Creștinul consumator (II)

by Jocelyn K. Glei, via the99percent.com

Ce-ar fi consumerismul fără publicitate? Reclama e sufletul comerțului. Iar reclama religioasă e sufletul… nu mă aventurez să spun cui, însă ea există. Ortodocșii și catolicii au locuri de pelerinaj, icoane făcătoare de minuni, moaște etc. Ele au funcționat tot timpul în biserică, dar acum beneficiază de reclamă, de mediatizare, de promovare. Totul se face organizat, așa încât să aducă niscai profit la buget.

Evanghelicii au și ei slăbiciunile lor. Când un pastor mai cu renume se anunță într-o anumită biserică, de obicei localul devine neîncăpător. Firește că fiecare pastor cam știe unde să se ducă și unde să nu se ducă. În orice caz, enoriașii sunt deosebit de receptivi la faima oratorului. Și toată lumea știe asta, chiar și oratorii care par indiferenți la mărimea audienței.

Aplecarea spre publicitate se regăsește și în felul în care Dumnezeu este promovat ca un produs de marketing. Am ascultat destule predici în care Cristos era ambalat în veșminte atât de contemporane încât devenea un soi de star de cinema, gata să-și lanseze cel mai recent film. Care film era fie un manifest revoluționar, fie un protest social, fie un monument de artificii lingvistice năucitoare etc.

Această tendință bine împământenită în zestrea genetică protestantă e dublată de disprețul fudul pentru orice tradiție, pentru orice lucru vechi. Adesea, mai ales printre tineri, vechimea e un cusur fundamental, un rău sadea, în vreme ce orice lucru nou e considerat inerent bun în virtutea noutății lui. Or ce poate fi mai asemănător cu consumerismul care tocmai pe această teză fundamentală își întemeiază propășirea? Nu spun toate reclamele că noul detergent, noul model, inovația recentă sunt cele mai grozave?

Citește mai mult »

Publicitate

Confuzia

Am aflat despre reclama asta într-o discuție cu Alex și, chiar dacă o descopăr cu destul de mare întârziere, o dau mai departe. Poate mai sunt și alții la fel de ardeleni ca mine :).

Creștinul consumator (I)

Via: thetinylife.com

De câțiva ani încoace, prin mediile evanghelice mai receptive la „semnele vremurilor”, a făcut o adevărată carieră preocuparea pentru influențele exercitate de către spiritul consumerist asupra bisericii. Inițiativă e lăudabilă, consider, și se subordonează necesității de a separea cele sfinte de cele ale lumii.

Concluziile au însă, cel mai adesea, caracter localist sau sectar. Creștinul consumator ar fi, potrivit acestora, un ins care se prezintă la biserică și stă în bancă fără să participe la „viața bisericii”, deci un enoriaș apatic și (eventual) cârcotaș, un soi de parazit eclesial. E drept că principala îndeletnicire a unui consumator e… consumul. Însă, dacă tot e să conturăm un portret al creștinului consumator, el ar trebui să poată fi validat (măcar parțial) și în bisericile tradiționale. Altfel demonstrația e cam subțire și șchioapă, riscând să folosească altor scopuri decât adevărul.

M-aș încumeta să sugerez, fără prea mari pretenții, câteva direcții mai puțin exploatate. Nu îmi propun să contest concluziile altora (pastori sau lucrători bisericești), ci doar să lărgesc puțin cadrul discuției.

Consumerismul presupune standardizare, pentru că producția de masă nu poate fi concepută în absența unor modele reproduse în mii sau milioane de exemplare. Există însă aici două aspecte, unul ce ține de consum, iar celălalt de producție. Producătorul lucrează după șabloane, iar cumpărătorul devine și el dependent de ele, așteptările lui nu sunt decât niște opțiuni între mai multe modele stereotipe. Orice produs personalizat e mult mai scump, iar piesele unicat sunt o raritate. Prin urmare, sunt foarte greu accesibile.Citește mai mult »

BAC-ul prin webcam

Ca să dovedească tuturor că nu camerele de filmat i-au speriat (mai ales că nu toate aveau microfoane și puteai să vorbești nestingherit cu colegii, atâta vreme cât nu te întorceai ca prostu’ să fii reperat), elevii căzuți la BAC-ul din vară au decis să ceară ca la sesiunea din toamnă să participe numai cei care au webcam.

Astfel că, la ora stabilită, se vor instala fiecare în fața PC-ului propriu sau de împrumut și vor căpăta subiectele prin messenger. După care, conform protocului, vor începe să răspundă la cerințe prin webcam, în cadrul unei videconferințe organizate de fiecare centru de examinare.

Unul dintre profesori se va ocupa de supravegherea candidaților. Ceea ce înseamnă că va verifica în permanență ca elevii să fie în ținută decentă și prezenți în fața camerei pe tot parcursul examenului. Cei care nu au microfon vor redacta subiectele în scris și le vor trimite fie prin MMS, fie prin messenger. La nevoie, se poate folosi și Skype.

Câte un expert din partea fiecărui inspectorat va inspecta status-ul fiecărui candidat, aceștia fiind obligați să apară, pe durata examenului, drept Busy for BAC pe mess, facebook, google talk, adium etc.Citește mai mult »

130 de ani de la nașterea lui George Enescu (1881)

Rapsodia română nr. 1, dirijată de Sergiu Celibidache – un adevărat spectacol.

 

Google are azi un logo aniversar consacrat lui Enescu.

Ieși afară!

Suferința de a nu ști cine suntem și ce avem de făcut

Cu aceste cuvinte (nu le-am citat exact, ci mi-am permis o parafrazare) și-a încheiat Mircea Cărtărescu prestația de la emisiunea Profesioniștii, moderată de Eugenia Vodă. Ideea era că ne aflăm pe pământ pentru a da un test ale cărui cerințe ne sunt necunoscute, dar am vrea să-l luăm pentru a dobândi viața de dincolo.

E drept că, așa cum vor dori unii să îmi atragă atenția, creștinismul furnizează o soluție esențială, care rezolvă problema sensului existenței. Însă componenta individuală a vocației personale rămâne, de obicei, incertă, urmând a fi deslușită pe cont propriu.

Foarte puțini sunt fericiții pe care pronia divină îi cadorisește cu o vocație indiscutabilă și ușor de descoperit. Cei mai mulți ne chinuim să căutăm dacă avem vreuna, iar mai apoi să ne punem în acord cu ceea ce credem că am identificat.

Nici cei ce știu fără dubiu care e drumul de urmat nu au neapărat o viață ușoară. Pentru mulți, asumarea unei vocații înseamnă chin fizic, lipsuri materiale, privațiuni de tot felul. Gândiți-vă, de pildă, la un pictor talentat – precum Van Gogh – sau la un compozitor colosal – ca Mozart. Îmi vine în minte și destinul zbuciumat al lui Dostoievski. Câți și-ar dori certitudinea unei astfel de vocații? Sau câți ar putea s-o suporte?

Ceilalți ne zbatem printre hobby-urile noastre ocazionale sau de durată, mai răsfoim în minte paginile cv-urilor personale doar-doar vom descoperi un rost imediat pe lume, o dâră care se străvede pe drumul parcurs, o permanență care să se constituie ca gir identitar. Ca să putem spune cu certitudine: eu ăsta sunt și cu asta mă îndeletnicesc.Citește mai mult »

Despre cum poate fi învinsă prostia – Sf. Ioan Maria Vianney

 

Dacă doriți să citiți biografii complete ale sfântului, puteți căuta singuri pe google (rețin doar două site-uri catolice, unul în engleză, celălalt în română, și o prezentare de carte). N-am să reiau aici toată povestea vieții sale.

Rețin însă faptul că a fost numit sfânt protector al preoților catolici. Interesant protector și-au ales…

Ioan Vianney era ceea ce se cheamă un om prost. În ciuda eforturilor sale – alimentate de dorința fierbinte de a deveni preot – învățătura nu se prea lipește de mintea lui. În schimb, era recunoscut pentru cucernicia și smerenia lui.Citește mai mult »