George Coșbuc puțin altfel

Azi se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui George Coșbuc. De obicei, numele poetului se asociază în mintea celor mai mulți cu niște poezele din copilărie. Sau – pentru generațiile ceva mai în vârstă – cu celebra Noi vrem pământ, poezie confiscată de comuniști pentru uzul propagandei în lupta de clasă.

Există însă și alte poezii care favorizează această interpretare sociologizantă, căci, într-adevăr, „poetul țărănimii” (clișeu folosit adesea în relație cu Coșbuc) a manifestat o aplecare spre nefericirile de orice sorginte ale omului. Problemele acute ale perioadei în care el scria erau cea a românilor din Transilvania, războaiele și sărăcia țăranilor. Mi se pare cât se poate de firesc ca aceste teme să se regăsească în scrierile sale.

Înșir câteva dintre poemele care relevă o sensibilitatea aparte la suferința umană: Nebuna, El Zorab, Trei, Doamne, și toți trei (vedeți că nu-i vorba de 3 doamne :D), Moartea lui Fulger (din asta s-ar putea să fi auzit citate fără să știți de unde erau luate) sau Murind. Vă recomand să vă faceți timp să le citiți pe toate, căci aduc aminte de Esenin, deși nu au vigoarea, nici verva „ultimului poet cu satu-n glas”.

Dar, în cuvintele lui Coșbuc:

Copilă, tu crede poeţii ce scriu,
Căci lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu
Întreagă a lumii durere.

Aș vrea să remarc însă și umorul deosebit al lui George Coșbuc, chestie despre care nu se vorbește în școală. Pe versurile de la Lordul John s-a făcut și un cântec pe care aproape sigur îl știți (chiar dacă nu știați cine e textierul). Iată-l:

Cetatea Neamțului tratează într-un registru ironic-parodic o temă din istoria națională.

 

Pe lângă acestea, mai puteți citi și Pipăruș viteaz (n-am găsit-o online, deci musai să căutați în vreo carte), Voci din public, Gramatica și medicul sau Dușmancele. Mai sunt și altele, dar cred că e de ajuns pentru a-l scoate puțin din clișeu.

Coșbuc e, în mod cert, mai mult decât poetul pe care școala ni-l vâră pe gât cu Iarna pe uliță (nu pe oliță), Nunta Zamfirei, Vestitorii primăverii și, eventual, Pașa Hasan (poezie folosită pentru a ilustra hiperbola). Au și astea savoarea lor, firește, însă adesea textele studiate la clasă funcționează ca niște bariere către restul scrierilor unui autor.

Pe lângă producția de literatură originală, George Coșbuc a avut și o însemnată activitate de traducător din mai multe limbi (latină, greacă, sanscrită, engleză, germană, italiană). A tradus din Byron, Schiller, Homer, Vergiliu, Kalidasa (Sakontala), dar cea mai cunoscută și poate cea mai semnificativă realizare a traducătorului Coșbuc o reprezintă prima traducere românească integrală a capodoperei lui Dante, Divina Comedie.

Publicitate