Și noi ce/pe cine mai batem?

Imaginea: drjeanetteraymond.com

Cândva era un adevărat titlu de glorie să-ți mai snopești din când în când nevasta. Intra în „fișa postului”: el să dea, ea să încaseze. Nimeni nu se mira decât dacă el dădea prea tare și o desfigura. O față plânsă sau spășită dovedea că scărmănătura avusese loc recent. Și gata. Acum însă, organizațiile pentru drepturile femeii au luat taurul de coarne și descurajează această practică.

Nici copiii nu aveau o soartă mai ușoară. Bătaia ruptă din rai li se aplica de câte ori se considera necesar. Unora chiar și pe la vârsta de 20 de ani. „Eu te-am făcut, eu te omor” era nu doar un slogan, ci o explicație, o justificare și, totodată, o sentință. Dar și acolo s-au făcut progrese însemante de când există o linie unde copiii pot reclama abuzurile părintești.

Dacă situația soațelor și cea a copiilor nu e încă foarte clar tranșată (faptele de violență fiind greu de dovedit și, de obicei, membrii familiei ezită să facă plângere), soarta animalelor e mai privilegiată. Nu trebuie decât un trecător dotat cu un telefon care să înregistreze „cruzimea”, că pe urmă agresorul poate face pușcărie. Cel puțin așa spune legea.Citește mai mult »

Publicitate