Postat de: Teofil Stanciu | 07/09/2011

Gustul dulce-amărui al vinovăției colective

Mă gândeam eu că bacalaureatul de toamnă n-o să mă dezamăgească, ci o să-mi stârnească muzele. Iată că presimțirea mi s-a adeverit. Aceste rânduri îmi sunt prilejuite însă nu de rezultatele – previzibile, de altfel – de la a doua sesiune, ci de explicația pe care doamna Gună, șefa națională a asociațiilor de părinți a furnizat-o.

Pe scurt, din câte am înțeles eu din declarația preluată de presă, de vină sunt (după regula „cei patru evangheliști au fost trei: Luca și Matei): sistemul gestionat de minister, părinții și… gata. Iar dacă ne uităm mai bine, atunci părinții sunt de vină pentru că nu li se dă voie să se implice. Adică vina lor e că nu au nicio vină concretă. Cât despre elevi… dar să nu anticipăm.

Mai întâi, pentru a putea intra în subiect, trebuie făcută o departajare profund discriminatorie: există elevi deștepți și există elevi proști. Puteți să le ziceți altfel, dacă vi se pare jignitor. Fapt e că există elevi pe care-i duce capul mai mult și elevi pe care-i duce capul mai puțin.

Toată lumea știe asta, chiar dacă nu mai are voie să o afirme, că intră în gura CNCD, a Europei, a ofensaților de meserie. Cu ceva timp în urmă însă, Androneasca a făcut liceeni din cei care, mai puțin dotați intelectual, își găsiseră locul în SAM-uri. Anul acesta, respectivii elevi – care nu sunt demn de dispreț pentru că IQ-ul lor e mic, ci doar trebuiau lăsați la nivelul lor, nu forțați să aspire la o diplomă peste puteri – au ajuns să dea bac-ul. În paranteză fie spus, când fosta ministră a auzit de treaba asta, s-a înroșit, s-a înfuriat și a schimbat subiectul cu o moacă profund ofensată.

Dar mă opresc aici cu divagațiile și revin la discriminările mele. După ce luăm în calcul că unii au fost siliți să intre în examenul de bacalaureat fără să aibă nici dorința, nici capacitatea, atunci putem conchide că vina lor e infimă.  Ce-ar fi putut face? Lor li se poate imputa cel mult naivitatea cu care au crezut că, așa cum alții au trecut, vor trece și ei. Că doar de multă vreme se ia bac-ul fără să știi nimic…

Așadar, doamna Gună zice bine că sistemul e vinovat. Dar sistemul ăsta e compus din „factori de decizie responsabili”. Sau așa s-ar presupune. Care factori de decizie se strofoacă de 20 de ani încoace să ne/se iluzioneze că învățământul românesc e pe calea cea bună. Ministra cunoscută sub nickname-ul Abramburica se afișa la braț cu olimpicii ori de câte ori se ridica vreo voce îngrijorată de soarta educației naționale. Chipurile, școala românească are valoare, ce, nu vedeți, bă? Nu spun că e singura vinovată, ci e vinovată și ea de tăinuirea situației reale.

Părerea mea e că, dacă ar fi fost în funcție în acest an, rezolva problema cât se poate de simplu: lăsa liber la șpagă, la protocoale și furăciuni. De vreme ce ea a fost cea care i-a băgat cu forța în liceu pe elevii slabi, tot ea îi și scotea din rahat, în stilul deja consacrat vreme de două mandate.

Sistemul mai are multe alte vini și păcate, acumulate în anii postcomunismului românesc, însă trebuie identificate onest și complet, dacă se poate. Dar doamna Gună văd că preferă calea mai comodă: ministrul să facă o analiză, căci sistemul e de vină.

Ba chiar și societatea e vinovată că promovează non-valorile. Unde „sistem” și „societate” sunt niște entități informe, deosebit de utile în situația în care trebuie să te refugiezi din calea unei răspunderi concrete ce trebuie asumată. Doar un mic exercițiu deconstructiv: din această „societate” nu fac parte și părinții? Nu-mi spuneți mie că printr-un miracol năucitor, vreme de 20 de ani, niciunul dintre oamenii răspunzători pentru promovarea non-valorilor nu a avut copii în școală. Însă asta nu i-a împiedicat pe respectivii să-și vadă de treabă. Același raționament se poate aplica sistemului.

Ca contraargument totuși – lăsați cacofonia să-și facă efectul – aș invoca faptul evident că există un număr însemnat de liceeni bacalaureați. Iar dintre aceștia, o parte chiar l-au luat pe bune – cu toții știm că încă s-a mai putut „mișca”, măcar la corectura finală, dacă nu în sală. Aceștia absolvenți merituoși sunt produsul aceluiași sistem. Deci încă mai există și zone sănătoase, de unde ar putea porni reconstrucția.

Merg însă la următorii vinovați: părinții. Am văzut că, în opinia șefei lor, ei sunt vinovați că nu sunt lăsați să ia parte la viața școlii. Nu-mi vine a crede că, deși e un moment în care multe murdării s-au dat pe față, părinții nu sunt socotiți răspunzători pentru că au susținut cu bani sistemul corupt de evaluare. Toată șpaga națională de la bacalaureat se dădea din bugetele părintești. Măcar atâta ciosvârtă de adevăr putea și doamna Gună să rostească. Mă îndoiesc că nu știe ce se întâmplă „în teritoriu”.

Există, deci, și o culpă concretă a părinților, dincolo de cea atribuită „societății”. Mă întreb și eu – ca prostu’: oare de ce nu se discută nici acum pe șleau, de ce se preferă în continuare discursurile eufemistice și politicianiste?

Cei din urmă vinovați – despre care doamna Gună nu vorbește – sunt, zic eu, elevii. Adică aceia dintre elevi care au capacitatea intelectuală pe care o presupune un examen mai serios, dar care, din lene sau oportunism, n-au avut chef să învețe. Că n-a vrut mușchiu’ lor, na!

Consider că e un semn de respect faptul că le atribui o responsabilitate, fiindcă una dintre caracteristicile adultului e tocmai asta: capacitatea de a-și asuma răspunderea pentru propriile fapte. Or ei sunt socotiți adulți, li se dă dreptul să hotărască soarta țării (prin vot), așa că ar fi o jignire să-i absolvim în virtutea tinereții. Ideea de libertate individuală sau de drepturi ale omului (pe care mulți la clamează foarte vocal) se bazează tocmai pe capacitatea lor de a fi oameni responsabili.

Fie că le place, fie că nu, chiar dacă doamna Gună tace ipocrit în dreptul lor, elevii au o parte de vină. BAC-ul ăsta, la urma urmei, nu putea să aibă loc fără participarea lor. Cum se poate atunci ca tocmai actorii principali să fie ignorați când se trag concluziile?

Ei bine, uite că se poate. Doar că mă sperie această disipare a vinovățiilor într-un spațiu indefinit. Nu că mi-ar plăcea să osândesc, ci cred că atunci când în sfârșit sistemul ajunge să se privească în oglindă și să vadă cum e (situația, potrivit celor care lucrează în sistem, este chiar mai gravă de atât), ar fi o dovadă de înțelepciune și de responsabilitate să încerci să vezi ce contribuție ai avut tu – ca persoană sau ca grup social – la această stare de fapt.

Însă doamna Gună propune exact opusul: să nu ne acuzăm reciproc! Să lăsăm vina în seama societății și… mai vede ministrul ce-i de făcut. Dacă coana Gună e o voce autorizată a părinților, atunci, din ce zice, tare mi se pare că nu există vreun interes pentru rezolvarea problemei, ci doar pentru soluționarea crizei de moment.

E adevărat că lucrurile arată nasol. O grămadă de liceeni rămân în plop. Și fără diplomă, și fără calificare. Dar dacă tot a constatat că toată societatea e de vină, probabil că părinții ar trebui să insiste pentru o reformă fundamentală. Nu să acuze politic și să disculpe preferențial. În funcție de cotizație.

E drept că și CTP vorbește despre o vinovăție colectivă. Dar o face mai aplicat și ajunge și la răspunderi individuale. Altminteri, dacă îi dăm crezare doamnei Guna, putem ajunge la concluzia că vina pentru acest bac ratat o poartă tsunami-ul din urmă cu câțiva ani, exploziile solare, stratosfera, ciocnirea corpurilor cerești, efectul de fluture, viteza de rotație a Pământului, cutremurul din Japonia, G.W. Bush, Al Qaeda, bacteria E-coli, legea lui Ohm etc.


Responses

  1. Nu ca s-o apăr pe doamna Gună, aş spune că are parţial dreptate: părinţilor nu li se dă voie să se implice – pe de-o parte, iar pe de alta, părinţii se tem să se implice „cu forţa”, din pricina posibilelor represalii asupra odraslelor. Am fost personal martor al acestui sistem tipic românesc, de şmecherie amestecată cu laşitate şi slugărnicie. Se procedează foarte simplu: se fac numai 2-3 şedinţe cu părinţii pe an, pe la început şi pe la sfârşit. Dirigintele „intră tare”, la intimidare, încă de la început, şi reduce rapid la tăcere puţinii părinţi care au ceva critic de spus. Primind, instantaneu, ca la orice coadă sau îmbulzeală autohtonă, ajutorul câtorva părinţi foarte devotaţi cauzei profesorilor, directorilor şi sistemului. Aşa că trebuie să fii puţin inconştient şi cu un psihic foarte rezistent dacă insişti să ridici vreo problemă din cele care arată deficienţe, să ceri să se ia vreo măsură corectivă. Dacă există astfel de voluntari sinucigaşi, foarte rar mai sar 1-2 părinţi în ajutor, însă sigur sar cei din comitetul de părinţi să-i apere pe profesori. Oricum nu se schimbă nimic, iar următoarea şedinţă e probabil pentru chestia cu cadourile. Schema asta mi s-a aplicat identic cu 4 diriginţi diferiţi. Concret, au fost profesori foarte, foarte slabi la materii importante pentru viitorul copiilor, şi pur şi simplu nu se putea discuta nimic cu dirigintele, pentru că ţi se închidea gura şi erai dat exemplu de cârcotaş nerealist, sau profesorii respectivi erau lăudaţi şi prezentaţi ca un adevărat noroc pentru clasă înainte să se ridice vreo problemă penibilă. Apoi, un profesor „neortodox” (adică un fel de geniu care nu predă aproape nimic din programă, ci lucrează cu 2-3 olimpici, dă teste ucigătoare cu subiecte cunoscute de cei care fac meditaţii cu el, iar pe restul îi terorizează cu note sub 5) nu poate fi nicicum readus la „normal”, mai ales când elevii „de comitet” sunt şi ei meditaţi. În rest, acolo unde chiar ar conta implicarea părinţilor, în stratosfera legilor, a regulamentelor şi programelor şcolare, părinţii participă numai prin reprezentaţii lor, de genul doamnei Gună. Asta chiar e o meserie, ca şi orice lider de sindicat. Cum află doamna Gună ce părere au părinţii n-aş şti să spun (poate de pe site-ul destul de primitiv al organizaţiei), cert e că dânsa e pe nişte liste, are „o funcţie” şi e chemată pe la TV, Parlament, Minister sau mai ştiu eu ce. Eu unul nu m-aş duce să mă plâng dânsei, pentru că nu am niciun fel de informaţii de încredere despre felul în care reprezintă o organizaţie despre care nu se ştie mai nimic. Aşa se fac lucrurile la noi, nu de jos în sus, ci de sus în jos: se strâng câteva persoane care au o idee despre cum se înscrie o organizaţie la tribunal, îşi aleg un nume de impact, şi apoi îi vezi la televizor, eventual fac schimb de experienţă prin străinătate, mai derulează un proiect european, mai semnează o declaraţie, mai dau un interviu şi cheamă masele la luptă ş.a.m.d. Pe de altă parte, recunosc faptul că neîncrederea e atât de mare, încât nici nu am încercat măcar să contactez Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, ca să mă conving că în spatele doamnei Gună, ale cărei intervenţii publice nu au fost, după părerea mea, prea inspirate, se află o maşinărie care poate schimba ceva. Aşa că, deocamdată, poate că e mai corect spus că părinţilor li se dă voie să se implice prin organizaţii obscure şi suspecte, în care nu au prea multă încredere şi, chiar dacă ar avea încredere, autorităţile tot şi-au făcut o tradiţie din ignorarea rămăşiţelor societăţii civile aflată în agonie.

    • Precizarea e binevenită și, din nefericire, duce mult mai departe ceea ce sugeram eu. În orice caz, nu voiam să zic decât că, dacă tot se preface că vrea să găsească vinovați, doamna Gună avea la dispoziție vini pe care le știe toată țara. Deci nu era cazul să eludeze atât de penibil subiectul.
      Sunt însă și eu de acord cu nu se va schimba nimic. În esență, doamna trebuie să apere o imagine, să deruleze o „strategie”, să slujească niște interese. Iar aceste interese sunt susținute probabil cu niște fonduri. Așa că… sărmanii copii, născuți într-o zodie blestemată, în care până și organizația părinților riscă să fie alcătuită din impostori.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: