- Imagine preluată via liveinternet.ru
Doctorul Andrei Efrimîci Raghin (Salonul nr. 6) era suferind. Boala lui era iluzia. Trăind în confortul puturos şi dezagreabil al spitalului pe care îl conducea, îi dădea mâna să filosofeze aiuristic, cuprins de lehamite şi detaşare: e totuna că stai în casă sau eşti la ospiciu, e totuna dacă suferi sau eşti sănătos, n-are niciun rost să tratezi pe nimeni că oricum moare fiecare până la urmă şi alte bazaconii.
Dacă era cât de cât mai sensibil la realitate, s-ar fi putut trata sub îndrumarea lui Ivan Dmitrici Gromov, unul dintre nebunii salonului nr. 6, care suferea de mania persecuţiei, însă era foarte conştient de viaţă, moarte şi suferinţă. Dar leacul cel mai eficace se administrează direct, nu prin intermediar. Confruntarea cu viaţa crudă nu lasă loc de mofturi şi reverii stupide. Frigul, durerea, foamea, izolarea, spaima şi disperarea determină modificarea imediată a teoriilor sterile. În cazul doctorului, cel puțin.
Personajele lui Cehov sunt oameni care caută. Dar se prind în jocul unor himere. Iar când cad de la înălţimea viselor în zama mocirloasă a realităţii, se surpă pe dinăuntru, se sting. În cazul fericit, aşteaptă un viitor mai bun, nedeterminat sau o viaţă mai bună după moarte.Citește mai mult »
Cu drezina 