Creierul din buzunar (considerații despre prima telenovelă românească pentru copii)

Ca și cum telenovelele n-ar fi deja o plagă suficientă pe afectele doamnelor și adolescentelor (cu preponderență), românii s-au gândit să facă și un pui mai mic, prima telenovelă pentru copii. În care să-i educe pe ăi mici cum să devină dobitoci și curve când vor fi mari. Căci nu mă aștept ca de la Antena 1 să iasă un fel de fabule moralizatoare (versiuni actualizate ale scrierilor desueților Esop, La Fontaine, Krâlov sau Alexandrescu), ci dezmăț moral și sentimentaloid, decrepitudine socială și confuzie existențială. Adică… „divertisment”.

Bă, părinților, dacă mai aveți trei grăunțe funcționale în cap, nu vă lăsați urmașii educați de asemenea „producții”, fiindcă dinapoia lor există niște creiere puse pe căpătuire, care-și petrec mare parte a timpului debitând tâmpenii dătătoare de dependență și aducătoare de profit. Se vor investi sume colosale în publicitate (mai mult sau mai puțin mascată), astfel încât tinerele odrasle, care se vor holba la „filme pentru vârsta lor” să devină consumatori de nădejde ai patriei.

Iar asta pe lângă desfigurările emoționale la care vor fi supuse și care vor trece drept cele mai recente trenduri în materie de acuplare necondiționată. Însă vor fi îmbrăcate în strălucitoare straie de idei „îndrăznețe”, „revoluționare”.

Nu face fundația lui Voiculescu nici măcar pe sfert atâta bine pe cât rău produc televiziunile lui tembele. Căci, parafrazând vorba Scripturii, la ce i-ar folosi unui copil să scape de cancer, dacă moare sufletește de pe urma flegmei morale pe care o înghite zilnic cu polonicul?

Încep să mă întreb tot mai serios dacă suntem chiar atât de tâmpiți ca nație și de nepăsători ca generație încât să nu ne mai pese deloc ce se întâmplă moralicește și sufletește cu noi, cu pruncii noștri? Chiar să fie asta „lumea mai bună” în care vrem să crească ăștia micii?

Spiritele ofuscate ale creștinismului evanghelic puritan sunt rugate să-și tempereze elanul dăscălos și vehemența morală. Nici aici nu prea mustește înțelepciunea și nu ne dau soluțiile afară din biserică. Căci nici baptiștii și penticostalii nu stau mult mai bine. De ani întregi se vând cărți pe care pastorii nu le-au luat în mână (ori le-or fi luat, însă nu sesizează vreo problemă), dar adolescenții da. Francine Rivers, Janette Oke sau Lynn Austin (ca să le citez doar pe cele mai cunoscute) mi se par la fel de nocive pentru copii ca o telenovelă proastă. E drept că au o scuză: sunt morale.

Dar alte calități nu prea au. Dimpotrivă, brodează pe aceleași modele ficționale precum Hollywood-ul sau America Latină, însă într-o notă mai decentă. Dar aceiași feți-frumoși bine hrăniți și succesful se îndrăgostesc de aceleași cosânzene leșinate. Totul într-o zeamă duhnind a sentimentalism ieftin și rudimentar. Romanele „istorice” se mai salvează puțin prin tematică și atmosferă.

Or fi având scrierile astea și o latură demnă de apreciere, nu zic ba. Cu siguranță că au un mesaj pe care vor să-l transmită și probabil că reușesc într-o bună măsură, de vreme sunt atât de prizate. Dar există un mesaj subiacent, ca o magmă subterană care le unește și care transmite valori înfiorător de asemănătoare cu mult huliții „autori seculari”: bărbăția femeii, emanciparea tinerilor față de boșorogi, primatul inimii asupra oricărei rațiuni, autoritatea supremă a subiectivității, garanția happy-end-ului, superficialitatea cronică a relațiilor, clișeizarea și ideologizarea, tezismul.

Nu e puțin lucru să ai parte de romane cu oarecare ținută morală explicită, însă ele cultivă, implicit și involuntar, valori similare celor așa-zis laice. Dacă iei un personaj dintr-o telenovelă sau dintr-un roman siropos și-l tragi la rindeaua etică așa cum cere regulamentul, e foarte probabil să obții tocmai un roman din acesta cum citesc multe dintre adolescentele evanghelice[1].

Filmele și lecturile copilăriei și adolescenței mi se par de mare însemnătate. Ele amprentează adânc caractere, configurează limbaje, întemeiază categorii mentale greu de dislocat ulterior. Tocmai de aceea mă revoltă și înspăimântă povestea asta cu telenovela pentru copii. Ideea în sine mi se pare – în cheia moralei tradiționale, care, de bine de rău, a ținut lumea asta pe picioare de când e – pur și simplu diabolică.

Oare unde or fi autoritățile alea pentru protecția copilului care se indignează în direct ori de câte ori au ocazia să apară pe ecran? Nu se sesizează că cei ale căror interese cică le apără sunt pe cale să devină victimele lipsei de scrupule ale unor producători tv? Sau „nu putem face nimic”, pentru că asta înseamnă „libertate de expresie”?

Propun ca, în numele libertății de expresie a populației, să boicotăm orice eveniment legat de această abjectă „premieră românească”. Pe bune! Gândiți-vă că pentru niște copii fără experiență de viață tot ceea ce apare pe ecran constituie exemple implicite. Chiar dacă nu vor, peste câțiva ani, când se vor confrunta cu viața, nu vor avea alt model decât ceea ce au văzut. Or mă îndoiesc că există părinți – normali la cap, nu dintre cei emancipați, pe care nu-i „deranjează” – care să vrea fete târfe și băieți afemeiați și/sau violenți încă din fragedă pruncie.


[1] Ca să mă fac bine înțeles, nu sunt cu totul împotriva acestor cărți, ci cred că pot fi deosebit de periculoase dacă sunt citite la o vârstă prea fragedă, atunci când încă discernământul nu e încă format și tot ce scriu duduile respective riscă să fie luat de bun. La maturitate pot fi consumate poate chiar cu folos, ca orice scriere ficțională, fiindcă experiența de viață acumulată deja formează un filtru destul de consistent. Sărăcia stilistică a acestor cărți nu constituie o piedică în calea identificării cu un anumit personaj sau cu o experiență, deci pot fi utile ca mijloace de evadare și petrecere a unor ceasuri altfel decât la televizor.

5 gânduri despre “Creierul din buzunar (considerații despre prima telenovelă românească pentru copii)

  1. Păi e destul de simplu. Se scoate antena 1, 2, 3 din TV. Cum vă mai enervează un post cum îl scoateţi. În final veţi rămâne cu maxim 10 posturi. Dintre care sigur 2-3 bune.

    Apoi după o lună de privit doar la 10 posturi o să aveţi surpriza să realizaţi câte emisiuni excelente aţi pierdut de-a lungul timpului.

    [Dar e greu să rămâi doar cu 10 posturi. Unde or să mai fie serile pierdute pe butoane? Unde va mai fi prostia ce se cere privită în mod voyeurist? Unde vor mai fi pipiţele înfipte şi supărate pe viaţă? Unde vor mai fi meciurile cu dejecţii sociale? Dar politrucismul porcesc? Dar manipulările furibunde pentru votări? etc]

    • Ca soluție individuală, evident că funcționează. Dar pe mine mă interesează, atunci când scriu, și în ce fel trăiesc cei care nu scot canalele respective din program.

    • Ca soluție individuală, evident că funcționează. Dar pe mine mă interesează, atunci când scriu, și în ce fel trăiesc cei care nu scot canalele respective din program.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s