Postat de: Teofil Stanciu | 26/06/2011

Cele 48 de legi ale puterii

Îmi mărturisesc deplina ignoranță (de până acum) în ce privește existența acestor legi cu toate că au fost și traduse în românește.

Supriza cea mare a fost însă descoperirea că aceste legi au fost scrise la modul cel mai serios cu putință, nu au nimic ironic în ele. Autorii au studiat „înțelepciunea” lui Machiaveli, Clausewitz sau Sun Tzu, iar apoi și-au scris propria carte de învățătură.

Rețin din întreaga listă doar câteva dintre legile pe care le găsesc cele mai dezumanizante și bizare moral. O variantă cu explicații găsiți aici, iar aici puteți consulta lista în limba română.

Legea 2: Nu te încrede prea mult în prieteni, învață să te folosești de dușmani.

Legea 3: Camuflează-ți intențiile.

Legea 5: Reputația contează enorm – Apără-ți-o din toate puterile.

Legea 6: Ieși în evidență cu orice preț.

Legea 7: Pune-i pe alții să muncească în locul tău, dar atribuie-ți toate meritele.

Legea 8: Fă oamenii să vină la tine – la nevoie, folosește o momeală.

Legea 10: Pericol de contaminare: evită-i pe cei nefericiți și ghinioniști.

Legea 11: Fă-te indispensabil.

Legea 12: Dezarmează-ți victima prin sinceritate calculată și generozitate selectivă.

Legea 13: Când ceri ajutorul cuiva , fă apel la interesul, niciodată la bunăvoința sau la recunoștința persoanei solicitate.

Legea 14: Prefă-te prieten, dar acționează ca spion.

Legea 15: Zdrobește-ți dușmanul și lasă-l fără suflare.

Legea 17: Întreține teama celorlalți prin suspans: crează-ți o aură de imprevizibilitate.

Legea 20: Nu fi fidel nimănui.

Legea 27: Exploatează nevoia oamenilor de a crede și creează-ți o armată de adulatori.

Legea 29: Plănuiește totul, punct cu punct, până la capăt.

Legea 32: Folosește-te de fantezia oamenilor.

Legea 33: Descoperă punctul slab al fiecăruia.

Legea 36: Disprețuiește lucrurile pe care nu le poți avea – cea mai bună răzbunare este să le ignori.

Legea 37: Ia-le ochii.

Legea 38: Gândește ca tine, dar poartă-te ca toți ceilalți.

Legea 39: Scoate vânatul din vizuină și adu-l în bătaia puștii.

Legea 41: Evită să calci pe urmele unui om mare.

Legea 42: Lovește păstorul și turma se va împrăștia.

Legea 43: Manipulează oamenii prin lucrurile la care țin și în care cred.

Legea 45: Afirmă sus și tare necesitatea schimbării, dar nu trece niciodată la reforme radicale bruște.

Legea 48: Păstrează-te amorf.

Prin urmare, nici măcar nu mai e necesar să simulăm moralitatea sau bunele intenții… Interesant. E chiar atât de stupid și tezist să mă întreb cum de ne mirăm că lucrurile merg atât de prost dacă principiile după care ne conducem sunt atât de fără scrupule?


Responses

  1. Unii le folosim pe unele, de ani buni…

    Cu moderație, zic eu…

    Fața umană a puterii…🙂

    • Unde-i limita dintre fața umană și cea inumană?😉

  2. Se potrivesc perfect politicienilor.

    • Bănuiala mea e că ei le știu. Dacă nu le-au învățat, le-au deprins instinctiv sau prin imitație.

      • Multe din aceste legi există (sub forma asta sau una puţin nuanţată) în Manualul agentului de vânzări. La un moment dat, când nu lucram în învăţământul de stat, ci într-unul privat, mi s-a pus pe masă manualul ca să iau notiţe şi să învăţ cum să răspund, cum să ochesc nevoile clientului şi să-l conving că eu i le îndeplinesc deja. Sub o formă sau alta, legile astea există de mult timp şi funcţionează. Pentru unii. Pentru mine, n-a durat mult timp „distracţia” asta…

    • Bănuiala mea e că ei le știu. Dacă nu le-au învățat, le-au deprins instinctiv sau prin imitație.

  3. E din manualul pastorilor?

    • Hmmm… sper că nu, deși comentariul de mai jos mă contrazice.

  4. seamana inspaimintator de perfect cu practicile (si indicatiile private, neoficiale) dintr-o anumita institutie evanghelica pe care am slujit-o o vreme

    • Păcat… și eu am rămas cu impresia că unele mi-au fost aplicate la un moment dat.

      • pai normal ca doar oitzele nu se conduc singure, au un lider mare si puternic.

        • sau de ce nu s-a aplicat turmei strajerilor legea 42, pana nu au avut un pastor?🙂

          • O întrebare ce merită un rating pe măsură🙂

  5. Poate la categoria „Terra infirma”? Sau nu, că dacă respecţi paşoptologul ăsta zburzi prin viaţă… Legea 42 probabil că e tot din Marin Preda, cum era chestia cu „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Iar Legea 33 cred că e transcrisă greşit din Pavel, „Acoperă punctul slab al fiecăreia”. Nu se putea să nu fie şi legi pentru femei, vezi şi Legile 5, 6, 20, 37, deoarece e ştiut că de fapt ele deţin Puterea.

    • Vedeți să nu vă treziți cu o acuzație de misoginism că asta e gravă în vremurile noastre😀

      Găsesc că e foarte interesant cum au fost răsturnate unele din învățăturile biblice ca să poată deveni legi ale puterii. După cum cu ironie observați.

  6. Un fel de funcţie matematică inversă a „Evangheliei”. Adică cum să nu mai fii om. Ci neom. S-o putea citi oare neo-om.

    În fond, dacă unii vor rămânea oamnei iar alţii vor fi neoameni lucrurile vor fi spectaculoase. Pentru oameni. Pentru că prăbuşirea celor fără temelie va fi un şou păcătos.

  7. Interesant este duhul care te ademeneşte să urmezi legile acestea. Doar să fii mai în faţă. Să fii tu primul. Să îi supui pe toţi.

    • Da, asta m-a frapat și pe mine. Multe mi se par pur și simplu diabolice.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: