Scoala Biblica Suceava – 25 septembrie 2011(foto) (suceavaevanghelica) 34. Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor (drezina) 37. Suceava Evanghelică: Ce ar trebui să facă pastorul Viorel Candrianu? […]

  11. Teo,
    E de prisos sa indic cu care dintre ideile de mai sus sunt de acord (as da copy paste intregului articol🙂 ).

    Asa ca iti zic verde in fatza: cu o hermeneutica din asta nu o sa ajungi in veac pastor in vreo biserica mainstream (mai apropiata sau mai departata de 33 A.D.), basca in structurile organizatorice ale vreunui cult.. (cine citeste sa inteleaga…🙂 )Ma rog, poate doar prin vreo exceptie rarisima…

    Intrebare pentru tine: de ce oare hermeneutica asta e mai aplicabila la nivel de individ „crestin”, si mai putin/aproape deloc la nivel de structuri „crestinesti”?

    Again, multumesc pentru articol! Pax tecum!

    • Dacă știam că mă citește cineva care mi-ar fi putut da un brânci spre structuri… poate că deveneam mai prudent😉

  12. […] Stanciu are aici (inca) un articol bun. Ba nu, de fapt: B-U-N! Ma leg si eu cu un carlig mititel de fraza […]

  13. […] vreascurile însă știau […]

  14. […] coatele, care e perimetrul credinței creștine ortodoxe. Însă, în interiorul acestui perimetru, nu toate opțiunile sunt în egală măsură de bune și de potrivite. Acum e la modă, de pildă, să pui accentul pe leadership, dar încă nu avem o evaluare […]

  15. […] coatele, care e perimetrul credinței creștine ortodoxe. Însă, în interiorul acestui perimetru, nu toate opțiunile sunt în egală măsură de bune și de potrivite. Acum e la modă, de pildă, să pui accentul pe leadership, dar încă nu avem o evaluare […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: