Cândva era un adevărat titlu de glorie să-ți mai snopești din când în când nevasta. Intra în „fișa postului”: el să dea, ea să încaseze. Nimeni nu se mira decât dacă el dădea prea tare și o desfigura. O față plânsă sau spășită dovedea că scărmănătura avusese loc recent. Și gata. Acum însă, organizațiile pentru drepturile femeii au luat taurul de coarne și descurajează această practică.
Nici copiii nu aveau o soartă mai ușoară. Bătaia ruptă din rai li se aplica de câte ori se considera necesar. Unora chiar și pe la vârsta de 20 de ani. „Eu te-am făcut, eu te omor” era nu doar un slogan, ci o explicație, o justificare și, totodată, o sentință. Dar și acolo s-au făcut progrese însemante de când există o linie unde copiii pot reclama abuzurile părintești.
Dacă situația soațelor și cea a copiilor nu e încă foarte clar tranșată (faptele de violență fiind greu de dovedit și, de obicei, membrii familiei ezită să facă plângere), soarta animalelor e mai privilegiată. Nu trebuie decât un trecător dotat cu un telefon care să înregistreze „cruzimea”, că pe urmă agresorul poate face pușcărie. Cel puțin așa spune legea.
Ce să faci însă cu toată furia acumulată deep inside și pe care nu mai ai permisiunea să ți-o descarci, tradițional, pe consoartă sau consort (că există și cazuri de bărbați maltratați), pe copil sau pe cățel? Cel mai la îndemână mijloc pentru un orășean era, în afara mobilelor casnice, covorul. Bați covorul de să-i meargă fulgii.
Zic „era” pentru că normele locale nu mai lasă loc nici pentru tradiționala bătaie bianuală a covorului. Se taie barele, astfel încât oamenii, chiar dacă ar mai putea ieși seara la o chelfăneală crepusculară, când ochiul autorităților e închis, nu mai au pe ce să-și întindă obiectul muncii.
Eu cred că de aici se trage toată explozia de violență din ultima vreme: oamenii nu mai au mijloacele consacrate la îndemână și ajung astfel să improvizeze tot felul de debușeuri neautorizate. Mai un funcționar al statului, mai un coleg de trafic, mai un necunoscut în bar. După două trei scatoalce bine altoite, odată se simte cetățeanul mai răcorit.
Păcat că nu mai trăiește tata Freud să ne explice dânsul cum e cu violența reprimată și ce isterii poate naște ea. Câte traume interioare suferă un individ (post)modern care nu mai are îngăduința să dea cu pumnul în nimic, fie că glăsuiește, miorlăie, scheaună, nechează sau pur și simplu bufnește înfundat când ia câte o paletă peste față.
Sunt convins că tata Freud ne-ar fi ajutat să ne emancipăm din robia celor care ne îngrădesc nejustificat violența congenitală ce ne tulbură serenitatea supraeului. Europa ne cotropește libertatea de conștiință jalonând-o cu legi împotriva naturii.
Așa stând lucrurile, noi ce sau pe cine mai batem?
Cu drezina 
O fi o idee genială sau banală – bătaia nevestelor / copiilor detensiona oarecum înclinațiile belicoase ale națiunilor?
Eu zic să încercăm. Seara după 10, ca să nu ne sancționeze CNA-ul.
Batem mingea. Batem cuie. Batem din palme. Sau batem din picior. Şi luam bataie şi la oină.
Batem șaua să priceapă… 🙂