Postat de: Teofil Stanciu | 18/06/2011

Nu te mai gândi…

…este o replică sinonimă cu „nu-ți mai bate capul” și se situează în antiteză cu „nu-mi pot lua gândul”, „nu-mi pot scoate din minte” sau „nu mă pot gândi la nimic altceva”. Interesant mi se pare faptul că toate aceste îndemnuri sunt organizate în jurul facultății mentale a gândirii, deși, dacă e să… ne gândim, rădăcina problemei e în altă parte.

Fiindcă, da, de obicei când apare îndemnul menționat în titlu, undeva există o problemă. Cu precădere de natură afectivă. Povața se îndreaptă mai ales către cei împovărați sufletește, care nu-și găsesc liniștea și se frământă necontenit. Gândurile pe care ar trebui să le oprească sau să le abandoneze sunt generate de niște neliniști interioare.

Procesul gândirii ca atare nu are atașat un conținut emoțional implicit, ci se desfășoară într-un fel de imponderabil afectiv. Firește că o demarcație netă între ce face creierul și ce zice inima nu e posibilă. La urma urmei, există „hardware” afectiv chiar în cutia craniană. Însă e limpede că pe un același gând se pot altoi sentimente contradictorii, iar de la aceeași emoție se pot elabora raționamente opuse. Deci nu există necesarmente o legătură indisolubilă între una și alta.

„Nu te mai gândi” s-ar traduce, de fapt, cam așa: încearcă să-ți scoți gândirile negre din minte și poate că reușești să scapi de apăsarea care te împovărează. În funcție de context, povața se poate dovedi folositoare sau dăunătoare. Sensul negativ al acestei expresii face apologia unei existențe comode, neproblematice, superficiale, larvare. Omul este îndemnat practic să nu-și analizeze propria viață și să nu se preocupe de consecințele propriilor acțiuni.

Necazul e că oamenii nu pot să nu se mai gândească. Dovadă stau crizele de anxietate, depresiile, crizele de isterie, bolile stresului, consumul de droguri etc. Dacă aș zice că multe dintre aceste frământări vin din conștiințele împovărate care generează sentimente de culpabilitate, ați zice că iar trag spuza sub turta creștinismului. Așa că nu mă leg de cauze.

Ci doar constat că, deși oamenii ar vrea să nu se mai gândească, nu pot pe cont propriu să iasă din chingile neliniștilor. În consecință, societatea a produs și mecanisme menite să dea o mână de ajutor în această privință.

Ce poți face ca să nu te mai gândești? Păi, să-ți ocupi mintea cu altceva. Iar acest altceva e bine să fie suficient de puternic și de variat încât să estompeze frământările chinuitoare. E nevoie, prin urmare, fie de o senzație foarte intensă, fie de un sentiment deosebit de puternic. Ori, cel mai bine, de amândouă.

De vreme ce rețeta e stabilită, nu rămâne decât să fie distribuită prin toate canalele posibile sub formă de divertisment. Muzica, filmele, spectacolele televizate, presa (în marea ei majoritate), toate funcționează ca vehicule ale distracției. În acest sens, nu există nicio diferență între o telenovelă siropoasă, o manea cântată în falset și un film horror, porno sau un talk-show politic.

Acest cocteil senzorial-afectiv este cel mai accesibil prin televiziune. Dacă e adevărat că 85% dintre români se uită zilnic la televizor, atunci divertismentul distribuit pe ecran e de cea mai mare însemnătate.

După cum se știe, orice televiziune se străduiește să se adreseze „unui număr cât mai mare de telespectatori”. Ceea ce înseanmă că lucrează și cu glandele – pentru căutătorii de adrenalină – și cu corasonul – pentru amatorii de producții lăcrămoase.

Scenariștii sunt pe post de deus ex machina, orchestrând întregul spectacol și dozând stimulii astfel încât să conducă privitorii printr-o paletă cât mai largă de trăiri. Intensitatea este sporită și atenuată pentru ca la final consumatorul să rămână satisfăcut – adică să uite de ale lui și să se simtă bine.

M-aș feri să vorbesc despre o conspirație a celor mari și tari împotriva celor mulți și naivi. Avem mai degrabă o simbioză ce se naște din necesitatea stringentă a omului contemporan de a nu se mai gândi. Aproape toți consumăm aceste anestezice care ne fac viața mai confortabilă, ne ajută „să mai uităm de griji”.

Într-o lume un pic mai morală, această fugă de propriile frământări ar fi doar micul nostru secret rușinos pe care cu toții îl respectăm ca pe un tabu. Lumea noastră însă e… atâta cât e. Astfel că dorința de a nu ne mai gândi e speculată la maxim de către o seamă de confrați lipsiți de scrupule: politicieni, PR-iști, marketeri, ziariști slugarnici. Toți aceștia sunt preocupați numai de show-ul pe care-l pot instrumenta ca să obțină o opinie favorabilă, să atragă clienți sau să convingă emoțional și senzorial pe cât mai mulți. Eventual, să creeze dependență, să domine mase întregi de naivi.

Principiul fundamental e să eviți orice dialog bazat exclusiv pe argumente raționale. În schimb, mesajele trebuie să vizeze cu precădere reacții afective sau senzații puternice. Politicienii, de exemplu, nu caută aproape niciodată (în intervențiile publice) să câștige o dispută la nivel de argument, ci doar să obțină simpatii sau să direcționeze antipatia spre un adversar. Prin urmare, întreg jocul lor e un spectacol deghizat în dezbatere politică.

Dacă tot s-a ajuns până aici, „experții” nu ezită să facă și pasul mai departe. Neuromarketingul mi se pare că nu face decât să continue și să accentueze același trend. Pentru oamenii care doresc să nu se mai gândească, care exersează asiduu fuga de propriile gânduri, șansele să devină victime sigure cresc simțitor. Dacă mai eliminăm și bariera moralei și a cumpătării, probabil că singura limită care mai rămâne în vigoare este dimensiunea bugetului propriu.

Probabil că ajuns la fundul sacului, omul nu va mai putea evita și va fi nevoit să se gândească. Iarăși.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: