Postat de: Teofil Stanciu | 06/09/2011

Și totuși, noi ce să regretăm?

Am auzit pe vremea lui Ceaușescu mulți creștini care tânjeau după zile de libertate religioasă, când să poată face, nestingheriți, câte în lună și în stele (numai lucruri bune, desigur). Când să poată da întreaga măsură a credinței de care erau animați. Nu puțini au fost cei care se rugau fierbinte la Cel de Sus să îndepărteze jugul tiraniei.

Și chiar așa s-a întâmplat. Dintr-odată, visul mult râvnit a devenit realitate. Libertatea e, de multă vreme deja, o stare de fapt, o banalitate. Însă, surprinzător, vremurile de slobozenie i-au luat pe majoritatea creștinilor pe nepregătite. Mulți dintre ei jinduiesc la zilele când, sub amenințarea permanentă a represiunii, fervoarea religioasă cunoștea un avânt care azi e doar poveste.

Deci se pare că, totuși, atunci erau zilele fericite, epoca de aur a credinței. Și totuși au murit mii de creștini din pricina credinței lor. Au fost lăsați copii orfani, s-au comis crime atroce, au existat deportări, fenomenul Pitești (care, în cazul creștinilor, a cunoscut o cruzime aparte). Mulți au suferit din greu sperând și cerând cu lacrimi ca Dumnezeu să aducă zile mai bune, când libertatea de conștiință și libertatea religioasă să fie garantate prin lege.

Acum sunt garantate prin lege, însă creștinii se pare că au alte treburi pe cap. Nu au timp să valorifice această libertate. De obicei, acuza pe care o auzi cel mai des e că oamenii au devenit anormal de ocupați. Și extrem de materialiști. Parcă tot mai bine era pe timpul comunismului. Chiar și relațiile dintre creștini erau mai calde, nu existau atâtea bariere economice și sociale. Acel egalitarism impus avea părțile lui bune și favoriza coeziunea comunităților.

Însă în comunitățile de atunci existau delatori, mulți au constatat că țineau șerpi la sân, fără s-o știe. Trădarea se practica până la cele mai înalte cercuri ale ierarhiei eclesiale. Despre unii se spune – fără să existe dovezi publice certe, ci mai degrabă indirecte – că ar fi fost ofițeri cu acte în regulă. Deci viața era grea, primejdiile pândeau la tot pasul. Unii dintre cei care apucaseră să simtă pe pielea lor prieteșugul trădătorilor nădăjduiau să vină ziua când să scape de șicane și intimdări. De fapt, dacă stăm mai bine și ne gândim, toți trăiam cu frica în sân.

Așa că tot mai bine e în libertate. De bine, de rău, acum nu mai trăiește (aproape) nimeni cu teama perpetuă că ar putea să nu mai ajungă acasă din pricina vreunui „accident”. Fiecare își vede în liniște de casa lui, de slujba lui, de credința lui. Dar, parcă ceva tot pute. Că unii dintre cei care au fost mari pe vremea comunismului sunt încă la putere. S-au oploșit prin niște structuri de putere și, susținuți și de naivitatea celor simpli, se mențin în fruntea unor organizații pozând în sfinți și eroi. Înainte de aglomerația din ’89, măcar exista posibilitatea de a distinge mai ușor între oportuniști și eroi, nu ca acum.

Să avem pardon totuși, eroii din temnițele comuniste au murit cu gândul la un ideal, aspirau la libertate, sperau ca poporul român să scape de sub jugul sovietic și de sub molima comunistă. Nu e deloc greșit a spune că libertatea de azi a rodit din sângele lor. Deci fie și pentru atât, tot ar trebui să prețuim mai mult faptul că azi nu avem parte de niciun fel de îngrădiri. Cel mult mai trebuie să suportăm mici șicane frățești, interconfesionale. Altminteri suntem cu desăvârșire liberi să ne profesăm credința și să o trăim cu toată cucernicia de care suntem capabili.

Deși, dacă te gândești mai bine, poate că și eroii de ieri ar fi descumpăniți văzând pentru ce anume au murit. E drept că ei aveau în minte un ideal, dar nu ar putea sili pe nimeni să-l și implementeze în forma imaginată atunci, în pușcării. Vremurile s-au schimbat, libertatea tocmai asta înseamnă: fiecare poate înțelege (sau neînțelege) cam ce dorește și să acționeze după bunul plac.

Și iarăși parcă tot mai bun era comunismul, fiindcă storcea ceea ce era mai bun din fiecare. Când ești strâns cu ușa îți dai adevărata măsură a caracterului. Pe timp de pace, mulți viteji se anunță. Dacă facem abstracție de delatori (și putem face asta), atunci ne amintim cum presiunea crea unitate, efervescență. Acțiunile subversive – trafic cu biblii, studii biblice pe ascuns, botezuri în case etc. – erau animate de abnegație și curaj. Virtuțile aveau unde să se călească. Oamenii erau mai umani, căci școala vieții și testele credinței îi oțeleau.

De mirare e însă că aceste virtuți nu se prea întrezăresc astăzi. Mai că ai fi ispitit să spui că erau doar chestii de circumstanță. Că unitatea nu a exista niciodată, ci a fost o formă de aglomerație ordonată. Că virtuțile au fost niște pusee de bunăvoință, unice și irepetabile. Abia scăpați oleacă din strânsoare, creștinii s-au întors să se muște unii pe alții, fie în confruntări interconfesionale, fie chiar în lupte intestine ale comunităților eclesiale locale. Libertatea trebuie să fie de vină că ne-a scrântit de cap în halul ăsta. Când stăteam cu cuțitul la os, nu ne ardea de cai verzi pe pereți, ci stăruiam asupra lucrurilor importante.

Da, da. Însă proiectele născocite, pe atunci, în ascuns aveau nevoie de libertate ca să prindă contur. Radio creștin, televiziune creștină etc. Iar azi, iată că ele există. Ceea ce e cum nu se poate mai bine. Fără contextul postdecembrist, toate aceste realizări care acum sunt aproape banale erau de neimaginat. La urma urmei tot mai bine e acum.

Sau nu e? Că tot noi eram și atunci și acum. Atunci priveam tânjind spre ceea ce avem acum, acum privim nostalgici spre ceea ce aveam atunci. Derutantă situație.

Stimați părinți și bunici, după ce ați râvnit să trăiți vremuri de libertate religioasă, ne spuneți tot mai frecvent că parcă era mai bine sub vechiul regim – ideile adunate în frazele de mai sus, nu-s de la mine, ci de la voi. Eu nu zic că nu veți fi având de dreptate, dar întreb și eu: totuși, noi – ăștia care abia dacă am degustat socialismul – noi ce să regretăm? Opresinea de atunci sau libertatea de acum?


Responses

  1. Întrebarea mea este dacă cei care au luptat împotriva conducerii comuniste, sunt sau nu creştini. În Biblie scrie că trebuie să respectăm pe conducătorii popoarelor, conducători ce sunt toleraţi de Dumnezeu. Or, luptând ămpotriva lui Ceauşescu au încălcat preceptul Biblic. Chiar şi Iisus a spus „daţi cezarului ce este al cezarului”. Deci, cum rămâne? Suntem sau nu creştini din moment ce am nesocotit însăşi cuvântul lui Iisus?

    • Întrebarea e bună. Nu mă leg să răspund la ea acum, aici. Nu mi-am bătut prea tare capul cu ea. Poate aude cineva care a stat pe baricade. D-l Dănuț Mănăstireanu, de pildă.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: