Postat de: Teofil Stanciu | 10/07/2011

Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R)

Imagine preluată via liveinternet.ru

Doctorul Andrei Efrimîci Raghin (Salonul nr. 6) era suferind. Boala lui era iluzia. Trăind în confortul puturos şi dezagreabil al spitalului pe care îl conducea, îi dădea mâna să filosofeze aiuristic, cuprins de lehamite şi detaşare: e totuna că stai în casă sau eşti la ospiciu, e totuna dacă suferi sau eşti sănătos, n-are niciun rost să tratezi pe nimeni că oricum moare fiecare până la urmă şi alte bazaconii.

Dacă era cât de cât mai sensibil la realitate, s-ar fi putut trata sub îndrumarea lui Ivan Dmitrici Gromov, unul dintre nebunii salonului nr. 6, care suferea de mania persecuţiei, însă era foarte conştient de viaţă, moarte şi suferinţă. Dar leacul cel mai eficace se administrează direct, nu prin intermediar. Confruntarea cu viaţa crudă nu lasă loc de mofturi şi reverii stupide. Frigul, durerea, foamea, izolarea, spaima şi disperarea determină modificarea imediată a teoriilor sterile. În cazul doctorului, cel puțin.

Personajele lui Cehov sunt oameni care caută. Dar se prind în jocul unor himere. Iar când cad de la înălţimea viselor în zama mocirloasă a realităţii, se surpă pe dinăuntru, se sting. În cazul fericit, aşteaptă un viitor mai bun, nedeterminat sau o viaţă mai bună după moarte.

Konstantin Gavrilovici Treplev este îndrăgostit de Nina (Pescăruşul) şi o aşteaptă câţiva ani. Dar ea iubeşte un romancier fără strălucire, pe Trigorin. Până la urmă, aşteptarea lui Treplev de dovedeşte inutilă şi omul se sinucide.

Unchiul Vanea şi Sonia, nepoata lui (Unchiul Vanea), muncesc pe brânci la moşie ca să-l întreţină pe tatăl Soniei, Serebreakov Alexandr Vladimirovici, profesor universitar, la oraş. Doar merită, el e mândria familiei, profesor la arte, minte luminată. Vine un moment când unchiul Vanea înţelege însă că Serebreakov e lipsit de strălucire, plat, prost şi ridicol şi că toată viaţa s-a închinat unei iluzii care ascundea o nulitate.

Olga, Maşa şi Irina (Trei surori) aşteaptă să plece la Moscova, acest el-dorado care le cheamă şi le aşteaptă. Între timp, supravieţuiesc cum pot în mediocritatea provinciei, se agaţă de fiecare personaj mai răsărit şi îşi laudă fratele, viitor muzician de talent. Andrei, artistul, ajunge funcţionar de rang inferior în orăşelul unde locuiesc şi, pasionat de jocul de cărţi, cheltuieşte averea familiei. Surorile înţeleg curând că nu vor mai ajunge niciodată la Moscova şi se resemnează.

Liubov Andreevna împreună cu fiicele Ana şi Varia, dar şi cu fratele ei Gaev (Livada cu vişini) deţin cea mai frumoasă livadă cu vişini din toată gubernia (sau poate că din toată Rusia). Nu pot concepe că, înglodați în datorii, ar putea pierde proprietatea pe care o stăpânesc de mai multe generaţii. Dar realitatea nu ţine cont de ce pot ei concepe sau nu.

Nuvela şi piesele pomenite în fugă au în comun tratamentul dur împotriva iluziei, indiferent de originea ei nobilă sau vulgară.

Poate că nişte lecturi din Cehov ar folosi ca antidot la vânătoarea de himere. Oricine poate afla relativ repede şi dintr-o sursă „independentă” (adică neideologizată religios sau în alt fel) faptul că fericirea nu e de găsit nici în iubire, nici în proprietăţi, nici în desfătări intelectuale. Nici ideologiile, nici capitalul, nici munca, nici nemunca, nici pasiunea nu elimină zădărnicia. Cel mult amână momentul în care se dezvăluie adevărul. De altă parte, şi ideologiile, şi capitalul, şi munca, şi pasiunea pot deveni iluzii sau aşteptări înşelate. Iar pe urma lor se lasă, atotputernică, deşertăciunea.

E reconfortantă lectura lui Cehov. Există în scrierile lui un fel de promisiune că, la un moment dat în viaţă, adevărul despre propria existenţă apasă cu atâta intensitate încât autosugestiile, minciunile foarte adânci despre sine se dau la o parte. Se produce atunci o criză majoră, desigur. S-ar putea ca momentul de luciditate să dureze foarte puţin, iar unii să nici nu îl ia în seamă decât ca pe un incident care le-a tulburat meteoric confortul şi evoluţia (ascensiunea, cariera, dezvoltarea, credinţa).

Dar faptul însuși că acel moment al adevărului e o certitudine are ceva frumos în sine. Înseamnă că fiecărui om i se dă măcar o dată în viaţă posibilitatea să se vadă fără cosmeticalele cu care îşi sulemenește existenţa. Oricine are posibilitatea să-şi iasă din rol(uri) şi să stea faţă în faţă cu sine. Nu cred că un asemenea moment lasă vreo viaţă necutremurată. Seismul îl resimt sfântul şi păcătosul laolaltă. Nu cred că vreun om poate să treacă pe aici fără criză, indiferent ce nume îi aplică şi unde încadrează ce trăieşte atunci: „criza vârstei mijlocii”, menopauză, PMS, sindrom posttraumatic, depresie, neurastenie etc.

Cehov e foarte actual, e fără timp, tocmai pentru că oamenii se autoamăgesc în orice epocă, numai formele minciunii diferă. De salonul realităţii nu scapă nimeni, fiindcă el e lumea însăşi cu suferinţele ei certe. Şi din roz-bonbon-ul credinţei „înalte”, al gândirii pozitive sau al mulţumirii de sine, fiecare va ajunge, prin mila lui Dumnezeu, să dea cu capul de viaţa nudă şi crâncenă. Şi abia atunci se poate confrunta cu sine fără fumuri şi fără epoleţi.


Responses

  1. Foarte frumos. Cehov e un bun exemplu.

    La fel si Ecleziastul. Pentru cei care vor să aibă acces şi la o altă optică, dincolo de lumesc.

    • Cred că, în Salonul nr. 6, Cehov corectează o interpretare abuzivă a Eclesiastului. Și bine face…

  2. Interesant. Oare viata ar putea merge si spre altfel de momente decat cel pomenit de tine? Care ar putea fi alea?

    • Nu știu care ar fi momentele alea. Mă gândesc că momentele în care trăiești niște revelații (despre propriul sine), niște iubiri, niște pasiuni sunt cele ce jalonează o existență și memoria ei ulterioară.

  3. […] Un oraș în care Porfiri Petrovici se intersectează, tam-nesam, cu Dmitri Karamazov și cu Cicikov (ăsta-i din Gogol, dar ce mai contează?). Un oraș unde Aleoșa plânge de mila lui Gromov. […]

  4. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  5. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  6. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  7. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  8. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  9. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  10. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]

  11. […] Leac pentru iluzii – în salonul nr. 6 (R) […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: